13 – 18, 33, 26, 11 – 16, 8, 10 – 9, 19, 28. Au mai intrat 20, 15, 5 și 22. Pe bancă au rămas 1, 21, 14, 17 și 38. 7 și 23 sunt accidentați pe termen lung. Unde e 12? Cine e 12? De ce nu apare pe nicăieri? Există el cu adevărat?
Există, apare, e omniprezent. E tehnic și încearcă mereu să fenteze, ca să fie văzut. Ce să fenteze? Regulile de distanțare, canoanele pandemiei. Numărul 12 e publicul, al doisprezecelea jucător. Cel care lipsește din tribune fizic, dar e prezent peste tot în viața echipei.
Sute de oameni au mers la miezul nopții la aeroport, să-i aștepte pe fotbaliști. Acele coline dinspre Hanul Doctorului înseamnă un fel de Corcovado brazilian al Craiovei. Acolo au fost așteptați eroii din 1974, care au câștigat titlul la Ploiești. Tot de acolo a început cordonul viu de oameni în 1983, când s-a venit de la Benfica. E un culoar plin de viață, care coboară cocoașa domoală către Plaiul Vulcănești și apoi flanchează Calea București, până în centru. E un fel de Golgotă, în sens invers. Coborâtă, nu urcată. Spre viață, nu înspre chin.
Suporterii olteni fac și ei ce pot. Merg la aeroport, stau în fața cantonamentului, să vină autocarul. Slalom printre ghimpii stării de alertă, mai ascuțiți decât crampoanele lui Burcă sau Camora. Probabil că așa vor trebui să se comporte până la sfârșitul campionatului. Marea problemă va fi dacă se va da, totuși, drumul spectatorilor în tribune, iar numărul permis va fi de 10 sau cel mult 15 la sută din capacitatea arenei. Cum se vor alege cei 3000 sau 4000? În mod normal, pentru cele două meciuri pe care Craiova le mai are acasă, cu FCSB și cu CFR, ar fi fost peste 100.000 de solicitări de bilete și ar fi fost bătaie pe cele 60.000 care s-ar fi putut pune în vânzare.
Acest număr 12 oltean, tehnic, talentat și inimos, e privat de cele mai frumoase clipe din viața sa. Trebuie să iubească online, de la distanță. Teleiubire, așa cum există (sau s-a inventat) și telemunca. Dar majoritatea sunt oameni tineri, deprinși cu touchscreen-ul care te ajută să fii unde vrei atunci când vrei. Tinerii tehnologiei, cei din ziua de azi, se adaptează mult mai ușor iubirii de la distanță decât noi, care am prins încă vremea hârtiei parfumate împăturirte în plic și duse, cu emoție, la cutia poștală.
E reconfortant că suporterii de azi ai Craiovei au înțeles istoria. Mulți dintre ei n-au prins Craiova Maxima și s-au născut după Eventul lui Cârțu din 1991. E posibil să fi prins epocile lui Nețoiu sau Dinel, dar de-acolo nu înveți iubirea, ci ura. Ei au crescut printre povești, printre ziare îngălbenite și au știut ce să aleagă dintre acestea. Oare ce loc din țară își mai transmite atât de pur și de curat baladele și sentimentele, din generație în generație?
