S-a tras cortina peste ediția 2017/18, sistem toamnă-primăvară, 2017, sistem primăvară-toamnă. În materialul de față, i-am trecut în revistă pe toți fotbaliștii compatrioți care au jucat în primele două eșaloane ale campionatelor de pe Bătrânul Continent, de fapt cele afiliate UEFA, încercând astfel o analiză statistică a diasporei fotbalistice române în sezonul recent încheiat.
# În 23 de țări afiliate UEFA am avut 108 jucători români în eșaloanele 1 și 2.
# Totalul în primele eșaloane, 29 la număr, a fost de 76 jucători.
# Iar în eșaloanele secunde, 16 la număr, am avut 38 de jucători.
# În 11 țări am avut numai jucători în primul eșalon, în 3 numai în cel secund, iar în 9 am avut în ambele.
# Al. Crețu (SDNK Olimpija și Maribor), Grozav (Karabükspor și Bursaspor) și Papp (Karabükspor și Sivasspor) au jucat la câte două echipe de prim-eșalon din același campionat, iar Calcan (Willem II și Dordrecht), Hora (Akhisar și Elaziğspor) și G. Pușcaș (Benevento și Novara) au evoluat tot la echipe din același campionat dar din cele două eșaloane.
# Alexe (Arēs Limassol și Karabükspor), G. Matei (Zira și Nieciecza), Pantilimon (Depor și Nottingham Forest), Purece (Hapoel Ranaana și Nieciecza), N. Stanciu (Anderlecht și Sparta Praha) și Toșca (Betis și Benevento) au evoluat la câte două echipe de prim-eșalon din campionate diferite.
# Nu a fost vreunul care să fi jucat la două echipe de eșalon secund din același campionat sau din țări diferite.
# Keserü și Moți (Ludogoreț) au câștigat din nou titlul în Bulgaria, Mățel (Dinamo Zagreb) pe cel din Croația, Latovlevici (Galatasaray) pe cel din Turcia, S. Anghel (Vikingur) pe cel din Feroe. Tot Mățel a mai cucerit și Cupa Croației, de ambele trofee însă se poate spune că le-a câștigat mai mult generic, deoarece prezența sa pe teren a fost infimă. De asemenea, R. Marin (Standard) a cucerit Cupa Belgiei, Scarlatache (Keșla FK) pe cea a Azerbaidjanului, iar Tamaș (Hapoel Haifa) pe cea a Israelului.
# Boldor (Verona), Stoian (Crotone), G. Iancu, G. Matei, Purece (toți Nieciecza), Benga (Sandecja), Fl. Andone (Depor), Alexe (Karabükspor), Belényesi, Erdei, Rus, Zsiga (toți Balmaz) au retrogradat cu echipele lor în eșalonul secund. De asemenea, G. Pușcaș (Novara), Balotă (CS Grevenmacher), C. Albu (Utrecht II) și Candrea (Olimpia Grudziądz) au retrogradat din eșalonul secund.
# În schimb, Astafei (HNK Gorica), Ad. Petre și Cârnaț (ambii Esbjerg fB), Sepsi (1.FC Nürnberg), R. Lukács și Sg. Oltean (ambii Várda) au promovat cu echipele lor pe prima scenă.
# 19 jucători, P. Anton, Boldor, Ed. Călin, G. Enache, Erdei, S. Filip, G. Iancu, A. Ivan, S. Lung jr., Morar, Nedelcearu, Negruț, Fl. Niță, Pițian, P. Pîrvulescu, Al. Popovici, Purece, N. Roșu și Zsiga s-au aflat la prima lor experiență într-un prim-eșalon din Europa, dincolo de granițe.
# 11 jucători au ajuns în străinătate după ce inițial au început sezonul jucând la echipe din România: P. Anton, Astafei, Benga, G. Enache, Fila, S. Filip, A. Ivan, A. Lungu, Nedelcearu, Fl. Niță, Pițian.
# Se transferaseră la începutul sezonului din România în primele divizii din Europa, alți 23: Antal, Sg. Buș, D. Constantinescu, Dina, Erdei, Firțulescu, Heil, G. Iancu, Al. Ioniță I, L. Iorga, Kanalos, S. Lung jr., Morar, Negruț, Nicoliță, Bg. Panait, Ad. Petre, Al. Popovici, Purece, N. Roșu, Săpunaru, Tamaș, R. Zaharia.
# S-au întors în fotbalul românesc după ce începuseră sezonul jucând la echipe din străinătate, 8: Enescu, Gavrilă, Găman, Fl. Matei, P. Pîrvulescu, Al. Popovici, Cr. Tănase, Torje.
