Muia, ambasadorul României în Canada
La doar câteva minute după ce românul acela de pe arena din Montreal a strigat cît a putut de tare ”Muie PSD”, pozându-se totodată cu tricolorul în brațe, facebook-ul a explodat. Ce om curajos! Ce demn purtător de cuvânt al diasporei! Ce conștiință națională trează! Ce ambasador al unui mesaj politic profund!
A început imediat să plouă cu inimioare, cu like-uri, cu zâmbăreți și deja soclul statuii diasporezului era ridicat. Urma doar bustul, turnat în bronz.
Elanul postacilor s-a domolit odată cu mesajul Simonei. Rostit în românește, pentru că nici Sloane Stephens, nici notabilitățile canadiene, nici gulerele albe de la WTA nu erau parte din ecuație. Cuvintele puține, dar clare și pătrunzătoare, au tăiat elanul revoluționarilor care vreme de un ceas și ceva au fost convinși că în tribuna de la Montreal s-a petrecut un act de eroism, o perpetuare către întreaga lume a unui măreț mesaj de eliberare.
Nu! În tribuna de la Montreal s-a comis un infantilism pornografic. O mizerie socială pe care mai multă lume se pregătea s-o îmbrace în mantie de eroism istoric și revoluționar. Să strigi orice, și cu atât mai puțin acele cuvinte, într-o tribună de tenis, înseamnă să nu fi înțeles unde te afli. În timpul punctului nu se vorbește, nu se fâțâie de colo-colo, iar telefoanele stau pe silent. Nu ești în peluza de la fotbal, nu urli, nu-ți dai tricoul jos să-ți arăți burta. Te comporți civilizat.
Iar conținutul mesajului transmis de acel tip a avut efect invers celui dorit. N-a aprins făclia luptei de idei, în măsura în care această făclie există. N-a dus mesajul Pieței Victoriei nicăieri. Mesajul protestului, al disputei ideologice, nu poate fi în niciun fel legat de astfel de cuvinte. Cei care merg în Piață și au ceva de spus, trebuie s-o facă altfel, nu sprijinindu-se de argumentul suprem al felației.
Simona a reacționat exact așa cum trebuia s-o facă. Sub euforia victoriei, putea să lase la o parte incidentul. Să se rezume la discursul în engleză, să vorbească exclusiv despre finală, despre tenis.
Dacă ar fi amintit de incident abia a doua zi, s-ar fi putut spune că e unealta cine știe cui, că a fost sfătuită, influențată să ia poziție. Dar ea s-a pronunțat imediat după meci și trebuie să fie clar pentru toată lumea că acel discurs scurt în limba română a fost doar rezultatul gândirii ei, nu îndemnul vreunui mesaj primit de cine știe unde. În mod sigur ea ar fi spus acele cuvinte nu doar la victorie, ci și dacă pierdea finala.
În ceasul și ceva trecut de la ”revoluționarul” strigăt din tribună și până la amendarea acestuia de proaspăta câștigătoare a finalei, mintea ei a stat la Sloane, la lovituri scurte, la fileu și la serviciu, nu la disputa politică de acasă. Din acest punct de vedere putem sta liniștiți. Numărul unu mondial e o persoană complet liberă.
Mai puțini liberi sunt cei care cred că dacă transportă muia peste mări și țări, ca rezultat al gândirii românești contemporane, fac vreun act de bravură. Nicidecum! Ei comit un gest care poate trece în cel mai bun caz drept infantil. Deși bate mai mult spre mizerie umană reieșită din lipsă de educație.
