După ultimele două episoade în care am abordat subiectul competițiilor fotbalistice zonale la nivel de echipe naționale, premergătoarele Campionatului European, prezentând Campionatul Britanic și cel Nordic, în cel de față rămânem tot în emisfera nordică, cu Cupa Baltică
Cupa Baltică la fotbal a fost fondată în 1928. Balti turniir în estoniană, Baltijas kauss în letonă sau Baltijos taurė în lituaniană este competiția fotbalistică dedicată acestor trei națiuni numite baltice, pentru faptul că țărmurile lor de vest (al Estoniei și cel de nord) sunt scăldate de Marea Baltică. Mare care, e drept, mai mângâie și țărmurile altor țări, precum Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Polonia și Rusia, însă numai cele trei se identifică prin această denumire geografică.
Federația estoniană în urma unor meciuri susținute în 1925, 1926 și 1927 și-a autointitulat echipa națională drept Campioană Baltică la fotbal. Așa că în 1928 a avut inițiativa organizării unui turneu oficial la care a invitat să participe Finlanda, Letonia, Lituania și Polonia. În cele din urmă, Polonia și Finlanda aveau să decline invitația. La baza inițierii acestei competiții n-a stat doar ideea confruntării fotbalistice, ci și dezvoltarea relațiilor dintre aceste națiuni, dar în timp mai multe intrigi și neînțelegeri în jurul organizării și a bugetului necesar au distrus această idee nobilă. Cu toate acestea ca și Campionatul Britanic a avut o desfășurare anuală. Până ca aceste țări să fie cotropite de neîndurătorii și totodată mizerabilii bocanci sovietici, în doi ani competiția nu a avut loc, iar în altul trofeul nu a fost decernat. De ce?
Este vorba de ediția din 1933, găzduită de Lituania, care a avut parte de mai multe nereguli. Mai întâi, în dimineața de dinaintea meciului Lituania – Letonia, gazdele au dus arbitrii partidei în vizită la o berărie din Kaunas, unde se pare că aceștia s-au „afumat” bine. Un ziar estonian a relatat după respectiva partidă că arbitrul era băut și totodată a avut o prestație mizerabilă, favorizând clar echipa gazdă. Regulamentul prevedea că erau necesare cel puțin două victorii pentru a se câștiga turneul. Partidele Lituania – Estonia și Lituania – Letonia nu s-au terminat, din cauza întunericului, așa că urmau să fie rejucate. Partea letonă a cerut ca Lituania – Estonia să se dispute primul, sperând astfel ca la meciul lor cu lituanienii aceștia să fie obosiți. Lituanienii și estonienii nu au fost de-acord să-i acorde Estoniei asemenea avantaj, motivând că aceasta câștigase deja meciul cu Letonia, iar o nouă victorie i-ar fi adus titlul. Neacceptând acest refuz, delegația letonă a părăsit Lituania, ceea ce a dus la anularea acelei ediții. Supărările provocate de cele întâmplate la această ediție nu s-au stins prea repede, așa că în anul următor, 1934, nu a mai fost organizată competiția. Totuși, după ediția cu pricina, regulile competiției s-au modificat, așa încât învingătoare ieșea echipa cu cele mai multe puncte, indiferent de numărul de victorii pe care îl avea. În 1939, înaintea ediției Cupei Baltice, a avut loc Campionatul European de baschet, găzduit de orașul lituanian Kaunas. Sorții au făcut ca în prima etapă a acestei întreceri să se întâlnească vecinele rivale Lituania și Letonia. Aveau să învingă gazdele dramatic, la jumătate de punct, 37-36. Această victorie avea să cântărească decisiv în câștigarea titlului european pentru lituanieni în fața letonilor. Aproape întreaga populație letonă a perceput acea înfrângere ca pe o mare nedreptățită, încât organismele sportive din această țară au refuzat să mai lase echipa națională de fotbal să participe la ediția Cupei Baltice care urma. Până să apuce să se împace, au venit peste ambele ocupația sovietică.
