Să fii primul om care anunță în direct moartea idolului tău este senzația pe care ți-o dă Eugen Ionescu în piesela sale, despre conștiința morții. Și totul se întâmplă la 21 octombrie, când aveam bilete cumpărate la piesa “Regele Moare”, de la TNB.
Nici nu pot să îmi explic senzațiile din mesajul din partea prietenului meu George Păunescu, apoi, la 30 de secunde, Daniel Nicolaescu îmi scrie pe whatsapp. Nici nu știu dacă ei mă vedeau la Digi Sport, când am aflat că a murit Ilie Balaci…murise de fix 5 minute și mă tot foiam în studio, pentru că nu știam cum să anunț că idolul meu a murit…pur și simplu, mi-e imposibil să explic ce simțeam atunci…i-am spus lui Viorel Grigoroiu
În presă nu apăruse niciun rând, iar cele două ore și jumătate au trecut atât de repede și nici nu știu cum s-a făcut seară și îl văd pe Victor Rebengiuc, care la aproape 86 de ani pășește pe scenă așa cum o făcea Ilie Balaci pe stadion, când Costică Popescu striga: “Cu numărul 8, al nostruuuuu Ilieeeeeeeeee Baaaaaaalaci”. Era singurul fotbalist răsfățat total din Craiova Maxima, pentru că moștenirea fotbalistică îi fusese garantată de doi titani, unul cu statuie, Ion Oblemenco, altul cât un munte și cu o voce de tunet, Petre Deselnicu.
“La sfârșitul spectacolului, într-o oră și jumătate, ai să mori!”, Te-ai gândit vreodată că moartea e locul de joacă de unde te ia mama când tu construiești un imperiu în jurul tău, în iarbă?, toate aceste vorbe se desfășurau în fața unei săli arhipline, iar eu comparam fiecare scenă din piesa lui Eugen Ionescu doar cu cariera lui Ilie Balaci.
În agonia morții, regele Berenge spune: “Dacă aș mai avea de trăit măcar încă o sută de ani!”, iar eu mă gândesc că Balaci s-a stins ca un adevărat rock star. Ilie n-a avut nevoie de o carieră foarte lungă pentru a fi găsit în istorie la capitolul cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, iartă-ne Hagi, iartă-ne Dobrine, dar pentru noi n-a existat decât unul, un număr 8 blond, care ne-a învățat fotbalul și cum să trăim pasiunea. Tot ca un rockstar s-a stins, repede, brusc, neașteptat, dar, totuși, neîmpăcat.
“Să vă aduceți aminte de mine!”
Începe Craiova – Steaua, meci pentru care venise Balaci la Craiova, pentru că trecuseră 16 ani de la ultima victorie a Științei în fața rivalei, iar Rebengiuc, în rolul lui Berenge, spune: “Fără mine, fără mine. Or să râdă, or să se îmbuibe, or să tropăie pe mormântul meu. Ca şi când n-aş fi existat. Ah, să vă aduceţi aminte de mine. Să plângeţi, să vă smulgeţi părul din cap. Să fiu pomenit în toate manualele de istorie. Toată lumea să-mi ştie viaţa pe de rost. Cu toţii s-o retrăiască. Elevii şi savanţii să n-aibă alt obiect de studiu decât persoana mea, regatul meu, faptele mele. Toate celelalte cărţi să fie arse, toate statuile dărâmate, iar a mea să fie pusă în toate locurile publice (…) Un singur nume de botez, un singur nume de familie pentru toată lumea. Să-nveţe toţi să citească silabisindu-mi numele: B-e-Be, Berenger. Să fiu în icoane, pe milioanele de cruci din toate bisericile, să se rostească slujbe pentru mine, din trupul şi sângele meu să se împărtăşească toţi… Să fiu pomenit în veacul vecilor…”
În gând șoptesc: “Ba-laci, Baaa-laci, Baaaalaci!”, mai șterg o lacrimă și îmi amintesc cât de nedrept a fost fotbalul românesc cu Ilie Balaci. Cât l-a durut că lumea din fotbalul românesc nu i-a dat un telefon, când câștiga titluri, Cupe ale Campionilor prin Asia și în nordul Africii. Și când mă vedeam cu el îmi spunea același lucru: “Auzi, Narcis, tu chiar crezi că Ilie Balaci e scump? Dar m-a întrebat cineva din România cât cost eu ca antrenor? Crezi că am nevoie de bani?”.
