Îmi amintesc că în urmă cu doi ani, la o conferință mondială s-a dezbătut o temă foarte interesantă, „Femeia și Sportul”.
Subiectul încerca să stabilească raportul dintre femeie și sport, tema principală fiind locul femeilor în sport la începutul celui de-al treilea mileniu.
Din luările de cuvânt ale participantelor am reținut că femeile pot să facă mai ușor K.O. pe un bărbat cu o privire decât cu un pumn și să-l pună la pământ cu o mângâiere, mai degrabă, decât cu un placaj.
Atunci cum le putem numi sexul slab? Sau femeia are ceva din forța valurilor, dorința de a te aplatiza prin mângâiere. Dacă reușește caută o altă stâncă, se plictisește să mângâie o plajă.
E foarte greu să pătrunzi în sufletul femeii, încercarea forțată întâmpină rezistență. Sufletul ei nu poate fi înțeles și cucerit decât prin suflet și înțelepciune. Magnetul este atras de magnet, dar atenție la poli. O altă reflecție, vârfurile dintr-o echipă feminină se ridică pe piramida formată de către coechipiere.
Fără piramidă vârfurile nu vor putea atinge plafonul. Ce datorăm femeilor mai vârstnice? În primul rând, faptul că existăm și ne bucurăm de viață. Ele ne cer atât de puțin încât acest puțin este imperios vital pentru ele. Ce vor de fapt? Să nu le uităm, să nu le izolăm, să le zâmbim, atenție, respect, puțină afecțiune…
Opinie scrisă în numărul 34 al revistei IlfovSport.
de Cristian Țopescu