Așadar, pentru jumătate de secol, între 1940 și 1990, cele trei țări baltice s-au aflat sub soviete. În această perioadă, noile autorități au permis disputarea acestui campionat anual, însă prin anexarea acestor țări, a devenit o competiție regională, la care în câteva rânduri a fost invitată și o selecționată a RSS Bieloruse. Evident că edițiile acestea din captivitate nu intră în palmaresul competiției.
Imediat după desprinderea de URSS, competiția a fost repornită, chiar dacă cele trei federații nu fuseseră încă reafiliate la forurile fotbalului mondial. Însă și această mișcare rapidă a avut tot o însemnătate simbolistică a eliberării de sub jugul sovietic. Opt ediții, din 1991 până în 1998, s-au desfășurat exact ca înainte de ocupație, adică anual. Numai că, precum în cazul celorlalte asemenea întreceri fotbalistice zonale, și aici interesul a început să scadă, mai ales că balticii nu sunt recunoscuți pentru a lua cu asalt stadioanele de fotbal, iar echipele lor naționale sunt departe de a oferi cel mai de calitate fotbal. Asta cu atât mai mult, cu cât prezența celor mai buni jucători angrenați la cluburi din străinătate se prezentau tot mai rar la Cupa Baltică, ceea ce demonstra odată în plus lipsa de anvergură a competiției. De aceea, după 1998 s-a pus chiar problema renunțării la competiție, însă peste trei ani în care nu s-a disputat, în 2001 a fost reluată, hotărându-se să aibă o ritmicitate din doi în doi ani. Însă ca și înainte de ocupația sovietică, a apărut o neînțelegere privitoare la programare, care a făcut ca în 2005 federația din Estonia să se supere și să refuze să prezinte. Așa că se poate spune că a fost o competiție/meci, existând o singură partidă, Lituania – Letonia, care a decis câștigătoarea. A fost unica ediție cu două participante. Noua supărare între baltice a ținut vreo trei ani, așa că viitoarea ediție a avut loc în 2008.
Pentru a se diversifica întrecerea, în 2012 a fost invitată și Finlanda, la fel întâmplându-se și în ediția următoare, 2014. Nu a adus însă plusul scontat, așa că din 2016 s-a revenit la trei participante.
Oricum, este singura competiție zonală din Europa care mai este încă în activitate. Ar fi trebuit să se dispute chiar în luna iunie, anul acesta, dar din cauza Covid 19, precum multe alte competiții, a fost amânată, probabil pentru la anul.
1928 (Estonia): 1. LETONIA; 2. Estonia; 3. Lituania.
1929 (Letonia): 1. ESTONIA; 2. Letonia; 3. Lituania.
1930 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1931 (Estonia): 1. ESTONIA; 2. Letonia; 3. Lituania.
1932 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
1933 (Lituania): campioană nedecisă în urma unor neînțelegeri legate de rejucarea unor partide
1935 (Estonia): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1936 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Estonia; 3. Lituania.
1937 (Lituania): 1. LETONIA; 2. Estonia; 3. Lituania.
1938 (Estonia): 1. ESTONIA; 2. Letonia; 3. Lituania.
1940-1990: ocupație sovietică
1991 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1992 (Letonia): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1993 (Estonia): 1. LETONIA; 2. Estonia; 3. Lituania.
1994 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1995 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
1996 (Estonia): 1. LITUANIA; 2. Estonia; 3. Letonia.
1997 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
1998 (fără țară organizatoare): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
2001 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
2003 (Estonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
2005 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia.
2008 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
2010 (Lituania): 1. LITUANIA; 2. Letonia; 3. Estonia.
2012 (Estonia): 1. LETONIA; 2. Finlanda; 3. Estonia; 4. Lituania.
2014 (Letonia): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Finlanda; 4. Estonia.
2016 (fără țară organizatoare): 1. LETONIA; 2. Lituania; 3. Estonia.
2018 (fără țară organizatoare): 1. LETONIA; 2. Estonia; 3. Lituania.
Turneul din 1991 s-a jucat înainte de recunoașterea celor trei federații de FIFA, motiv pentru care acele meciuri nu sunt considerate oficiale
26 ediții oficiale / 3 câștigătoare
13 – Letonia; 10 – Lituania; 3 – Estonia
