După avalanșa de decizii dubioase din FCSB-Craiova 3-2, s-a ajuns la concluzia că două lucruri ne mai salvează: VAR-ul și arbitrii străini. Împreună sau, mai degrabă, separat. De VAR avem nevoie să ne dumirim în fazele-limită, iar de arbitrii străini ca să alungăm suspiciunile din jurul arbitrilor noștri.
De ce există aceste suspiciuni, e greu de spus. Cert este că ele s-au sedimentat în decenii, iar argumentele în favoarea incorectitudinii arbitrilor români sunt mai numeroase decât cele în favoarea credibilizării acestora.
Cum arbitrii străini sunt costisitori, greu de procurat și folosibili doar la anumite meciuri-cheie, chestiunea rămâne de discutat. Să ne aducem totuși aminte cum meciul Urziceni-Dinamo, care a decis titlul în 2009, a fost decis incorect de o brigadă spaniolă, iar în 2012 CFR a câștigat titlul în dauna Vasluiului, în rejucarea cu ”U”, cu largul concurs al unor croați, care păreau din start să știe bine ce au de făcut. Așa că importul de fluiere asigură imparțialitate doar atunci când nu e făcut ca o temă bine pregătită.
Dar să revenim la VAR. În recentul derby pe pe Arena Națională sistemul video ar fi rezolvat doar faza golului anulat lui Benzar. Acolo, într-adevăr, oamenii din fața monitoarelor le-ar fi spus nedumiriților arbitrii de pe iarbă că ofsaid există doar în imaginația lor. Imaginile sunt fost prea clare ca să nu le semnalezi celor din teren eroarea.
La faza golului marcat de Man te uiți ore în șir la monitoare și o răsucești cum vrei tu. Cei din camera video îți semnalizează ceva și tu, cel din arenă, rămâne să decizi dacă Tiago Ferreira trimite intenționat acasă (cu pubisul, așa cum a lovit portughezul mingea, sau cum mai degrabă l-a lovit mingea pe el, e mai greu să dai pase precise)și iei decizia pe care o vrei. Sau, mai pe înțelesul tuturor, pe cea care îți convine, gol valabil sau ofsaid.
La fel și la golul marcat de Cicâldău. Atât arbitrul din teren, cât și cei din camera video pot interpreta în fel și chip duelul olteanului cu Benzar și pot hotărî după cum au chef.
Mai sunt două chestiuni. Una, că VAR-ul se aplică doar în anumite situații. Linia porții, faze de penalty, ofsaiduri sau situații în care un jucător e confundat cu altul. În afara acestora, într-un meci există o mulțime de situații în care un arbitru poate ajuta o echipă, că doar n-o să stăm să puricăm monitoarele ca să vedem că toate deciziile la limită, fie ele chiar și în zone neutre ale terenului, s-au dat într-o singură direcție.
Mai trebuie adăugat doar că, în situația fericită a recurgerii la VAR în Liga 1, partidele s-ar afla în situația nu la fel de fericită de a fi supravegheate din camera video tot de arbitrii români, molecule organic active ale acestui lichid vâscos care e fotbalul românesc. Cum ar fi, adică, săptămâna asta tu ești în iarbă și eu am grijă , din fața monitorului, să facem ce trebuie. Săptămâna viitoare schimbăm rolurile, iau eu fluierul și stai tu la butoane. De ce ”a sta la butoane” e o expresie care în limba română se folosește mult mai des la figurat decât la propriu?
