La cei doar 22 de ani ai săi Alberto Olaru este cel mai vechi component al formaţiei ploieştene
– Oli, ești singurul dintre cei care porneați la drum în 2016 și care face parte și acum din lotul Petrolului!
A.O. E adevărat, sunt de la începutul proiectului aici, din vara lui 2016! Sunt mândru că joc pentru această echipă, mai ales că, pentru mine, ca unul care am început fotbalul în curtea Petrolului, a fost, practic, un vis devenit realitate.
– Au fost ani intenși. Cum i-ai trăit?
A.O.: Totul s-a petrecut foarte repede. Au fost promovări succesive, a fost foartă multă muncă, am ajuns rapid în liga secundă și ne-am bătut pentru promovarea în primul eșalon! Însă, am făcut totul cu multă plăcere! Iar acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos lucru posibil, să poți să faci ceea ce-ți place!
La 22 de ani, Oli este, astfel, singurul „supraviețuitor” al garniturii care debuta, în eșalonul județean, la Păulești, iar în ultimele două sezone de Liga 2 a bifat 39 de prezențe în tricoul petroliștilor, în 36 dintre aceste partide figurând în „11”-le de start”!
Coleg de vestiar cu idolii copilăriei!
– Hai să dăm un pic timpul înapoi. Când și cum ai ajuns la Petrolul?
A.O: N-am făcut chiar de mic primii pași în fotbal! Aveam o vârstă destul de înaintată, dacă pot spune așa, undeva în jur de 13 ani, atunci când am ajuns la Petrolul. Tatăl meu mi-a promis că, dacă o să învăț bine, o să mă ducă să dau probe la echipă! La început mi-a fost greu, până m-am obișnuit cu naveta, pentru că, stând într-o localitate de lângă Vălenii de Munte, trebuia sa merg cu microbuzul sau cu trenul până la Gara de Nord, de unde, apoi, o luam pe jos până la Vega, acolo unde făceam antrenamente. Dar, repet, făceam totul cu plăcere!
Cine ți-a fost primul antrenor?
A.O. Domnul Lucian Sotir, însă am lucrat cu dânsul doar aproximativ trei luni. Apoi ne-a preluat domnul Claudiu Toader, cel de la care am învățat, practic, bazele fotbalului.
– Ce îți aduci aminte din acea perioadă? Din generația ta cine mai joacă la seniori la nivel de primele eșaloane?
A.O: Am fost o grupă bună, eram foarte uniți, atât pe teren, cât și în afara lui. Pot să spun că, în acea perioadă, colegii și antrenorul îmi erau ca o a doua familie. Din generația mea mai joacă, sper să nu greșesc, Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Cosmin Lambru, Eugen Rudaru și Valentin Ursu (toți trei la CS Blejoi, în Liga 3).
– Ai apucat să fii vreodată copil de mingi la meciurile seniorilor?
A.O. Cred că în jur de doi ani am făcut asta! Îmi aduc aminte, în primul rând, de jocurile din Cupele Europene, din 2013 și 2014, atunci când era o atmosferă cu totul aparte pe stadion, iar eu eram lângă gazon!
– Care erau favoriții tăi din echipa de atunci a Petrolului?
A.O: Îmi plăcea foarte mult de Geraldo Alves, de Younes Hamza, de Laurențiu Marinescu sau de Jeremy Bokila. Îmi doream să joc alături de ei și iată că am ajuns să-i am coechipieri pe doi dintre ei!
enzația debutului în prima echipă
– Cum fost momentul în care ai jucat primul meci pentru echipa „mare”?
A.O: Am debutat chiar la primul meci oficial disputat de Petrolul după demararea noului proiect, în vara lui 2016. S-a jucat la Păulești și, pentru mine, a fost o senzație unică să fiu încurajat, pentru prima dată în cariera mea, de atât de multă lume! Nici nu știam cum să reacționez! Din păcate nu am reușit să obținem cele trei puncte atunci, am plecat la drum cu un rezultat de egalitate.
Ai jucat de fiecare dată acolo unde a fost nevoie. Fie fundaș dreapta, fie fundaș central, chiar și mijlocaș. Totuși, unde te simți cel mai bine?
A.O.: Cred că, în momentul de față, cel mai bine mă simt ca fundaș central. Dar știu că-mi trebuie mai multă experiență și încerc să-i ascult pe cei mai în vârstă din echipă, atunci când îmi dau sfaturi. Dar, pot juca și fundaș dreapta, îmi place și acest post.
– Care ar fi, după tine, cel mai bun meci al tau?
A.O: Nu am un meci în care să spun că am fost bun, sau un altul în să zic că nu am fost! Eu încerc să mă perfecționez de la o zi la alta și să muncesc tot mai mult. Fotbalul este un joc colectiv și încerc să dau totul pe teren, pentru că trebuie să-mi ajut echipa să câștige fiecare meci! E normal să mai și greșesc, nimeni nu e perfect, dar vreau să învăț din aceste erori!
