Bubuie site-urile, se bulucesc titlurile care-l glorifică pe Fede Valverde. Mijlocașul defensiv al Realului a dat de pământ cu Álvaro Morata în minutul 115, a luat „roșu”, dar și-a dus echipa la penalty-urile în urma cărora Real a câștigat SuperCupa Spaniei. Inclusiv „Cholo” Simeone a conchis că omul finalei a fost Valverde, dacă nu faulta el, probabil că Morata înscria golul victoriei pentru Atlético.
Realul caută oameni de sacrificiu
Da, după toate manualele din lume, Fede Valverde a făcut ceea ce trebuia să facă. Fără faultul acela Realul pierdea. Cartonaș roșu asumat, sacrificiu pentru echipă. Motiv suficient pentru ca tânărul uruguayan să fie declarat omul meciului? Da, dar numai în condițiile în care meciul a fost slab, iar faza eliminării a însemnat unicul eveniment al serii, până la loviturile de departajare. Realul își poate lua trofeul și poate sărbători la Plaza de Cibeles o victorie a mediocrității, salvată de un om de sacrificiu. Dacă asta e filosofia clubului, atunci e bine. 0-0 în campionat cu ambele rivale, Atlético și Barça, 0-0 și în SuperCupă. La „Bernabéu” s-a mizat întotdeauna pe strălucirea jucătorilor de atac, pe golurile lui Di Stéfano, Santillana, Cristiano Ronaldo. Pe tehnica lui Gento, Juanito, Zidane, Figo și a altora. Realul a însemnat de-a lungul anilor măreție, grandoare, splendoare, nu un șir lung de remize albe, salvate cu cartonașe roșii în minutul 115!
Jeddah, pământ castilian
Nu e prima nebunie de acest gen. Acum mai bine de un deceniu, italienii își cărau și ei meciul pentru Supercupă în America. Pentru bani, dar și pentru numeroșii compatrioți din Lumea Nouă. Apoi s-a migrat prin China, tot pe considerente economice. S-a ajuns și la arabi, la recentul triumf al lui Lazio.
Spaniolii n-au transportat în Arabia Saudită doar două echipe, ci patru. Campioana, a doua clasată și ambele finaliste ale Copei del Rey. Au avut noroc și de nume mari. Dacă finalista Cupei era Leganés, îi mai primeau saudiții cu brațele deschise? Nu e exclus ca în curând spaniolii, englezii, italienii (cu nemții e ceva mai greu) să-și abandoneze stadioanele legendare și să-și mute etapele de campionat în întregime pe insulele acelea sub formă de frunză făurite cu basculanta în Dubai sau poate chiar la Mecca.
Iar ca paradoxul să fie întreg, campioana, Barcelona și câștigătoarea Cupei, Valencia, au fost eliminate în semifinalele final-four-ului saudit, iar finala SuperCupei și-au disputat-o două echipe care n-au câștigat niciun trofeu în ediția trecută. Ce SuperCupă mai e și asta?
Liverpool-ul lui Valentin Ceaușescu
Câștigând pe terenul lui Tottenham Hotspur (pentru înfrângerile în serie din ultima vreme Spurs n-aveau neapărată nevoie de Mourinho, se putea și fără!), Liverpool a ajuns la 20 de victorii și un egal în 21 de etape. Record absolut pentru campionatul englez, cu atât mai insolit, cu cât vine din partea unei echipe care, chiar dacă e deținătoarea la zi a Champions League, n-a mai luat titlul de trei decenii. Toată lumea vorbește de superfotbalul practicat de trupa lui Klopp, dar ce campionat e acela în care nu mișcă nimeni în fața ta?
La noi, în ediția 1988-89, Steaua a făcut un egal cu Dinamo în runda a 15-a, a mai remizat la Cluj pe la jumătatea returului și a mai avut un meci de complezență cu Brașovul, 2-2, în ultima etapă. 31 de victorii din 34! Dar erau anii implicării lui Valentin Ceaușescu și chiar sezonul acelui 3-2 de la Oradea, când meciul a ținut peste 100 de minute ca să câștige cine trebuie, iar Mateianu, antrenorul Bihorului, a ajuns în spital.
Asta e Premier League, varianta 2020? Se pare că da. Scoruri de 0-9, 1-6 (Villa cu City, chiar ieri!) și așa mai departe. Cel mai puternic campionat din lume. Am înțeles asta. Dar echipele care pierd la diferențe astronomice, tot puternice sunt?
