Scriam la începutul acestui serial că după ce fotbalul a devenit popular la nivel național, a apărut tentația printre simpatizanții săi de a se măsura cu cei din afara propriilor granițe. Această sămânță avea să încolțească încet dar sigur, până ce finalmente a înflorit, chiar dacă au trecut ceva decenii pentru aceasta.
Începând cu Congresul FIFA din 1928, ocazionat de Jocurile Olimpice de la Amsterdam, s-a pus foarte serios problema organizării unui campionatului mondial de fotbal. Aceasta și deoarece la respectiva ediție olimpică, fotbalului i s-a făcut o importantă concesie pentru acele vremuri, nemaiîntâlnită în cazul altui sport. Mai exact, fotbaliștii au primit o plată compensatorie pentru zilele de muncă în care au absentat pentru a putea participa la acea competiţie olimpică de la Amsterdam. Știind că în viitor Comitetului Olimpic Internaţional nu ar mai fi acceptat să facă așa ceva, FIFA s-a văzut obligată să creeze propria competiţie fotbalistică mondială care să reunească naţiunile. Dar tot atunci a izvorât și ideea apariției unei competiții continentale, la nivel de echipe naționale. În acest sens, în „Gazeta Sporturilor” din 21.06.1928, a apărut un articol intitulat „Cupa Balcanilor”, în care s-a scris despre „un mare campionat european care să se dispute pe zone.” Acela era de fapt în acei ani sistemul de desfășurare a campionatelor interne în multe dintre țările Europei, inclusiv în România, până să apară cel divizionar, demarat din ediția 1932/33. Mai exact, se jucau campionate pe zone geografice ale țării, iar câștigătoarele acestora participau apoi la un turneu final disputat în sistem eliminatoriu precum în cupă, câștigătoarea finalei devenind campioană. Tot așa s-au creeat și la nivelul continentului european asemenea „campionate zonale”. În Marea Britanie, fiind locul apariției fotbalului, exista deja așa ceva încă din 1884, Campionatul Britanic, cea mai veche competiție fotbalistică inter-țări din lume. După 1928 au apărut Cupa Ţărilor Baltice, Cupa Nordului sau a Țărilor Scandinave, Cupa Internațională la care participau echipe naționale ale țărilor din centrul Europei (la nivel de club exista deja cunoscuta Mitropa Cup sau Cupa Europei Centrale) și Cupa Balcanică, cum a fost numită iniţial, devenită mai apoi Campionatul Balcanic, la care a luat parte și țara noastră. A fost gândită pe… bucățele, din același motiv pentru care se uzita asemenea sistem și în cadrul competițiilor interne pe cluburi; la acea vreme, sistemul de transport era foarte slab dezvoltat, așa că deplasările erau pe cât de obositoare și cronofage, pe atât de costisitoare, nefiind posibilă organizarea unei competiție care să angreneze întreg continentul. În articolul amintit se aprecia că: „Organizarea Cupei Balcanilor este o mană cerească pentru footballul nostru.” Așa era, la fel ca și pentru celelalte competiții enunțate, deoarece astfel era o ocazie extraordinară ca națiunile să se poată măsura fotbalistic la cel mai înalt nivel, în mod ritmic. Ideea campionatului european s-a transformat imediat în cea a unei întreceri mondiale, iar consfătuirile FIFA de la Geneva şi Paris, pregătitoare pentru Congresul de la Barcelona din mai 1929, au însemnat paşi decisivi în realizarea marii competiţii mondiale, care avea să prindă viaţă la Montevideo, în 1930. Interesant, abia peste trei decenii avea să își intre în drepturi și Campionatul European. Aceasta din cauză că acel proiect adus inițial în discuție, cu desfășurarea pe criterii geografice încheiată cu turneu final, a fost abandonat, din lipsă de bani. De altfel chiar aceste competiții zonale de care am pomenit, care au continuat să se dispute de-a lungul anilor, s-au lovit la rându-le de probleme financiare care le-au tot pus piedici, nepermițând astfel o disputare ordonată a meciurilor, nu de puține ori punându-se în discuție abandonarea lor. Campionatul britanic face excepție, acesta pornind de pe baze solide, având un public constant și astfel o regularitate incredibilă pentru acele vremuri.
La început, toate aceste competiții s-au bucurat de o mare popularitate, adunând laolaltă fanii fotbalului din acele colțuri de continent. Cu trecerea timpului însă, aceste pasiuni s-au tocit, mai ales că apăruse și o saturație în a întâlni mereu același adversar, astfel aceste întreceri au devenit tot mai umbrite de principalele competiții ale sportului-rege, Campionatul Mondial și Campionatul European, care creșteau în anvergură și interes de la an la an. Așa că, în cele din urmă au fost abandonate.
Aceste 5 competiții zonale cuprinseseră o mare parte a țărilor importante din punct de vedere fotbalistic de pe Bătrânul Continent. Rămăseseră pe „dinafară” vecinele Belgia și Olanda care au preferat să se tot confrunte între ele, apoi din diverse motive Portugalia, Spania, Franța și Germania din Vest, URSS și Polonia din Est.
În episodul următor voi prezenta aceste competiții, veritabili strămoși ai Campionatului European.
