A văzut de la câțiva pași cum Olympiakos a plecat de pe teren, după ce antrenorul advers se văita în urma groaznicului impact cu o rolă de hârtie igienică, de parcă fusese eviscerat pe viu. Acum a privit neputincios, de la marginea terenului, întreg scandalul cu AEK. Patronul ruso-grec al lui PAOK se plimba pe teren cu pistolul la cingătoare, toată lumea se bătea cu toată lumea, iar Răzvan Lucescu discuta liniștit cu Manolo Jimenez, vizaviul său atenian. Probabil că nu vorbeau despre module tactice, dar era clar că amândoi sunt dinafara vâltorii care se învolburase pe gazon.
Răzvan Lucescu a fost extrem de aproape de titlul din Grecia. Nu se știe dacă mai e, depinde ce vor hotărî comisiile de acolo. E greu însă de închipuit că se va da o decizie favorabilă lui PAOK, după ce patronul a apărut înarmat pe teren. Așa ceva e mult mai mult și mult mai grav decât o rolă de hârtie igienică atingând un antrenor prefăcut și profitor. Asta dacă verdictul nu se va da mai sus de comisiile fotbalului. Se vorbește de o intervenție a Parlamentului Elen care ar dori să suspende campionatul și s-o retrogradeze pe PAOK.
Deși nu e normal ca Parlamentul să se bage în astfel de probleme, nu e exclus s-o facă. E un amestec al politicului în problemele fotbalului, dar se va putea justifica oricând că ingerința are caracter social, de a liniști oamenii, de a împiedica noi conflicte. Și vorbim de un Parlament obișnuit să se confrunte cu tulburări sociale, Piața Syntagma din centrul Atenei fiind martora relativ recentă a unor episoade de acest gen.
În toată această poveste, Răzvan Lucescu a picat ca musca în lapte. El și-a făcut treaba excelent, a dus echipa în prag de titlu, pe care PAOK nu-l mai luase din 1974, când pe lângă Turnul Alb se umbla în pantaloni evazați, iar Nana Mouskouri și Demmis Roussos erau tineri și în mare vogă. Ce s-a întâmplat de la meciul cu Olympiakos încoace, n-a mai fost treaba antrenorului.
Antrenorii români care au câștigat titluri naționale în campionatele Europei sunt puțini. E tatăl lui Răzvan, nea Mircea, cu dubla Beșiktaș-Galata, plus cu cele de la Șahtior, dar Ucraina nu e doar geografic altceva decât Vestul. Mai e Boloni cu dubla sa, Sporting Lisabona-Standard Liege și ar mai fi Ștefan Kovacs cu dubla de la Ajax, pierdută în negura vremurilor, în urmă cu aproape o jumătate de veac. În rest, dibaci prin Orientul Apropiat, tehnicienii români au fost mai puțin rodnici în Europa, unde peisajul e mai puțin tentant financiar decât în Golf, iar lupta e mult mai grea.
Indiferent ce se va hotârî la comisii, în Parlament sau printre bolovanii milenari de pe Acropole, Răzvan Lucescu merită aplauzele noastre. Ce-a depins de el, a făcut. Restul e o poveste cu pistoale și cu multă hârtie igienică.
