Liberia, țară aflată în vestul Africii, și-a ales noul președinte. Pe nimeni altul decât fostul mare fotbalist George Weah (51 de ani). Alegerea nu garantează o schimbare radicală, în bine, a vieții oamenilor de acolo. Ea arată, însă, că sportivii se bucură de simpatia compatrioților, de stima acestora. Măcar dintr-un singur motiv. Și anume că în sport reușita vine, în cele mai multe dintre cazuri, prin multă muncă, prin talent, dar mai ales prin respectul pentru reguli.
În România anilor 90, îndeosebi după Campionatul Mondial din SUA, mulțimea a strigat, deseori: ”Hagi, președinte!”. Și nu fiindcă Hagi ar fi ținut un discurs sau mai multe în care să promită ”marea cu sarea”. Așa cum fac, de obicei, politicienii. Ci fiindcă Hagi a dovedit, în domeniul său de activitate, fotbalul, că are valoare. Una recunoscută și în țară, și pe plan internațional. Ceea ce nouă, românilor ni se întâmplă mai rar – de obicei, recunoașterea a venit sau vine de afară, de dincolo de granițe…
Nu știu ce a spus Weah. Ce program are el și coaliția care l-a adus la putere. N-am habar dacă va reuși să materializeze ceea ce a promis. Știu, însă, că oamenii din Liberia l-au ales tocmai fiindcă a fost sportiv, la nivelul cel mai înalt. Iar în sport nu poți reuși decât prin multă muncă, prin talent, dar mai ales respectând regulile. Printr-o viață echilibrată. Nu poți mânca mult… Nu poți bea, alcool desigur, sau dacă o faci trebuie să nu întreci măsura… Care măsură, la sportivi, e spre limita de jos. Nu poți pierde nopți… Nu poți trișa… Iar dacă trișezi, după cum s-a văzut, vei fi prins în cele din urmă. Pentru că lumea sportului, fără să exagerez în vreun fel, a fost și rămâne una corectă. Mult mai corectă decât lumea în care trăim.
Gică Hagi n-a fost și nu este un om al discursului, al vorbelor. Deși, uneori, cu cuvintele sale, poate nu atât de iscusite ca ale politicienilor, a spus lucruri mai profunde decât aceștia. Dincolo de cuvinte, de vocabular, Hagi a fost și rămâne un om al faptelor. Și totul se vede la el. E pe față. Se vede în academia de fotbal pe care a pus-o pe picioare, din 2011 încoace. O academie care a dat rezultate. A scos jucători valoroși de fotbal. A încurajat tinerii să facă sport de performanță. Rezumând, Hagi a dovedit că se poate reuși. În domeniul lui de activitate, în fotbal. Chiar dacă n-a fost deloc simplu. Chiar dacă unii, cei aflați pe margine, și-au dorit, în stil românesc, să dea greș. Și poate că i-au băgat chiar și bețe în roate.
Dacă ar candida la președinția României, Hagi poate că nu ar fi ales. Probabil ca l-ar vota constănțenii, din mijlocul cărora a plecat și în rândul cărora trăiește și muncește acum. Poate că l-ar vota steliștii, dar nu și dinamoviștii sau rapidiștii, de pildă. Fiindcă la noi, de cele mai multe ori, votul nu se dă acelora care au și făcut ceva, concret, în viața lor, ci pe criterii subiective, de genul ”îmi place fața lui”. Poate tocmai de aceea marii sportivi români nu prea au intrat în politică.
PS – Weah nu este singurul mare sportiv care ajunge președinte de țară. În Ungaria, de pildă, Pal Schmitt, dublu campion olimpic la scrimă, a deținut această funcție timp de aproape doi ani (2010-2012). Și a avut puterea să demisioneze atunci când presa a dezvăluit că a plagiat lucrarea de doctorat… A evitat astfel un scandal. Și a plătit pentru eroara sa. Ceea ce nu înseamnă că Pal Schmitt a dispărut, definitiv, din viața publică. În 2014, de pildă, i s-a acordat titlul de ”Sportivul națiunii”. Iar în octombrie 2015, a fost ales președintele unui grup de experți europeni ce evaluează rolul sportului la nivelul Uniunii Europene.
Marian Burlacu
Facebook – Marian Burlacu
E-mail – marian.burlacu@100sport.ro