# 25 dintre „stranierii” evocați în materialul de față au jucat pe parcursul sezonului pentru echipa națională: Fl. Andone, P. Anton, Bicfalvi, Chipciu, Chiricheș, Găman, Grozav, A. Ivan, Keserü, R. Marin, Maxim, Moți, Nedelcearu, Fl. Niță, Pantilimon, Ad. Popa I, G. Pușcaș, Rotariu, Săpunaru, N. Stanciu, B. Stancu, Ad. Stoian, Tătărușanu, Torje și Toșca.
# De asemenea, 6 dintre dintre „stranierii” evocați, A. Ivan, R. Marin, Ad. Petre, G. Pușcaș, A. Radu și I. Radu, au jucat în aceeași perioadă pentru reprezentativa U21.
# În primul eșalon din Turcia s-au strâns cei mai mulți fotbaliști români, 11.
# La nivelul eșaloanelor secunde, cel din Ungaria a găzduit cei mai mulți români, 15.
# Kardemir DÇ Karabükspor din Turcia a fost din nou echipa care a avut cei mai mulți români la nivelul primelor eșaloane, 6. Interesant că 5 dintre aceștia au părăsit-o la jumătatea sezonului, în loc venind doar unul.
# Kazincbarcikai SC din Ungaria a fost echipa care a avut cei mai mulți români la nivelul eșaloanelor secunde, 5.
# În cele 5 cele mai puternice campionate ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania) am avut un total de 10 fotbaliști, din care cei mai mulți, 6, în Serie A, în timp ce în Premiership nu am avut vreunul.
# Claudiu Keserü a fost pentru a doua oară consecutiv golgeterul campionatului bulgar. # Ștefan Radu a jucat al 11-lea sezon consecutiv la Lazio.
# Sorin Anghel s-a aflat la al 17-lea sezon consecutiv în prima divizie din Feroe.
# Să-i pomenim tot aici și pe antrenorii români care au activat în primele divizii europene ale sezonului recent încheiat: Ladislau Bölöni (R Antwerp FC / Belgia 1), Răzvan Lucescu (PAOK / Grecia 1), Mircea Rednic (Royal Excel Mouscron / Belgia 1) și Marius Ninel Șumudică (Kayserispor K / Turcia 1). Iar Lucescu junior a câștigat Cupa Greciei, primul său trofeu din străinătate.
Lista „stranierilor” din Europa
Campionate sistem toamnă-primăvară
ANGLIA (2 jucători în eșalonul secund)
Div.2
↘ Costel Fane PANTILIMON 13/0 (Nottingham Forest), ↗ Adrian POPA I 6/0 (Reading FC)
AZERBAIDJAN (3 jucători în primul eșalon)
Div.1
↗ Gabriel Eugen MATEI 10/0 (Zira IK), ↗ Alexandru POPOVICI 9/1 (Sebail FK), Manuel Adrian SCARLATACHE 27/4 (Keșla FK)
BELGIA (4 jucători în primul eșalon)
Div.1
Alexandru Mihăiță CHIPCIU 17/0, ↗ Nicolae Claudiu STANCIU 10/1 (ambii RSC Anderlecht), Răzvan Gabriel MARIN 33/4 (R Standard C Liège), Dorin ROTARIU 22/6 (Royal Excel Mouscron)
BULGARIA (6 jucători în primul eșalon)
Div.1
Sergiu Florin BUȘ 29/8, Neluț Stelian ROȘU 7/0 (ambii Levski Sofia), Dragoș Petruț FIRȚULESCU 16/0, Sergiu Dorin NEGRUȚ 28/1 (ambii Beroe Stara Zagora), Claudiu Andrei KESERÜ 30/26, Cosmin Iosif MOȚI 20/2 (ambii Ludogoreț Razgrad)
CEHIA (4 jucători în primul eșalon)
Div.1
↘ Florin Constantin NIȚĂ 14/0, ↘ Nicolae Claudiu STANCIU 14/6, Bogdan Ilie VĂTĂJELU 19/0 (toți AC Sparta Praha)
CIPRU (8 jucători în primul eșalon, 3 în cel secund)
