În ultimii ani în România s-au ridicat arene elegante, moderne, cu nocturne, scaune, parcări, tribune oficiale primitoare, gustări îmbietoare la lojele VIP, dar fără iarbă. Fără gazon. Cu miriști, tarlale, ogoare, toloace, arături, în loc de câmpul de joc. E ca și cum ai face autostrăzi cu poduri, piloni, viaducte, tuneluri, dar nu le-ai asfalta. Le-ai lăsa așa, pur și simplu, cu pământ bătătorit.
Arena Națională e aproape impracticabilă. La Craiova în loc de iarbă e Sahara amestecată cu Delta Nilului. La Ploiești, unde va juca peste două săptămâni echipa națională, e îngrozitor. La fel la Târgu Mureș. La fel la Giurgiu, pe un alt stadion nou. Cine s-a uitat duminică la meciul de ligă secundă al lui U Cluj, s-a îngrozit, văzând în ce hal de gălbejeală și de pălire e terenul de pe marea arenă ardeleană. Se spune că de la Untold, iar pe tricourile lui U apare scris chiar Untold. Adică sponsorul distruge terenul unde joacă echipa pe care o sponsorizează!!!! Numai la noi se poate una ca asta.
Se va spune că și Interul se plânge că a pierdut la Sassuolo din cauza terenului, Spaletti numind ”câmp cu cartofi” suprafața de la Regio Emillia. Posibil, dar e o situație singulară. La noi parcă e molimă, întinsă peste tot.
Luni de zile ni s-a spus, mai ales referitor la Craiova că gazonul s-a montat anul trecut toamna târziu, când venise deja frigul și ziua se micșorase. Că nu e ventilație, că nu e destulă lumină naturală. Dar că o dată cu venirea anotimpului bun, Mama Natura, generoasă cu toți, își va desăvârși lucrarea. Aer, soare, fotosinteză, clorofilă, germinație. Ca un vers din Lucian Blaga…
Avem terenurile astea îngrozitoare la sfârșitul unei veri în care n-a prea fost arșiță decât în ultimele două-trei săptămâni. În iunie și-n iulie a plouat destul, temperaturile au fost suportabile, ziua, ca întotdeauna vara, a fost lungă. Dacă acum, în august, n-avem terenuri bune, când o să le avem? În noiembrie? În ianuarie? În noaptea de Revelion?
Observați însă altceva. Cu excepția terenului Astrei (poate că acolo e o excepție, ca și la Reggio Emillia, despre care am vorbit mai înainte), toate celelalte terenuri sunt ale Statului. Administrate de Stat, îngrijite de Stat prin propriile sale societăți sau prin societăți private cu care el, Statul, a încheiat contracte. Peste tot costurile de întreținere sunt exorbitante, iar terenurile arată îngrozitor. Se constată starea jalnică, se încheie un alt contract, iar terenul e tot prost, poate mai prost decât înainte. Și vine o altă Comisie, un alt contract, poate un alt comision, și așa mai departe.
Cum de la Viitorul, într-un spațiu privat, se poate lipi adjectivul ”impecabil” nu numai terenul principal, ci și celelalte terenuri ale Academiei? Sau la CFR, de ce e masă de biliard, iar câțiva kilometri mai încolo, pe Cluj Arena, e miriște de pe care s-a secerat grâul? Pentru că în spațiile private proprietarii acestora se uită atent la fiecare leu. Plătesc din buzunar fiecare sămânță de iarbă și fiecare litru de apă cu care se udă terenul.
Și Statul plătește, atât sămânța, cât și apa. Numai că el n-o face din banii lui, pentru că nu-i are. Banii Statului sunt, de fapt, banii noștri!
