Fostul selecționer a luat Craiova de pe locul trei și-o lasă pe patru. Așadar, niciun salt în clasament. 6 victorii, 5 înfrângeri. Un palmares modest pentru o echipă care vrea să ia campionatul, cifre de care erau capabile și soluțiile paleative ale oltenilor pentru banca tehnică, gen Papură, Mogoșanu sau Jerry Gane. Pentru același procentaj, pe care l-au depășit însă cu mult, Mangia sau Mulțescu ar fi fost amenințați cu demiterea. Așadar, se poate spune, cu cifrele în față, că Pițurcă n-a rupt gura târgului în cele patru luni petrecute în trening alb-albastru.
Numai că trebuie analizat de ce a venit Pițurcă la Craiova, dar și de ce a plecat. A venit să ia campionatul, lucru pe care l-a și spus din prima, clar și răspicat. Când a semnat el, la final de august, CFR avea probleme prin Europa, FCSB bâjbâia prin coada clasamentului, plus că nimeni nu întrevedea seria de 8 victorii la rând a Astrei. Din punct de vedere al opoziției adversarilor, campionatul putea fi luat chiar și cu acele întăriri, puține și mai ales incerte valoric, la care s-a recurs atunci.
Între timp, lucrurile s-au schimbat nu numai pentru că FCSB, CFR și Astra s-au trezit din amorțeală, ci și fiindcă oltenii au avut rezultate modeste, pe care Pițurcă și le-a asumat. Acum,la cum arată adversarii în comparație cu Craiova, titlul poate fi luat doar cu achiziții valoroase și spectaculoase. Clubul neputând sau nedorind să facă aceste achiziții, Pițurcă a ales să plece.
Însă în tot acest interval de timp, început de semtembrie – început de ianuarie, în Oltenia s-a trăit cu speranța că echipa va fi altfel decât cea de până acum, adică una bunicică, dar nu de titlu. De-un loc trei-patru, eventual de-o Cupă, dacă prin finală se strecoară vreo divizionară secundă, cum s-a întâmplat atunci, cu Hermannstadt.
Simpla apariție a lui Pițurcă pe banca tehnică a întreținut nădejdile de titlu. Exista speranța că, deși echipa merge prost, va merge bine de mâine, de etapa viitoare, de luna viitoare, de la primăvară, de când o fi.
Plecând Pițurcă, oltenii se întorc la statutul lor de dinainte. Indiferent ce antrenor va veni, în acest campionat la mai mult de un loc trei e greu de sperat. Plus ce-o mai fi prin Cupă. Nici Pițurcă n-ar fi obținut probabil mai mult, dar ar fi existat perspective pentru ediția viitoare.
S-a spus că atunci când l-a adus pe Pițurcă, Mihai Rotaru și-a luat șef. Așa ar fi trebuit să fie, dar n-a fost așa. Dovada e că dacă șeful real ar fi fost Pițurcă, fotbaliștii de pe lista neagră n-ar fi mers în Antalya, iar în cele mai bine de două săptămâni de la ultimul meci, ar fi fost prezentate cel puțin patru noi achiziții, pe lângă deja semnatul Nistor. E limpede așadar că în tot acest timp, al șederii lui Pițurcă, șeful efectiv al clubului a fost tot Mihai Rotaru. De acasă, de la Birou, din Dubai sau din Filipine.
Sub domnia acestuia, care durează deja de șase ani și jumătate, Craiova a urcat mult, s-a modificat radical. A promovat, a produs și a vândut jucători, a ajuns să joace pe noul stadion, a câștigat bani și a dobândit stabilitate financiară. Ce n-a putut însă să facă? N-a putut să scape de această etichetă de echipă de loc trei, iar despărțirea de un Pițurcă, poate neinspirat, dar mereu dornic de mai mult, arată că această stare de echipă bunicică și-atât, se va mai prelungi o vreme de-acum înainte.