Div.1
↗ Marius Silviu ALEXE 9/0, Alexandru Octavian IONIȚĂ 17/4, ↗ Bănel NICOLIȚĂ 12/0, Andrei RADU 21/0 (toți Arēs Limassol), ↗ Ștefan Andrei ENESCU 17/2, ↗ Bogdan Cătălin GAVRILĂ 8/0 (ambii Ethnikos Ahnas), Bogdan Alexandru MITREA 28/2 (AEL Limassol), ↘ Andrei Ovidiu PIȚIAN 3/0 (Apollōn Limassol)
Div.2
↗ Mihai DINA 4/0 (Othellos Athienou), Vasile Bogdan PANAIT 25/1 (Asil Lysi), Radu Neculai ZAHARIA 23/2 (Ermēs Aradippou)
CROAȚIA (4 jucători în primul eșalon, 1 în cel secund)
Div.1
↘ Steliano FILIP 4/0 (Hajduk Split), Cosmin Gabriel MATEI 14/3 (Istra 1961 Pula), ↗ Florentin MATEI 8/1 (HNK Rijeka), Alexandru MĂȚEL 3/0 (Dinamo Zagreb)
Div.2
↘ Victor ASTAFEI 14/6 (HNK Gorica)
DANEMARCA (2 jucători în eșalonul secund)
Div.2
Nicolae CÂRNAȚ 3/0, Adrian Tabarcea PETRE 24/13 (ambii Esbjerg fB)
FRANȚA (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
Anton Ciprian TĂTĂRUȘANU 37/0 (FC Nantes)
GERMANIA (1 jucător în primul eșalon, 1 în cel secund)
Div.1
Alexandru Iulian MAXIM 22/2 (1.FSV Mainz 05)
Div.2
László SEPSI 3/0 (1.FC Nürnberg)
GRECIA (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
Vlad Călin MORAR 25/9 (Panaitōlikos GFS)
ISRAEL (2 jucători în primul eșalon, 2 în cel secund)
Div.1
↗ Florin Flavius PURECE 6/0 (Hapoel Raanana), Sebastian Gabriel TAMAȘ 33/1 (Hapoel Haifa)
Div.2
↘ Andrei LUNGU 9/0 (Ironi Nir Ramat HaSharon), Emil Ducu NINU 29/0 (Maccabi Ahi-Nazrath)
ITALIA (6 jucători în primul eșalon, 5 în cel secund)
Div.1
↘ Deian BOLDOR 1/0 (ACE Hellas Verona), Vlad Iulian CHIRICHEȘ 7/0 (Napoli SSC), ↗ George Alexandru PUȘCAȘ 11/1, ↘ Alin Dorel TOȘCA 13/0 (ambii Benevento Calcio), Ștefan Daniel RADU 31/0 (Lazio SS), Adrian Marius STOIAN 32/2 (FC Crotone)
Div.2
Vasile MOGOȘ 40/1 (Ascoli Picchio FC 1898), ↘ Ștefan Adrian POPESCU 11/0 (US Salernitana 1919), ↘ George Alexandru PUȘCAȘ 19/9 (Novara Calcio), Ionuț Andrei RADU 22/0 (US Avellino 1912), Sergiu SUCIU 26/1 (Venezia FC)
LUXEMBURG (1 jucător în eșalonul secund)
Div.2
Alexandru BALOTĂ 4/0 (CS Grevenmacher)
MALTA (1 jucător în primul eșalon, 1 jucător în cel secund)
Div.1
Eduard Marian CĂLIN 20/2 (Tarxien Rainbows)
OLANDA (1 jucători în primul eșalon, 2 în cel secund)
Div.1
↗ Andreias Cristian CALCAN 6/0 (Willem II)
Div.2
Constantin Dragoș ALBU 1/0 (FC Utrecht II), ↘ Andreias Cristian CALCAN 33/6 (FC Dordrecht)
POLONIA (7 jucători în primul eșalon, 2 în cel secund)
Div.1
↘ Alexandru BENGA 11/0 (Sandecja Nowy Sącz), Gabriel Cristian IANCU 14/2, ↘ Gabriel Eugen MATEI 8/0, ↘ Florin Flavius PURECE 6/0 (toți LKS Termalica Bruk-Bet Nieciecza), ↗ Paul Ovidiu PÎRVULESCU 2/0 (Wisła Płock), Mihai Cosmin RĂDUȚ 22/0 (KKS Lech Poznań), Cornel Emilian RÂPĂ 31/0 (MKS Pogoń Szczecin)
Div.2
↘ Robert Dumitru CANDREA 8/0 (Olimpia Grudziądz), Laurențiu Cătălin IORGA 21/3 (SKS Wigry Suwałki)
RUSIA (6 jucători în primul eșalon)
Div.1
