Am mai luat și noi goluri decisive în minutele de prelungire și știm cum e. Nu departe de Oslo, la Copenhaga, când cu cornerul lui Dorinel Munteanu… Probabil că dacă acum am fi norvegieni, nu români (n-avem noi șansa asta!), am invoca ghinionul și l-am răstigni pe selecționer că n-a făcut decât o schimbare, deși mai avea la dispoziție altele două, în acele minute de prelungire. Dar nu e treaba noastră, noi ne-am luat punctul, așa cum l-am luat, și continuăm să facem calcule, în timp ce Norvegia cu greu mai poate reintra în matematica grupei.
Ce a fost bine
Nu doar Contra, ci și echipa, în ansamblu, au făcut multe, bune și rele. Să începem cu plusurile. Bila albă a lui Contra a fost folosirea lui Chipciu fundaș dreapta, adică exact postul pe care Alex joacă, atunci când joacă, la Praga. Manea fusese lăsat la U21, iar Benzar primise înainte de meci vestea cumplită a decesului unei rude apropiate. Chipciu s-a descurcat bine, flancul stâng norvegian n-a existat (în schimb pe dreapta lor, pe stânga noastră, am avut destule probleme) și se pare că viitorul său în fotbal se leagă de un nou număr pe spate, 2 în loc de 7. Cu anii (a împlinit deja 30), viteza scade, pistoanele atac-apărare sunt mai dificile, dar deprinderile rămân. Introducerea pe stânga a lui Toșca (în loc de Bancu) s-a vrut o contrabalansare a stilului ofensiv al lui Chipciu, de pe partea cealaltă. Poți folosi un apărător lateral provenit din mijlocaș, dar nu pe amândoi, mai ales într-un meci în deplasare cu o contracandidată la calificare. În Malta merge, în Norvegia nu!
Așadar, echipa națională s-a ales cu un nou fundaș dreapta pentru următorii câțiva ani! Tot la plusuri sunt schimbările (mai ales Ianis, în linii mari Maxim, mai puțin Țucudean). Dar la acest capitol plusul vine peste minusul de a-l fi introdus din start pe Grozav și de a nu fi sesizat mai devreme că Stanciu și Pușcaș nu sunt în cea mai bună zi a carierei.
Ce n-a fost bine
Nu e bine că sesizăm foarte greu că timpul trece. Că fundașii centrali sunt depășiți și comici. Că fotbalul nostru nu dă un fundaș stânga rezonabil (Toșca nu joacă la club, Bancu e mijlocaș curat, n-are deprinderi de apărător). Că nu putem niciodată să-l băgăm pe Anton de la Aripile Sovietelor (asta înseamnă Krîlia Sovetov în traducere) înaintea lui Tudor Băluță. Că Stanciu are o anumită suficiență de tip saudit, alimentată de conturile burdușite în oazele arăbești. Că Mitriță, neconvocat, e, totuși, fotbalist. Că în anumite momente avem atitudine de echipă mică, una care se lasă dominată de o Norvegie mai degrabă modestă. Că ne plângem că n-avem jucători de valoare, dar îl lăsăm pe Ianis pe bancă, pe post de armă secretă, Ianis nu mai e demult om de 30 de minute, ci e unul dintre puținii fotbaliști români (alături de Mitriță, care dădea mâna cu Guardiola în vestiarul newyorkez în loc să asculte imnul la echipa națională), capabili să facă ceva în acei legendari ultimi 30 de metri pe care antrenorii, atunci când nu prea au soluții, îi tot invocă.
Arbitrajul ne-a ajutat!
Ambele goluri ale noastre au fost valabile, Keșerü nefiind în ofsaid. Dar la primul, acolo, în apropiere, influențând sau nu jocul, se afla Țucudean, afară din joc. Dacă primeam noi un astfel de gol, ne puneam specialiștii să-l întoarcă pe toate fețele și în mod sigur reacționam patriotic, spunând că faza era influențată. Chestie de interpretare, poți s-o judeci și într-un fel, și în altul. În schimb, ceea ce e mai clar decât lumina zilei, e că în minutul 9, Norvegia a marcat gol valabil, Dragoș Grigore ținându-l în joc pe atacantul scandinav! Și e vorba de același asistent care a răspuns, după schimbarea porților la pauză, de golurile noastre din repriza a doua. Bun băiat, să-i dea Dumnezeu sănătate!
Ce n-am suportat
A fost neplăcută senzația de a fi dominați crâncen, timp de o oră, de o echipă mai degrabă modestă a Norvegiei. De a nu găsi mingea, de a nu lega trei pase, de a avea iarăși cel mai bun jucător în persoana lui Tătărușanu (derutat la primul gol al lor de indecizia lui Grigore), fără intervențiile căruia scorul ar fi fost mult mai mare, adică de nesurmontat.
Însă cu totul deranjant, umilitor, a fost să luăm de trei ori mingea printre picioare!!! Iar lui Toșca medicii or să-i scoată cu greu iarba din partea anatomică pe unde iese răul din om! N-am jucat pe Maracanã cu Brazilia, nici în Argentina contra lui Messi, ci în Norvegia, țară de pasă lungă, nicidecum de dat”craci” atunci când ”fermoarul” rămâne netras! Hai România!
