Inclusiv francezii au o dilemă, încă neelucidată, anume dacă varianta corectă e ”madame la ministre”, adică femininul, sau ””madame le ministre”, adică masculinul. Noi zicem de regulă ”doamna ministru”, nu ”doamna ministră”, fără însă să ne punem mari probleme gramatical-metafizice.
N-ar trebui să avem dileme, ci doar certitudini. Prima certitudine este că franțuzoaica Roxana Mărăcineanu a fost numită ministru al sportului în guvernul francez condus de premierul Edouard Philippe.
Franțuzoaica Roxana Mărăcineanu (probabil că francezii o pronunță Marasineanu, cu accent pe ultima vocală a numelui) e cât se poate de franțuzoaică, rămânând româncă doar prin nume și, posibil, prin grădiniță și prin primele două-trei clase elementare făcute în România. S-a născut în 1975, a plecat împreună cu părinții în 1984, la 9 ani. Cât putea să-i intre în structură țara natală până la acea vârstă?
Campioană olimpică, vicecampioană mondială la înot. Probe de spate. Medalii pentru Franța. Dar Franța are sute de foști campioni olimpici sau de foști vicecampioni mondiali. Dintre ei, premierul Philippe a preferat-o pe ”madame Marasineanu”, iar președintele Macron a validat-o. Probabil că fiecare au avut argumentele lor, dincolo de palmaresul sportiv al Roxanei.
Când citim știrea, nu trebuie să ne umplem nici de mândrie, nici de indignare.
De mândrie n-avem niciun motiv. Poate doar acela că Roxana a fost zămislită, născută și îndrumată în copilărie pe aceste meleaguri. La nouă ani, abia ai terminat cu Dezvoltarea Vorbirii și ai trecut la Cunoștiințe despre Natură. N-ai o amprentă a țării de unde vii, n-ai o conștiință proprie, ca să ți-o modelezi astfel încât în ea să aibă loc și capitole despre țara de baștină. Din punct de vedere spiritual și al educației, Roxana Mărăcineanu aparține aproape în totalitate țării de adopție, Franța.
Nici indignați nu trebuie să fim. E dăunător să punem placa aceea cu ”ne pleacă pe capete mințile luminate, nu știm să ne păstrăm oamenii de valoare”. Roxana n-a plecat ca un om de valoare, ci a plecat ca un copil de 9 ani. Decizia de a pleca a fost a părinților ei și a avut loc în plin regim Ceaușescu, nu acum, nu din cauza salariilor mici, nu din cauza PSD-ului, nici din cauza PNL-ului sau a USR-ului. Orice legătură cu politica de după 1989 e absurdă. În 1989 familia Roxanei era de aproape 5 ani în Franța, probabil prinsese deja ceva cheag acolo și nu avea niciun motiv să se întoarcă într-o Românie care chiar dacă scăpase de Ceaușescu, tot continua să fie un spațiu nesigur.
Dincolo, fie de mândrie, fie de indignare, trebuie să fim constatativi și să observăm că o persoană cu care coincidem cromozomial și etnic a ajuns să conducă un minister într-o țară de dimensiunea și de importanța Franței. Roxana Mărăcineanu nu e ministru nici în Madagascar, nici în Costa Rica, nici în Serbia, ci în Franța! Într-o țară care absoarbe alte seminții, dar asta nu înseamnă că le oferă și demnități de stat. Ca să ajungi la un asemenea nivel, dincolo de orientarea politică, trebuie să fi acumulat cunoștiințe în domeniu, să justifiuci prin ceva așezarea pe acel fotoliu ministerial, pentru că e greu de crezut că la Paris numirile se fac tot pe criterii de Videle sau de Teleorman.
Putem să mai facem și altceva. Să profităm de originile românești ale Roxanei Mărăcineanu și după câteva luni de ministeriat s-o întrebăm cum se conduce sportul în Franța, care sunt mecanismele prin care se stoarce cu atâta eficiență seva sportivă dintr-un popor atât de eterogen. Poate aflăm lucruri interesante și nu mai defilăm cu prejudecata că le știm noi pe toate.
