Nu știu dacă a trecut o oră de când m-a sunat fostul meu coleg de la Juventus București, Gheorghe Chivorchian, să-mi spună că Martin Tudor, fostul portar al Stelei, și antrenor cu portarii în Colentina, nu mai este printre noi. Cumva, o lege a firii, o lege cruntă, care nu ține cont de bunătate ni-i ia exact pe oamenii care nu au deranjat pe nimeni cu nici măcar o privire aruncată urât. Așa a fost și Martin Tudor. Ca portar, fantastic, cu explozie, ba chiar îl întrebam când îl pregătea pe Relu Stoian, de ce n-a fost chemat la Națională? Se uita la mine și-mi spunea: “N-aveam loc de nimeni!”, deși era cel mai sigur portar din Liga I.
Martin Tudor avea probleme cu inima, anul trecut m-am întâlnit cu el în București și tocmai mă anunțase că discuta cu compania de asigurări, deoarece avusese un preinfarct și alerga după documentele medicale. Nu îi era teamă de nimic și ca fotbalist mi-a spus că a jucat sub semnătură. Lăuntric…părea că ar avea atâtea de spus, dar cine să stea să-l asculte. După meciuri sau antrenamente stăteam de vorbă, însă analiza doar evoluția lui Stoian, țin minte că și la un 18-0 cu Pâncota, Tudorică mi-a zis: “Ce meci greu a avut azi al meu!”…cred că a fost singura glumă în 2 ani pe care am auzit-o de la el.
La începutul anilor 2000, cu Martin Tudor ne înjuram în spatele porții de la Craiova, de pe Ion Oblemenco, era un ritual de intimidare venit din partea jurnaliștilor olteni. De multe ori eram scoși de arbitri sau de observator, cu excepția lui Burebista Câmpeanu, care avea un har de a te înjura și-i plăcea fantastic…chit că era 5-0 sau 0-0, Burebista se spurca meci de meci la Craiova cu jurnaliștii din spatele porții! Așa era la Craiova, un ritual barbar, dar apreciat de antrenorii Științei!
Era o spurcăciune fără seamăn. Martin Tudor și Cristi Munteanu erau singurii care nu răspundeau…puteai să înjuri la ei până la sfinți, pur și simplu nu crâcneau. Gândiți-vă că și portarii străini din Liga I începeau să te spurce, ori în engleză, franceză sau italiană.
Au trecut anii și am ajuns să lucrez cu Martin Tudor la Juventus București, eram ofițer de presă, făceam programele, stabileam conferințele și announcer al stadionului din Colentina.
I-am amintit de vremurile când îl spurcam și îmi spunea că putea să se concentreze în așa fel încât să nu ne audă. Era cel mai liniștit om din câți am cunoscut, te saluta, își făcea treaba cu portarii și nu l-am auzit la un antrenament să se enerveze, să înjure sau să vină cu fălcile în cer.
Martin nu mai e printre noi…a plecat discret, cu un infarct nedureros și a lăsat niște meciuri memorabile! Dumnezeu să te odihnească, șampion al portarilor! Și încă ceva, după meciurile din Colentina, patronul Ilie Ciuclea intra în vestiar și tuna și fulgera, chiar dacă echipa era neînvinsă în campionat, Tudor era cel mai calm și ieșea printre ultimii din vestiar. La un moment dat, a venit la mine și mi-a zis: “Ăsta ne ceartă și dacă luăm Liga Campionilor”, iar eu am încercat să-l imit cu un citat din Eugen Ionescu. M-am umflat așa, să par foarte gras precum Ciuclea și am zis: “Pentru ce îmbătrânim? Este asta voinţa lui Dumnezeu? Pentru ce războaie aşa de sângeroase? Pentru ce atâtea dezastre naturale? Eu nu am rezolvat niciodată aceste probleme, dar voi puteți, că sunteți fotbaliști în Colentina!”.
A fost ultima dată când l-am văzut râzând pe Martin Tudor…
