Momentul ”predării la cheie” se apropie. Cel mai aproape de finalizare e arena din Ghencea. Giuleștiul și Arcul de Triumf mai au câteva luni. În timpul pandemiei s-a lucrat însă cu spor. Peste așteptările de acum o jumătate de an, de exemplu.
Surprize plăcute
La Giulești, pe unde trec măcar la câteva zile (asta în pandemie, pentru că altfel aș fi trecut zilnic) zidul tribunei principale e aproape gata. De sus, de pe pod, am numărat vreo șapte macarale imense, care trudesc inclusiv sâmbăta, iar seara, până aproape de ora 21, când se întunecă. Ritm ceaușist, de Casa Poporului, varianta anilor optzeci. Ritm pe care constructorul român, demn urmaș al Meșterului Manole, îl pierduse.
Constatări neplăcute
În ciuda zelului, treaba n-ar fi fost gata la timp pentru Euro 2020. Din acest 25 mai, ar mai fi rămas doar vreo două săptămâni până la start. Poate doar în Ghencea să se fi putut intra pentru antrenamente, dar și acolo ar fi fost nevoie de un rasol fiert în pripă pentru ca Olanda, Ucraina și Austria, echipele repartizate pe pământ românesc, să se fi putut antrena pe noua arenă. Plus că mai e nevoie de acele amenajări exterioare, căi de acces asfaltate, eventual niște aranjamente florale.
Concluzia e că dacă pandemia n-ar fi amânat turneul final, România, în ciuda zelului din ultimele luni, n-ar fi fost gata cu niciuna dintre arenele asumate și și-ar fi trimis oaspeții la Mogoșoaia, Buftea, Chiajna, suburbii alese ca variante de fugă.
Vrajbă, schele și betoane
Peste tot (poate mai puțin în Giulești) arenele încă neterminate sunt subiecte de dispută. Ca niște prunci încă nenăscuți pe care deja se bat cohorte de nași, deși fătul încă stă la locul lui, în pântecul cald al mamei. Talpan versus Gigi Becali, Alin Petrache împotriva FRF, sau, mai degrabă invers, sunt telenovele pasionante în care fiecare dintre actori revendică rol principal, deși niciunii dintre beligeranți n-au mișcat o unghie pentru ridicarea noilor arene. În loc să ne bucurăm de aceste stadioane, ne sfădim ca babele de la țară, care să stea mai aproape de amvonul popii din biserică!
E de apreciat, de pildă, cerbicia cu care bătăiosul domn Petrache apără averea rugbyului și tot face operații matematice privind lățimea terenului, dar dacă n-ar fi fost acest Euro 2020 strămutat în 2021, rugby-ular fi rămas cu prăvălia nerenovată poate încă douăzeci de ani.
Pregătiți foarfecele!
Ciorovăiala de acum e însă zumzet de albinuțe față de îmbrâncelile de la inaugurările oficiale, scadente nu peste multă vreme. Uniforma lui Talpan, cu fireturi, lângă caschetele coloneilor care nu-l înghit și pe care nici el nu-i înghite. Glorii rapidiste, în mod cert primarul de Sector 1, ceferiști, poate luptători din ilegalitate, de ce nu, vreun descendent direct al lui Vasile Roaită, simbolul duplicității la români. Apoi, Alin Petrache, imperial deasupra grămezii, ținând mingea ovală la piept și rezistând atacului pe treisferturi al lui Burleanu. Și, dacă n-o fi vreo remaniere până atunci, ministrul Stroe în neglije, sugerând cum nu se poate mai bine starea de fapt a sportului: în fundul gol!
Nu mai e mult. Se aude deja zgomotul foarfecilor pregătindu-se să taie panglici. Înghesuiala va fi mare, nu se va mai respecta nici distanțarea socială, nici decența. Să ne fie de bine!
