Mai jos pe site puteți citi că Gigi Mulțescu tocmai a ajuns la meciul 300 în prima ligă. E mult, dar la 67 de ani e explicabil. 300 de meciuri înseamnă mai puțin de zece campionate la rând. Dar ce antrenor are continuitate 10 ani la aceeași echipă sau chiar la echipe diferite? Adică să pleci de la unii și să te duci imediat, fără pauză, la alții? Plus că în cariera lui Mulțescu mai există, adunat din mai multe bucăți, aproape un deceniu în Turcia.
Scriam aceste rânduri despre Mulțescu și dacă nu citeam că meciul câștigat clar, cu 3-0, în fața lui Gaz Metan, a avut număr jubiliar. Scriam pentru că despre acest gen de antrenori, despre acest gen de oameni și despre felul lor de a vedea fotbalul se cere scris întotdeauna.
A venit la Astra de două etape și a făcut deja șase puncte. În playoff-ul trecut a fost tot la Astra, a adunat puncte multe, a pus piedică CFR-ului în Gruia, a bătut Craiova, dar la sfârșit de sezon nu s-a mai apelat la el. Pentru a fi readus apoi după șapte etape ca să facă să câștige o echipă bine pregătită de Măldărășanu, însă parcă prea cantonată în zona remizelor. Supărătoare mai ales cele de acasă cu Sepsi, Călărași, Voluntari. Situații în care trebuie să ataci, să joci ofensiv, să știi să ajungi în fața porții adverse. Antrenorii generației tinere se pare că se împotmolesc tocmai la acest capitol. Al schemei de atac care să ducă la gol. Generația celor în jur de 40 de ani organizează bine apărarea și echipa, dar în atac se lasă prea mult pe seama cutumei că în treimea adversă diferența o face valoarea individuală a jucătorilor. Trebuie să vină un coleg de breaslă de 67 de ani, care le-ar putea fi ușor tată, să le spună că prin antrenament, prin exercițiu, Begue sau Bahamboula se pot armoniza cu Neluț Roșu, Zoua sau Romario Moise, astfel încât să pară de același nivel de valoare cu Llulaku și Alibec. Golurile doi și trei din meciul de luni seara sunt mostre de faze ofensive lucrate, în care marcatorul rămâne în final singur nu cu portarul, ci cu poarta goală.
Gigi Mulțescu, la anii săi, ne arată pe viu acel fotbal ofensiv despre care tehnicienilor mai tineri le place mult să vorbească, să-l disece savant, dar mai greu să-l pună în practică. El a jucat mereu ofensiv, a bătut cu Sportul pe Dinamo cu 5-4, a construiit mare parte din Craiova de azi, făurind o echipă ofensivă, plecând de la olteni cu regrete și reușind să fie singurul dinamovist apreciat într-o Bănie unde culoarea roșie nu e deloc agreată.
Bun, și-atunci de ce în peste trei decenii de carieră acest antrenor ofensiv și spectaculos n-a reușit să câștige niciun titlu? Pentru că în relațiile cu șefii Mulțescu e la fel de ofensiv și de categoric ca pe bancă. Nu-i face nimeni echipa, nu-i schimbă nimeni principiile, chiar dacă acest gen de comportament îl duce, aproape de fiecare dată, la despărțiri înainte de termen.
Acum antrenorul Astrei spune că la Giurgiu se vorbește de titlu doar fără sunet. Cu sonorul dat la minimum. Pe tăcute. Așa, pe tăcute, antrenorul de 67 de ani a reușit să bată în ultimele două runde un rival de 38 și unul de 40. Ce se va întâmpla când va debloca tasta ”mute”?
