Din păcate, aceste rânduri nedorite de nimeni, dar imperios necesare, apar cu doar câteva ceasuri înaintea unui moment de vârf: meciul Borussia Dortmund-Barcelona, încredințat lui Ovidiu Hațegan și brigăzii sale. Un punct de maxim al graficului arbitrajului nostru, care mulți ani a stat pe axă aproape de zero.
Pe plan extern stăm bine, însă în campionat e jale! Meciuri date peste cap, decizii demne de anii Cooperativei, jafuri la drumul mare și comportament al multor arbitrii de parcă fotbalul ar fi al lor și doar al lor, cu Ecuator, Polul Nord și Polul Sud cu tot.
Când Dan Petrescu îi înjură mitocănește, feciorelnicii domni arbitri compun scrisori virginale în care se declară vituperați. Ei, caștii, neprihăniții, imaculații, au fost înjurați de un antrenor. Urechile lor delicate, columelele lor finuțe, ciocănelele, nicovalele și scărițele lor bătute în diamante au trebuit să suporte tirada argotică a lui Petrescu. Nu era normal ca Petrescu să înjure, a fost chiar urât, dar pentru ce a făcut, și-a primit pedeapsa. Ei arbitrează în continuare, vechili pe tarlaua despre care cred că le aparține în întregime.
Istvan Kovacs îi spune lui Coman ”Dispari!”. Nu e cea mai groaznică jignire, dar nici limbaj de arbitru FIFA nu e. Pe timpuri arbitrii mai și înjurau jucătorii, ba prin anii 80 unul dintre ei i-a dat unui fotbalist important, de ”națională” și de Cupe Europene, un violent șut în dos. Dar erau vremuri fără camere tv pe care se distinge fiecare gest și fiecare silabă, epoci în care lumea nu era atât de sensibilă la nuanțele de limbaj. Kovacs, pe de o parte n-are limbajul și comportamentul unui arbitru de mileniu trei, pe de altă parte n-are abilitatea și inteligența care să-l ajute să constate că atunci când un jucător protestează la un metru de el, camerele nu filmează nimic altceva decât acel dialog.
La sfârșit de 2019 nu poți să-i spui unui jucător să dispară, fără riscul de a dispărea chiar tu! Dacă vin fotbaliștii de primă divizie și alcătuiesc și ei o scrisoare în care se plâng cum sunt tratați de arbitrii? Dacă vin și antrenorii și reclamă că pentru fiecare ridicare de pe bancă li se dă cartonaș galben?
Probabil Comisia va lăsa lucrurile așa, considerând că sunt lucruri mai grave decât acel ”dispari”. Și nu e exclus ca nici George Rădulescu să nu pățească mare lucru, deși, polițist în viața de zi cu zi, a protejat-o pe Dinamo mai mult decât erau cocoloșite Victoria și Flacăra Moreni pe vremea lui Postelnicu.
Se va merge înainte așa, cu jafuri la drumul mare și cu comportament birjăresc. Nu jucătorii trebuie să dispară, nici antrenorii. Ci acei arbitrii cocoloșiți și cocoloșitorii lor, personaje malformante ale unor timpuri pe care le dorim moderne, dar care arată ca în groaznicii ani de care nu mai vrem să ne aducem aminte!
