La începutul anilor 20, fotbalul european în marea sa parte ieșea din perioada de pionierat, căutând noi căi de dezvoltare, una foarte importantă fiind competițiile. Din cele la nivel de echipe naționale de pe Bătrânul Continent, după Campionatul Britanic, cel Nordic și Cupa Baltică, voi prezenta Cupa Internațională Europeană, care este omonimul mai cunoscutei Cupă a Europei Centrale (Mitropa Cup), competiția la nivel de cluburi din această zonă a Europei. De altfel ambele competiții au avut același întemeietor, austriacul Hugo Meisl, care era conducătorul federației dar și antrenorul echipei naționale din țara sa. Totodată cele două au debutat în același an, 1927, Mitropa Cup în iulie, Cupa Internațională în septembrie.
A avut doar șase ediții (o asemenea ediție derulându-se pe parcursul a mai multor ani calendaristici), cinci dintre ale având și finalitate. Dacă nu ar fi existat războiul, toate cele șase ar fi avut finalitate și totodată în acei ani s-ar mai fi putut disputa încă o ediție.
Sistemul de desfășurare a fost similar cu cel al unui obișnuit campionat, întâlnindu-se fiecare cu fiecare de câte două ori, atât pe terenul uneia, cât și pe cel al celeilalte. Așadar, meciurile se jucau la fiecare acasă, fără țară organizatoare a turneului.
Hugo Meisl gândise ca în competiție să fie angrenate cât mai multe țări, însă mai ales dificultatea de mișcare pe distanțe lungi a împiedicat o asemenea posibilitate. De asemenea, în toate țările ale căror reprezentative s-au înscris, fotbalul avea statut profesionist, o raritate în acele vremuri. Astfel, la 5 din cele 6 ediții au participat doar cinci echipe reprezentative, Austria, Cehoslovacia, Elveția, Italia și Ungaria. La ultima a apărut și Iugoslavia. Numai Italia a câștigat competiția de două ori, alte trei reprezentative, Austria, Ungaria și Cehoslovacia, adjudecându-și-o câte o singură dată. Elveția a avut rolul eternei cenușărese, nu numai că nu câștigat vreodată competiția, dar de fiecare dată s-a situat pe ultimul loc.
Prima ediție a fost foarte disputată. Înaintea ultimului meci, Ungaria – Italia, Austria era prima în clasament, cu un punct avans. Înaintea deplasării în Ungaria, selecționerul Italiei Vittorio Pozzo și-a dus jucătorii să viziteze câmpuri de luptă din cadrul Primului Război Mondial, pentru a-i încărca emoțional. Asta deoarece Ungaria ca și Austria făcuse parte din Imperiul Austro-Ungar, inamicul din perioada conflagrației. Ideea sa pare să fi avut succes, Italia zdrobind Ungaria la Budapesta, cu 5-0!, câștigând prima ediție. Echipa câștigătoare a primit o cupă din cristal de Bohemia, donată de primu-ministru al Cehoslovaciei de-atunci, Antonin Švehla, motiv pentru care acel trofeu a purtat și numele acestuia. Din nefericire, la scurt timp după ce a fost oferită italienilor, aceasta a căzut pe jos și s-a spart. Vittorio Pozzo a luat unul din cioburi, băgându-l în buzunar și păstrându-l ca pe un talisman.
Ediția a doua a revenit Austriei, care și-a luat revanșa în fața Italiei, câștigând competiția. Atunci s-a născut termenul de Wunderteam rămas peste decenii, adică o echipă minunată în traducere liberă, când trupa antrenată de același Meisl a avut o serie de 14 jocuri fără înfrângere (care au cuprins și partide din cadrul CIE), între aprilie 1931 și decembrie 1932. Italia a recucerit trofeul în ediția următoare, ceea ce era logic, având în vedere că Squadra Azzurra era campioana mondială en titre, din urmă cu un an.