↘ Paul Viorel ANTON 9/2 (Anji Mahacikala), Eric Cosmin BICFALVI 26/8 (Ural Ekaterinburg), Alexandru BOURCEANU 20/0 (Arsenal Tula), ↘ Gabriel Nicolae ENACHE 5/0 (Rubin Kazan), ↘ Virgil Andrei IVAN 7/0 (FK Krasnodar), ↘ Ionuț NEDELCEARU 10/0 (FK Ufa)
SAN MARINO (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
Florin Cristian GRIGORE 16/1 (SS Pennarossa)
SLOVENIA (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
↗ Alexandru CREȚU 5/0 (SDNK Olimpija Ljubljana), ↘ Alexandru CREȚU 6/0 (NK Maribor)
SPANIA (3 jucători în primul eșalon)
Div.1
Florin ANDONE 29/7, ↗ Costel Fane PANTILIMON 6/0 (ambii RC Deportivo La Coruña), ↗ Alin Dorel TOȘCA 6/0 (Real Betis Balompié)
TURCIA (11 jucători în primul eșalon, 1 în cel secund)
Div.1
↘ Marius Silviu ALEXE 5/1, ↗ Marius Valerică GĂMAN 10/0, ↗ Gheorghe Teodor GROZAV 14/2, ↗ Paul PAPP 14/0, ↗ Cristian TĂNASE 14/0, ↗ Andrei Gabriel TORJE 15/3 (toți Kardemir DÇ Karabükspor), ↘ Gheorghe Teodor GROZAV 8/0, Sorin Bogdan STANCU 31/8 (ambii Bursaspor K), ↗ Ioan Adrian HORA 13/0 (Akhisar Belediyespor), Iasmin LATOVLEVICI 10/0 (Galatasaray SK), Silviu LUNG jr. 29/0, Cristian Ionuț SĂPUNARU 28/0 (ambii Kayserispor K), ↘ Paul PAPP 3/0 (Sivasspor K)
Div.2
↘ Ioan Adrian HORA 15/3 (Elaziğspor K)
UNGARIA (6 jucători în primul eșalon, 15 în cel secund)
Div.1
Miklós BELÉNYESI 3/0, Carlo Alex ERDEI 5/1, Adrian RUS 30/2, Ervin ZSIGA 22/0 (toți Balmaz Kamilla Gyógyfürdö), Ioan Constantin FILIP 18/0 (Debreceni VSC), Lóránt KOVÁCS 22/3 (Szombathely Haladás)
Div.2
Adam Alexandru ACHIM 18/0, Andrei Ion COROIAN 35/1, Onișor Mihai NICOREC 20/1 (toți Szeged 2011 FC), Sebastian Zoltán ACHIM 35/0 (Gyirmót SE), István BERDE 11/0 (BFC Siófok), Dan Marius CONSTANTINESCU 22/0, ↘ Károly FILA 3/0, Valter HEIL 32/3, Tony Márkos KANALOS 24/4, Raul Ioan PALMEȘ 32/2 (toți Kazincbarcikai SC), Attila GYAGYA 13/4 (Györi ETO), Norbert JÁNOS 13/0 (Soroksár SC), Raymond Barna LUKÁCS 31/9, Sergiu Adrian OLTEAN 28/6 (ambii Várda SE), Nándor Károly TAMÁS 14/1 (Csákvári TK)
Campionate sistem primăvară-toamnă
BELARUS (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
Adrian AVRĂMIA 12/0 (Dinamo Brest)
FEROE (1 jucător în primul eșalon)
Div.1
Sorin Vasile ANGHEL 20/1 (Vikingur,Norðragøta)
IRLANDA (1 jucător în eșalonul secund)
Div.2
Dragoș Ionel SFRIJAN 19/3 (Athlone Town)
LITUANIA (1 jucător în primul eșalon)
Div. 1
Liviu Ion ANTAL 12/4 (Žalgiris Vilnius)
MOLDOVA (2 jucători în primul eșalon)
Div.1
Mihai Daniel LECA 3/0 (Zimbru Chișinău), Romeo Constantin SURDU 16/2 (Milsami Orhei)
Cu toate că au făcut parte din respectivele loturi, următorii nu au avut la activ nicio partidă oficială: Valentin Alexandru COJOCARU (Apollōn Limassol), Florin GARDOȘ (Southampton FC), Ianis HAGI (Fiorentina ACF), Bogdan Ionuț LOBONȚ (Roma AS), Andrei PREPELIȚĂ (FK Rostov-Don), Răzvan RAȚ Dincă (AD Rayo Vallecano), Raul Andrei RUSESCU (Osmanlıspor FK).
Explicație: ↘ venit la echipa respectivă în timpul sezonului după ce îl începuse la alta; ↗ plecat de la echipa respectivă în timpul sezonului