Așadar, e 1-1 și ai primit penalty în minutul 90+2. Din acel moment un lucru începe să devină clar. Anume că nu prea mai poți pierde meciul. Pentru că nu prea mai e timp să-l pierzi.
Până se ridică omul tău de jos… Orice jucător faultat în careu stă pe gazon mai mult decât e cazul, încearcă, prin suferința sa de mai multe zeci de secunde să dea și mai multă credibilitate deciziei arbitrului. Iar când penalty-ul e în minutele de prelungire, atunci problemele trebuie să pară extrem de serioase, eventual cu intrarea echipei medicale.
Până protestează adversarii… La orice penalty dictat în minutele de prelungire, fie el cât de clar (iar al FCSB-ului a fost fără dubii) se protestează, cu atât mai mult cu cât scorul e 1-1. Mai timid, mai înțepat. Dar se protestează. Nimeni nu e de acord cu o astfel de înfrângere….
Până se execută…. Întotdeauna, când e penalty la 1-1 în minutul 90+2, executarea durează mai mult decât dacă e 3-0, iar ceasul arată minutul 75, să zicem. Clipe de concentrare, duel al privirilor între executant și portar…
Până se bucură marcatorii… Când dai golul de 2-1 din penalty în minutul 90+2 și ceva, te bucuri îndelung. Te duci la banca de rezerve, te îmbrățișezi cu toți de acolo, nu mai dai doi bani pe regulile de distanțare socială. Iei tricoul cu dedicație pentru Nedelcu și Filip, te duci să-l arăți la camere, trec zeci de secunde cu aceste activități.
Până se pune mingea la centru…De regulă, după ce arbitrul validează golul, cei care l-au primit, se reped să ia mingea din poartă. Regulamentul nu mai permite asta, poți lua galben, dar mai contează în minutul 90+3? Cei care au dat gol, n-au voie să se opună ca adversarii să scoată mingea din plasă, dar ar trebui s-o facă. Nici dacă se aleg ei cu un galben, nu mai contează. Important e ca fluierul final să consfințească acest prețios, neașteptat și poate chiar nemeritat 2-1. În 999 de cazuri dintr-o mie, dacă ai dat gol și jocul se reia în 93:30 din 94:00, ai câștigat. Chiar dacă arbitrul e scrupulos și mai dă 30 de secunde sau un minut față de cele 4 anunțate.
Așadar, se dă drumul la joc. Ce trebuie să faci tu, fericitul posesor al acestui prețios 2-1? Să nu lași adversarul să se apropie de poarta ta. Dacă ai mingea, s-o bubui cât mai departe. În terenul advers ar fi excelent. Dacă nu e posibil, nici în tribune nu e rău s-o șutezi. Până vine altă minge de la margine, mai durează. În fond, ești gazdă, copiii de mingi sunt ai tăi și știu ce au de făcut.
Dar tu, FCSB, nu poți să iei mingea Gazului. Poți, însă, să faci fault. La Buș, la Drăghici, oriunde. O fază fixă la poarta ta nu e cel mai bun lucru, dar în minutul 90+4 n-ai de ales. Până la urmă, poți să faci și penalty. Poate se ratează și mai ai o șansă…
FCSB n-a făcut nimic din toate astea. A luat gol în aproximativ 9 secunde de la reluarea jocului, fără să atingă mingea. Probabil că o echipă de juniori trei sau de cadeți pusă în fața Gazului Metan pentru a nu lua gol în 10, 20 sau cel mult 30 de secunde, câte mai erau de jucat, nu ia gol. Și nu ia nu doar de la Gaz Metan, nu ia nici de la Barcelona.
Când ți se întâmplă asta, înseamnă că ești cel mai fraier om de pe toate terenurile de fotbal. Adversarii au o șansă la o mie, tu le ai pe toate celelalte 999. Iar când vezi mingea în poarta ta în doar 9 secunde, îți cam vine să te lași. Poate chiar ar fi cazul!
