Maradona se plânge că în semifinale s-au strecurat doar echipe alcătuite din migranți.
Întâi, Croația n-are niciunul. Da, Anglia vine cu Walker, Sterling, Alli, Rushford, care nu prea seamănă cu Jordan Pickford, prototipul englezului pistruiat ieșit de la ”college”. Franța e afro de tot, cu Varane, Umtiti, Pogba, Kante, Matuidi, Mbappe în primii 11. Iar Belgia ni-i dezvăluie pe Kompany, Boyata, Witsel, Fellaini, Chadli, Batshuayi și, mai ales, Lukaku. Nu mai punem că francezii Lloris si Hernandez au rădăcini spaniole, că Ferreira Carrasco e cam portughez, și până și Eden Hazard e nițel turc.
Dar echipele Franței, Angliei și Belgiei sunt oglinda Parisului, Londrei și Bruxelles-ului de azi. După cum neamurile lui Boateng și Ozil se regăsesc la tot pasul prin Koln, după cum Alaba, căpitanul naționalei Austriei, are rude în Viena sau după cum kosovarii Elveției sunt omniprezenți pe Bahnhoffstrasse din Zurich, probabil cea mai scumpă arteră din Europa.
Nu fotballiștii de astăzi sunt migranți. Au fost în această situație părinții, chiar bunicii lor, pe care țările de adopție i-au hrănit. Copiii s-au născut în Europa de Vest, sunt francezi, englezi sau belgieni de-a binelea, au început să joace fotbal în sisteme sănătoase și au profitat de faptul că națiile africane sau măcar sud-europene, cazul kosovarilor elvețieni, au calități fizice bune.
Trebuie să fie deranjant că Mbappe cântă marseilleza în măsura în care e deranjant că recepționerul de la un hotel de cinci stele din Paris e și el negru. Ei sunt francezi, după cum taximetriștii cu origini pakistraneze care conduc black-cab-urile londoneze sunt și ei britanici.
Deranjante nu sunt situațiile din fotbal, ci, de exemplu, cele din tenisul de masă. Acolo, națiunile vest-europene legitimează chinezi gata formați, îi fac imediat nemți, francezi, olandezi, deși asiaticii nu știu o boabă din limba țării de adopție. Sau întâmplările din handbal, unde inexistentul în acest sport Qatar naturalizează sârbi și ruși cu sute de meciuri în țările de origine și se repede să înșface medalii mondiale.
Și, dacă tot e să vorbim de migranții lui Maradona, până și poporul argentinian are la origini tot imigranții . Italienii și spaniolii au venit cu vapoarele, acum o sută și ceva de ani, iar apoi nepoții și strănepoții lor, de cea mai pură esență argentiniană, se numit Lionel, Mario (Kempes), Sergio (Aguero), Jorge (Sampaoli) și chiar Diego Armando.
