Ca de obicei, la Dinamo e nevoie de bani, De mulți bani, iar Ionuț Negoiță fie nu-i are (improbabil), fie n-are niciun chef să-i dea (mult mai aproape de adevăr). Zugrăvește peisajul în aceleași culori sumbre, că se alege praful, că trebuie până la sfârșitul lui aprilie 180 de mii de euro, că dacă nu apar banii ăștia nu se ia licența, vine falimentul. Că vinde pachetul majoritar pe un euro, pe un leu, pe cinci bani și așa mai departe.
Nicio legătură cu pandemia!
Să fim foarte bine înțeleși. Acest deficit bugetar acut de care se plânge Dinamo, n-are nicio legătură cu criza Coronavirusului. Banii sunt necesari pentru ca dosarul de licențiere să fie în regulă, iar acest dosar se referă la achitarea unor datorii scadente la 31 decembrie 2019. Când nimeni n-avea habar ce e acela COVID. Erau datorii a căror achitare era dificilă chiar și într-o societate care funcționa normal și e cu atât mai anevoioasă acum, când oricine cântărește mult mai atent fiecare leu.
De pe la unii, de pe la alții
Salariile uneia dintre lunile trecute le-au achitat suporterii, băgați juridic într-un soi de acționariat straniu, care le dă și nu le dă anumite drepturi. De exemplu, imediat după ce au cotizat cu o sumă importantă, suporterii, prin vocile liderilor, au opinat că Uhrin trebuie să rămnă la echipă. A fost nevoie de alte malversațiuni (capitol la care patronul e as) pentru ca Dușan să petreacă întreaga pandemie acasă, la Praga, cu bilet doar dus.
Garanții? De unde?
Apoi, Dănciulescu, pe punctul de a fi dat afară,după ce fusese ținut ani la rând pe post de paratrăznet, cu un salariu de mizerie, până la limita suportabilului, s-a oferit să crediteze el cu 50.000 de euro, bani proprii. Fără dobândă, dar cu anumite garanții de restituire. Patronul a spus că nu poate da nicio garanție, că nici el nu a primit vreo garanție atunci când a început, cu mai bine de șapte ani în urmă, să investească la Dinamo.
Complet fals, complet aiuritor! Când a devenit acționar al clubului, actualul patron al clubului a căpătat automat calitatea nu doar de a investi, ci și de a recupera bani. Și de a vinde jucători, ceea ce s-a întâmplat, într-un ritm amețitor, care doar pentru privitorii din afară era inexplicabil. Pentru patron fiecare leu încasat pe Nedelcearu, Costache, etc (lista e prea lungă) însemna o semnificativă ameliorare a bugetului propriu.
Relații beton
Săriți, că patronul e amărât și n-are (suporterii din DDB chiar au sărit și au strâns doar în weekend 12.000 de lei)! Ba are! Nu-i merge hotelul? Ba-i merge! Dihania HO-RE-CA de la marginea capitalei are un grad de ocupare similar cu cel din perioada în care nu era pandemie. Nu cu turiști, că nu vine nimeni să admire de la înălțime frumusețea Deltei Văcărești pe vremea asta, ci cu diverși carantinați, plasați acolo de autorități, care firește că decontează totul.
Plus că mai la vale, pe la Popești-Leordeni, funcționează o prolifică stație de betoane, care furnizează material de construcții, beneficiar fiind, în linii mari, tot Statul. Că e vorba de frățiorul-edil, sau de alți edili, foști matrozi, plus edilița de rigoare, consoarta acestuia.
Așa că, de avut, are! Probabil că în apele dulci ale Deltei Văcărești nu trăiesc crocodili, dar în ochii patronului sclipesc lacrimile acestora.
