În noua telenovelă Alibec, episodul naiba mai știe cît, suntem pe cale să ratăm esențialul. Concluzia. Miezul. Intriga se tot țese de mai multe luni, de când Denis nu (mai) marchează. Ne învârtim între depresii, dureri de inghinali și semipareze faciale și riscăm să ne rătăcim între ipoteze și dezvinovățiri. Concluzii, însă, nu prea tragem.
În loc să-i numărăm golurile lui Denis, contabilizăm intervențiile mediatice ale mamei sale. Numărul celor din urmă surclasează reușitele din clasamentul golgeterilor, unde în dreptul lui Alibec apare zero. Adică nimic, în 22 de etape interne, cam două treimi dintr-un campionat din acela vechi, cu 34 de runde. Orice simptome povestite cu învelșiș de dragoste maternă rămân mult în urmă. Nu mai contează. Când n-ai marcat deloc din iulie până-n decembrie nu mai e vorba de pareze faciale sau de dureri subabdominale. Problemele sunt în altă parte.
Continuăm însă vodevilul și iarăși ne facem că nu vedem despre ce e vorba în propoziție. Acum problema e dacă Alibec a schiat sau nu, pentru că n-avea voie să schieze. Mama lui zice că n-a schiat, iar ochelarii aceia și-i pusese pentru a evita sechelele semiparezei. E posibil să fie așa, dar nu e acesta subiectul. Printre amănunte, ratăm, ideea principală. O ratăm din nou, așa cum am tot ratat-o, în ceea ce-l privește pe Denis, de mai multe luni încoace.
Ideea nu e dacă a schiat sau de ce avea ochelari la ochi. Ideea e de ce era la munte și nu lângă echipă. Putea fi la munte într-un singur context: în acela în care le-ar fi cerut antrenorilor să-l învoiască, iar aceștia ar fi fost de acord. Din ce se cunoaște până-n acest moment niciunul dintre cele două elemente ale învoirii n-au avut loc. Nici solicitarea, nici acceptul. Sau refuzul.
In toate regulile nescrise jucătorii care nu prind lotul, care sunt suspendați, accidentați, dar deplasabili, vin și-și susțin colegii. Îi încurajează din tribună, sunt alături de vestiar. Partea nefericită a colectivului e alături de partea care are privilegiul de a fi în teren.
Dacă nu ești acolo, lângă răsuflarea transpirată a colegilor,înseamnă că-ți pasă foarte puțin spre deloc de ei și de echipă. Și nu mai are nicio importanță dacă ai schiat și ce fel de ochelari ai purtat. Asta e toată discuția.
