7 mai 2019, Barcelona venea pe Anfield să își securizeze cele trei goluri marcate pe teren propriu și să își revendice biletele pentru finala Champions League. A părăsit Anfield umilită (scor 4-0), urmărită parcă de umbra ultimelor sezoane din Champions League. Eliminată rușinos, fără drept de apel, după ce în tur s-a impus într-un mod clar (3-0).
Problemele Barcelonei? Au fost numeroase, începând de la schimbarile lipsite de inspirație ale lui Valverde până la greșelile decisive ale jucătorilor. Liverpool a jucat perfect și a știut să profite de toate oportunitățile, fie ele venite cadou din partea apărării catalanilor.
Sezonul nu pare a fi unul dezastruos pentru Barcelona, dacă ținem cont de trofeul câștigat în La Liga și de faptul că mai are o finală de jucat la sfârșitul lunii mai. Totuși, eliminarea aceasta nu poate fi altfel decât dureroasă, ținând cont că încă de la începutul sezonului, Messi a spus că are ca obiectiv câștigarea Champions League.
Pe arena care te întâmpină de la intrare cu faimosul „You’ll never walk alone”, Messi a mers singur. De la începutul sezonului și-a asumat rolul de căpitan și a luat echipa pe umerii săi de fiecare dată, contribuind decisiv în meciuri importante, demonstrând astfel dorința de a câștiga totul cu echipa pe care o conduce. În această seară, pus de către apărătorii cormorani în imposibilitatea de a se mișca, Messi avea nevoie ca echipa să intervină, să nu-l dezamăgească. Un singur om nu poate duce la infinit o echipă în spate, are nevoie de sprijin, fie el Lionel Messi.
Pe „scena viselor”, cel al lui Messi de a câștiga cel de-al cincilea trofeu Champions League se oprește în semifinale, într-un act în care Barcelona a fost mai mult ca un club, dar mai puțin ca o echipă. (Més que un club, menos como una equipa!).
Articol scris de Ana-Maria Popescu