Mă gândesc la discuțiile despre Vișan, despre Strâmbeanu, despre Costică Ștefănescu, știți, llie Balaci credea că toți cei 3 au fost uciși, că Vișan nu avea cum să se spânzure, că Strâmbeanu a fost aruncat de la hotel și că pe Costică Ștefănescu l-a otrăvit o femeie. Nu accepta ideea asta de moarte stupidă, de sinucidere.
Și îmi întorc gândurile către scenă, unde Rebengiuc își continuă rolul regelui Berenge: “De ce m-am mai născut dacă nu era pentru vecie? Părinţi blestemaţi. Ce idee trăsnită, ce glumă proastă! Am venit pe lume acum 5 minute, m-am însurat acum 3 minute!”.
„El e Shakespeare, el a inventat fisiunea atomului, el a inventat primul aeroplan”
Garda regelui Berenge continuă: „El e Shakespeare, el a inventat fisiunea atomului, el a inventat primul aeroplan!”, iar eu completez în gând: “Balaci e Shakespeare al nostru, Balaci a inventat bucuria în Oltenia, Balaci ne-a învățat să urlăm de bucurie, să-i amintim numele peste tot, în orice emisiune, în fiecare text, să fie peste tot ca un idol, ca un zeu, ca un Dumnezeu al fotbalului!”
Ilie i-a iubit în egală măsură pe Oblemenco, Deselnicu și nea Tinel Stănescu, pe care l-a imitat vreo 20 de minute în cea mai lungă emisiune posibilă cu Balaci, 3 ore și 40 de minute, fără pauză, la Sport Total FM, vă și spun când, 16 august 2014, la un an de la moartea lui Costică Ștefănescu! Și cât l-a iubit pe Zoli Crișan, iar din 2003, în fiecare zi de 14 octombrie, Balaci mă suna: “Tu știi, Narcis, ce zi e azi? Azi e ziua când mi l-au luat pe Zoli!”. Ultima dată, la 14 octombrie 2018, Ilie Balaci m-a sunat: “Mă duc la meci, nu mă mai suna de la radio, că oricum știi bine de la Cupa Mondială din Rusia că nu mai vorbesc cu presa, dar sper că n-ai uitat ce zi e astăzi. E ziua când mi l-au luat pe Zoli!”.
La fix o săptămână, după 15 ani de când prietenul său Crișan s-a stins, Ilie Balaci a închis ochii și ne-a lăsat singuri, fără idol, fără zeu. De pe scena TNB-ului mai aud o voce, de aș crede că e Zoli Crișan, care-mi spune-n italiană că deasupra norilor este cerul albastru, alb-albastru când joacă Craiova.
“Drumul spre casă, același în fiecare zi, ți se pare plictisitor? Dar cerul, cerul de deasupra e întotdeauna altul”, se aude Rebengiuc…și regele Berenge nu moare, iar doctorul, care este călău, astrolog, de toate în regat, jucat de Șerban Pavlu, anunță: “Ce vrea Majestatea Sa? O moarte iute și eficace, căci planetele s-au ciocnit, regatul se micșoreaza, pământul se surpă: O criză cardiacă sănătoasă ne-ar fi scutit”. Sala râde, dar Craiova plânge…
O să-mi fie dor de discuțiile cu el, despre omul care știa tot ce înseamnă fotbal, care mă întreba de Bielsa la Leeds, de Sarri la Chelsea, care-mi amintea că e ferm convins că ar fi fost azi un fotbalist mai bun decât Pedro la Barcelona, că poate nu i-ar fi rupt Arezanov piciorul dacă pleca la Milan, parcă prea mult dacă…
Ilie știe că la Craiova copiii învățau cifra 8, înainte de 1, că oltenii acceptau atât de ușor că minunea noastră a fost blondă, că la toate nunțile era amintit numele său, că Oltenia s-a închinat în fața numelui său, nu la statuia idolului său Oblemenco…adio, domnule Balaci, că știu că mă certați că nu vă spuneam Ilie…n-aveam cum, ați fost un DOMN!
Din sală aud: “Regele a murit, trăiască regele!”, “Idiotule, ține-ți gura, o fi murit Regele, dar Minunea Blondă e eternă!”
Frumos, oltene!