În urmă cu 2 zile, prietenii de la tikitaka.ro anunțau pe contul de twitter că un fotbalist român își caută echipă pe contul personal de LinkedIn. Pentru neinițiați, aceasta este o rețea de socializare orientată spre mediul de afaceri, unde oricine își poate găsi un loc de muncă. Rețeaua a fost fondată și a început să funcționeze în anul 2003, a devenit super profitabilă, datorită serviciilor premium. Romeo Surdu, ultima dată la Farul Constanța, pe final de carieră, și-a postat pe LinkedIn profilul de pe transfermarkt și a scris într-o engleză acceptată de agenții din zona Golfului Persic: “Free player!!! I play all atacking position!!!”.
Nu sunt genul de grammar nazi să mă apuc să-i corectez engleza lui Romeo Surdu, dar pare o tentativă disperată de a-și găsi echipă, de a fi căutat de orice agent de jucători de pe LinkedIn, fără un CV, doar un profil obosit de pe transfermarkt. Pentru cei care nu știu, LinkedIn colcăie de agenți de fotbaliști, de antrenori, de manageri, de președinți de Federație, ba chiar sunt învățați la toate întâlnirile organizate de FIFA sau de UEFA că dacă n-au cont pe celebra rețea de socializare, aproape că nu există. Ușor-ușor, pare că ne revenim, că ieșim din negura asta mizerabilă în care se află fotbalul, că-i învățăm și pe jucători să se corporatizeze, scoțându-i din zona de confort, aia cu „să moară mama, ce i-am umilit”, „să moară familia mea, nea Piți!”. E foarte posibil, pentru că observ câțiva oameni din fotbalul românesc, care postează zi de zi pe LinkedIn, pun fotografii, totul profesional, nimic deranjant, fără greșeli gramaticale, ai spune că ne perfecționăm, că va fi din ce în ce mai bine. E de ajuns să te uiți la comentariile lui Romeo Surdu, care, să fim serioși, n-a strălucit ca fotbalist, un jucător bunicel pentru Liga I și atât. Și uitându-te la comentarii vei vedea că nimeni nu ia în serios că un om ca el își caută echipă, pe bune, la 35 de ani. Ultimul comentariu vine din partea redactorului șef de la Steaua TV, care-i spune: „Alege CSA Steaua!”. Adică Liga a IV-a, un proiect pe bani publici, care se zbate-n mizerie de doi ani și mănâncă bani de la noi, acolo unde amatorismul domnește prin definiție.
Din păcate, la 35 de ani, Romeo Surdu nu mai e dorit de nimeni, nici ultima experiență de la Farul Constanța nu-l ajută, iar tentativa asta disperată din social media este doar încă o confirmare că nici măcar jucătorii nu mai au încredere în balivernele pseudo-managerilor din fotbal, ale agenților care umblă cu vrăjeală. Dar cu „I play all attacking position!” și o fotografie de la Farul Constanța nu ai cum să fii luat în serios. Dar e bine că Romeo Surdu e pe LinkedIn. E adevărat că te delimitezi cumva de zona asta a agățatului, pentru astea există facebook și instagram, ba chiar ai băga mâna în foc pentru unii jucători și antrenori că-s pâinea lui Dumnezeu, până începi să vorbești într-o redacție cu colegele de serviciu. „Cine, ăla? Păi e însurat și-mi scrie mie dacă putem avea o relație!”, „Mă invită la Mare, ca să ne cunoaștem mai bine”, „Nu mai scap de ăsta, îmi scrie non-stop, să mă văd cu el”, cam așa sună frazele fetelor jurnaliste.
Sincer, de 6 ani joc tenis foarte bine, ba chiar m-au lăudat Marius Vecerdea și Firicel Tomai, mi-au spus că mai trebuie lucrat un pic, am poze cu Simona Halep, cu Mats Wilander, mai trebuie să mă pozez cu un trofeu de Grand Slam și apoi să cer wild-card-uri pe LinkedIn.
