Din plină pandemie, din izolare, Călin Popescu-Tăriceanu se adresează patetic națiunii și spune că trebuie să repornim România, dar mai ales să repornim sportul.
Comite o misivă publicată în mod sponsorizat (adică plătit) pe Facebook. Plătită de partid, firește, de ALDE, că doar nu din veniturile sale modeste de importator auto și important pion al șchioapei noastre economii din ultimii 30 de ani.
Scrisorica e patriotardă ca pe vremea lui Agamiță Dandanache, mustește de sirop de milogeală electorală. Abil, știind că printre posibilii votanți sunt mulți iubitori de sport care de aproape două luni se hrănesc cu conserve televizate, fostul manechin de la Apaca, de pe vremea nădragilor pensați și a ciorapilor muierești cu portjartier și dungă la spate, frazează săltăreț și ne spune că dumnealui personal e spectator constant al curselor de Formula 1 (uneori chiar de pe circuit), că îi place să se uite la fotbal, apoi la handbal feminin. ”Revenirea pe stadioane, în săli de sport, reînceperea competițiilor sportive, sigur că pot fi amânate o perioadă, dar ele nu pot fi stopate. Cu cât mai repede vom găsi metode (…), cu atât mai repede vom reveni în normalul pe care ni-l dorim”.
După ce bate câmpii vârtos și incoerent despre finanțarea sportului, Tăriceanu încheie caragialesc: „Cred că este esențial să repornim sportul ca parte a programului #repornimromania, pentru că sportul este poate cel mai bun indicator că revenim la normalitate”.
Zău, chiar așa? Știam că politica e curvă, dar în cazul de față iese din tractirul parfumat și coboară pe prăfuita centură cu miros de eșapament ars. Marele iubitor al sportului, ediție 2020, e una și aceeași persoană cu Premierul României ediție 2006 (mandatul a fost între 2004 și 2008). Urcând atunci grăbit și elegant scările stadionului din Constanța (la meciul România-Bulgaria 2-2, din preliminariile CE) spre loja „dezinfectată” de Servicii ce-i fusese rezervată, grizonantul dandy tomnatic arunca reporterilor, peste umerii solizi ai sepepiștilor, celebrul „Sportul nu figurează între primele zece priorități ale Guvernului!”
Afirmație legendară, ilogică, dar adevărată. Ilogică pentru că nu poți vorbi niciodată de a zecea prioritate, deoarece fiind abia a zecea, n-are cum să mai fie prioritate. Prioritățile, de regulă, circulă cu numere de ordine mult mai mici.
Adevărată, pentru că așa a și fost. Pe timpul mandatului său, deși a încercat de câteva ori să dreagă busuiocul afirmației inițiale, ba s-a mai și baladat prin diverse tribune oficiale, n-a făcut nimic pentru sport, nu l-a ajutat cu un capăt de ață!
Iar acum iese din vizuina izolării și mănâncă un consistent polonic de ce-o conține el. Miaună galeș pe umerii sportului, în cerșeală de electorat!
Mulți ani și pentru destulă lume Tăriceanu a reprezentat soluția politică relativ comodă a unei tranziții care pare că nu se mai încheie, parcurgând cu viteză de melc un traseu care la început ni se părea mult mai scurt. El nu poza nici iubitor al „nobilelor idealuri ale comunismului”, precum Ion Iliescu și acoliții săi, dar nici în „derbedeii bărboși” de la USR, care „sug la țâța lui Soros”. Era ceva „între”. Însă acest „între” i-a adus, lui și partidului, procente tot mai modeste la ultimele alegeri, ceva în jur de 5 %, cam cât alcool are o bere de nu te îmbată, ci doar te trimite la toaletă. Din cauza cifrelor plăpânde, la ultimele „prezidențiale” s-a și ascuns sub „merele roșii” ale lui Mircea Diaconu, mizând pe notorietatea actorului în balanță cu propriul său traseu clar descendent.
Iar acum a găsit momentul să înfigă năframa sportului în vârful unui băț rupt dintr-o salcie, sperând în captarea atenției și în revigorarea, pe spinarea unui domeniu care nu-i era prioritar, a unei cariere politice aflate în picaj vertiginos. Urât și incorect, ca și întreaga existență publică a personajului.
foarte corect! daca altadata, am probleme cu ceea ce scrii, azi ai punctat perfect!