14 iulie, către amiază. Vreme zburlită, natură udă. Dacă era octombrie, luam geci groase. Așa, rezistăm la mânecă scurtă celor 17-18 grade, răvășite de vânt.
Către miazănoapte sunt dealurile cu viile prahovene, parcă trase cu rigla. Între ele, înainte să ieși din Ceptura, pe dreapta e un conac, transformat în hotel. Restaurant, piscină cu apă azurie, sfidând toamna neașteptată din toiul verii.
În interior și pe holuri, multe elemente vintage. Teascuri de-acum un veac, butoaie tot de-atunci, un gramofon cu pâlnie, mașini de cusut dinainte de 1900. Pe pereți, tablouri, afișe care te invită, de exemplu, la Sinaia, la 1400, unde seara de dans urma să aibă loc în sala de lectură.
Surpriza, marea surpriză, imensa surpriză e într-un ungher destul de întunecat. Acest afiș pe care-l vedeți, anunțând drumul epopeic al echipei României către primul Campionat Mondial de Fotbal din istorie. Uruguay, 1930.
Știți povestea. Bucureștenii Stanciu, Lăpușneanu, Vogl, Barbu, însoțiți de antrenorul Costel Rădulescu și de președintele Federației, Octav Luchide, au plecat cu trenul la Timișoara, unde au făcut joncțiunea cu bănățenii și ardelenii Bürger, Steiner, Raffinsky, Deșu, Rudy Wetzer, Kovács. S-a continuat drumul cu trenul până la Genova, unde delegația română s-a îmbarcat, împreună cu sârbii, francezii și belgienii pe transatlanticul Conte Verde. Aproape două săptămâni până la capătul lumii, la Montevideo.
Pe punte erau mai multe probleme. Echipele de fotbal încercau să se antreneze (imaginea desenată ilustrează pregătirea fotbaliștilor români), dar niște măicuțe dintr-un ordin romano-catolic protestau mereu la căpitan, intrigate de ținuta indecentă a românilor, în șorturi până la genunchi…
Apoi, delegația română a mai întâmpinat o problemă. Dacă regățenii din lot acceptau ca bucatele să fie gătite cu untdelemn de măsline, bănățenii nu acceptau altceva decât untura de porc. Așa că la bord s-au încărcat mai multe butoaie cu jumări topite.
Toate acestea le-am citit cu decenii în urmă în „Și noi am fost pe Conte Verde”, minunata carte a lui Ioan Chirilă. Le-am regăsit desenate și înrămate pe peretele unui conac-hotel din Prahova, de către niște oameni despre care habar n-am cine sunt, dar care merită tot respectul lumii fotbalului pentru faptul de a fi găsit, înrămat și postat acest afiș, unul pe care, de exemplu, FRF nu-l are!
Degetele au căutat febril zona de wiki despre Cupa Mondială din Uruguay. Știam că primul meci a fost cel cu Peru, că l-am câștigat cu 3-1, că am suferit două accidentări grave (Steiner și Stanciu), terminând meciul cu doi oameni mai puțin. Știam că Mondialul a fost în vara europeană, adică în plină iarnă a Emisferei Australe, dar nu mai rețineam exact data. Când am citit fișa meciului cu Peru (au marcat Deșu, Stanciu, și Nicolae sau Miklós Kovács, fratele ulteriorului mare antrenor Ștefan Kovács), era să scap telefonul pe jos: 14 iulie 1930.
Peste fix 89 de ani aveam să găsesc, într-un colț de conac din Ceptura, acest afiș probabil unic în România. Coincidență? Sau și altceva?
