Toată lumea e setată pe meciul cu sârbii, de duminică. Televiziunile arată gazonul ca pe-o realizare a cincinalului în patru ani și jumătate, portalele dau știri că până marți s-au vândut deja aproape 30.000 de bilete, departamentele de caniculă sau de viscol ale diverselor instituții media ne liniștesc că duminică va fi o zi de toamnă frumoasă, cu soare și cu vreo 20 de grade. Da, cu soare, pentru că de joacă de la patru după-amiaza, ai timp să mergi la stadion, să bei o bere după, să ajungi acasă la o oră normală. Mare meci mare, așa cum demult n-a mai fost!
Serbia în sus, Serbia în jos. Redacțiile românești, mai ales cele care se ocupă de sport, știu să încingă un eveniment până la incandescență. Ne-au spus că a capotat Matic, omul lui Mourinho de la United. Au plâns pe genunchiul șubred al lui Budescu. Au etalat freza fistichie a lui Tamaș. Au prezentat vizita în cantonament a indisponibililor Chiricheș și Pintilii ca pe a unor veterani americani repatriați din Vietnam. Dar se vorbește, măcar până în după-amiaza zilei de marți, când scriu aceste rânduri, prea mult despre Serbia de duminică și prea puțin despre Lituania de joi. Iar, ca o pură întâmplare, nu doar în această săptămână joia vine înaintea duminicii.
Dacă România nu bate în Lituania, meciul cu Serbia nu va mai fi un derby al ambiției, ci al disperării. Orice alt rezultat în afara unei imperios necesare victorii la Vilnius ne pune în postura de a ne repezi peste sârbi, de a ne pierde luciditatea, de a miza pe totul sau nimic. Dimpotrivă, succesul pe pământ baltic ne deschide chiar perspectiva unui egal cu sârbii. Un 0-0 sau un 1-1 n-ar fi chiar un capăt de țară în ideea în care la Belgrad a fost 2-2 și am avea avantaj la rezultatele directe.
Se tot spune că la Vilnius singurul nostru adversar va fi terenul sintetic. Greșit! Nu doar terenul. Lituania nu e vreo mare echipă, dar ne poate încurca. Balticii sunt blonzi, înalți, riguroși tactic, chiar dacă driblează pe câte cineva doar o dată la două vieți. Antrenorul lor, Edgaras Jankauskas,n-are cine știe ce biografie de tehnician, dar a fost poate (alături de Ivanauskas) cel mai mare fotbalist lituanian all-time. A jucat, printre altele, la Bruges, Real Sociedad, Porto, iar la final de carieră în campionatul profesionist din SUA. Untip cu o asemenea biografie de jucător n-are cum să fie ageamiu în antrenorat.
La Vilnius e obligatoriu să batem. Pe sintetic, pe bitum, pe gresie, pe parchet, pe linoleum, pe orice am juca. Trebuie să fim însă conștienți că sârbii au câștigat greu acolo, cu 1-0, din penalty și, cel puțin deocamdată trebuie să uităm de ce va fi duminică și să ne conentrăm pe ce avem de făcut joi. Orice strategie de a odihni cutare sau cutrare jucător pentru meciul cu Serbia e din cale afară de păguboasă. Nocivă chiar. Creează impresia că doar meciul de duminică e important, iar cel de joi e doar o simplă formalitate. Și nu e!