Ediția a 4-a nu a avut finalitate din cauza anexării Austriei de către Germania, în aprilie 1938, numitul Anschluss. Mai trebuiau să se dispute doar trei jocuri. Ungaria era prima cu 10 puncte, urmată de Italia și Cehoslovacia cu câte 7 puncte, Squadra Azzurra având însă trei meciuri mai puțin jucate, teoretic putând ajunge pe primul loc. De aceea, competiția s-a considerat anulată, fără vreo câștigătoare, meciurile disputate însă rămânând în palmaresele respectivelor echipe.
După al Doilea Război Mondial s-au mai disputat doar două ediții. Tocmai din cauza problemelor economice pe care și aceste țări le-au resimțit după conflagrație, a cincea ediție s-a disputat pe parcursul a șase ani (1948-1953)! A câștigat Ungaria care în acea perioadă a avut cea mai mare echipă din istoria sa, peste doar un an de la această victorie fiind aproape de a-și adjudeca titlul mondial (pierzând celebra finală de pe Wankdorf în fața Germaniei de Vest cu 2-3 după ce a condus cu 2-0). Italia de această dată s-a prezentat slab, având însă circumstanțe atenuante, din cauza faptului că a pierdut câțiva jucători-cheie în urma accidentului aviatic de la Superga, din mai 1949, al echipei Torino.
Ultima ediție s-a jucat sub oblăduirea UEFA, alăturându-se și o a șasea echipă, Iugoslavia. A câștigat dramatic Cehoslovacia, care înaintea ultimelor lor meciuri era la egalitate de puncte cu Ungaria, cu golaveraj inferior. Aceste ultime jocuri erau împotriva aceluiași adversar, Italia, devenit astfel arbitru, care din nou a avut o prestație modestă. În primul meci, azzurrii au pierdut în Cehoslovacia, 1-2, pentru ca peste aproape o lună să remizeze pe teren propriu cu Ungaria, refuzându-i astfel dreptul la trofeu. Cupa primită de echipa câștigătoare a avut numele fostului conducător al federației austriece, dr. Josef Gerö, decedat în 1954. Competiția, care își pierduse mult din interes, s-a oprit, lăsând loc Campionatului European care tocmai se năștea.
Mai trebuie adăugat că în paralel, la primele ediții, s-au disputat și două competiții similare pentru juniori, ambele fiind câștigate de țări care nu au participat la cele de seniori, prima de Polonia (între 1929-1930), iar a doua de România (între 1931-1934).
Ierarhii finale
1927-1930 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): 1. ITALIA; 2-3. Austria și Cehoslovacia; 4. Ungaria; 5. Elveția
Golgeteri: Julio Libonatti și Gino Rossetti (ambii Italia) câte 6 goluri
1931-1932 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): 1. AUSTRIA; 2. Italia; 3. Ungaria; 4. Cehoslovacia; 5. Elveția
Golgeter: Ștefan Auer sau István Avar (pe-atunci Ungaria) 8 goluri
1933-1935 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): 1. ITALIA; 2. Austria; 3. Ungaria; 4. Cehoslovacia; 5. Elveția
Golgeteri: Leopold Kielholz (Elveția) și György Sárosi (Ungaria) câte 7 goluri
1936-1938 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): După disputarea a 17 partide, competiția a fost abandonată din cauza alipirii Austriei de către Germania. În acel moment, clasamentul era următorul: Ungaria (10 puncte din 7 jocuri), Italia (7p/4j), Cehoslovacia (7p/7j), Austria (5p/6j) și Elveția (3p/8j). În fruntea golgeterilor era György Sárosi (Ungaria) cu 10 goluri.
1948-1953 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): 1. UNGARIA; 2. Cehoslovacia; 3. Austria; 4. Italia; 5. Elveția
Golgeter: Ferenc Puskás (Ungaria) 10 goluri
1954-1960 (sistem fiecare cu fiecare, tur-retur): 1. CEHOSLOVACIA; 2. Ungaria; 3. Austria; 4. Iugoslavia; 5. Italia; 6. Elveția
Golgeter: Lajos Tichy (Ungaria) 7