– Ai și vreo dezamăgire legată de ultimii ani?
A.O: Firesc, este aceea a ratării promovării în primul eșalon, sezonul trecut. Știu că nu am putut să ajut mai mult echipa ca să ne putem îndeplini obiectivul, dar sper, și sunt încrezător, că o să ne bucurăm la finalul acestui campionat.
– Nimeni nu știe exact cum va continua campionatul după această pauză forțată. Să sperăm, însă, că lucrurile vor reveni repede la normal și competiția va continua de acolo de unde s-a întrerupt. Cum vezi, în aceste condiții, lupta pentru promovare?
A.O: Va fi, în continuare, foarte strânsă. Sunt, însă, convins că toată echipa este montată și concentrată să dea tot ce e mai bun, astfel încât să reușim promovarea.
Fotbal și școală
– Știu că ai absolvit unul dintre liceele de top din Ploiești, Colegiul Ioan Luca Caragiale, Caragiale, cu o medie foarte buna la BAC (9.51). Cum ai reușit să ții la un nivel înalt și fotbalul și școala?
A.O: Am căuat să le împac, chiar dacă eram nevoit ca, atunci când ajungeam acasă de la antrenament, să stau până târziu că să învăț și să-mi fac temele. A fost, însă, o perioadă foarte frumoasă a vieții mele, nu am de ce să mă plâng! După ce am terminat Liceul, am intrat la facultate, însă a trebuit să renunț după primul an, pentru că nu am mai avut timp să ajung la examene. Mi-am propus însă ca, în viitorul apropiat, să-mi reiau studiile la o facultate cu profil sportiv.
– Colegii, profesorii știau că faci sport de performanță?
A.O: Cei mai mulți da, și erau mai înțelegători cu mine. Iar colegii m-au ajutat să rămân la un nivel ridicat și să nu pierd lecțiile, atunci când nu reușeam să ajung la școală pentru că aveam meciuri sau antrenamente.
– Care a fost materia ta preferată?
A.O: Poate o să pară greu de crezut, dar cel mai mult mi-a plăcut matematica! Și reușeam să prind aproape totul, să învăț majoritatea lecțiilor încă din clasă!
Promovare și atât!
– Care ar fi principalul tău obiectiv pe termen scurt?
A.O.: Promovarea cu Petrolul! Este lucrul pe care, cu siguranță, ni-l dorim cu toții!
– Dar pe termen lung? Unde te vezi peste câțiva ani?
A.O: Încă nu m-am gândit… Vreau, deocamdată, să mă concentrez pe fiecare pas pe care o să-l fac. Să mă dezvolt și să mă maturizez, atât ca om, cât și ca jucător.
– Acum cum ești? Unde te-ai izolat?
A.O.: Sunt bine, sănătos! M-am izolat acasă, lângă Vălenii de Munte, și îmi petrec timpul cu familia și cu animalele de companie. Încerc să mă mențin în formă, mă uit la filme, la seriale, citesc și evit cât de mult se poate să ies din casă, dacă nu intervine o problemă gravă.
– Antrenamente?
A.O: În fiecare zi. Pe cele de „forță” le fac acasă. Iar pentru alergări mai merg în apropiere, pe terenul de aici, din comună. Știu că este o situație foarte grea pentru toți, dar trebuie să nu ne pierdem încrederea și să fim profesioniști.
– Filme, jocuri?
A.O.: Nu sunt un mare fan al jocurilor pe consolă sau pe calculator! Îmi place, în schimb, ca în timpul liber să mă uit la filme. Printre serialele mele preferate le-aș enumera pe „La Casa de Papel”, „Prison Break” și „Sportul Englez”.
Alberto Olaru: “Să joc la Petrolul a fost, pentru mine, un vis devenit realitate”
Cel mai vechi jucător din lotul actual al Petrolului este tânărul de 22 de ani Alberto Olaru. La echipă din vara lui 2016, atunci când noua garnitură ploieşteană pleca la un nou drum, Olaru este un jucător polivalent care şi-a făcut, în general, bine treaba indiferent de postul în care a evoluat, fundaş lateral, fundaş central sau, chiar, mijlocaş defensiv. “Pentru mine, care am început fotbalul în curtea Petrolului, să joc la această echipă a fost un vis devenit realitate. De mic copil îi aveam idoli pe Laurenţiu Marinescu sau Hamza Younes alături de care am ajuns, iată, să evoluez. Lupta la promovare va fi, în continuare, destul de strânsă dar Petrolul are argumente clare pentru a merge în primul eşalon”, a punctat jucătorul de 22 de ani.
