Evident, meciul cu implicații la titlu dintre CFR Cluj și CSU Craiova a ținut capul de afiș al weekendului. Meciul și-a meritat statutul de derby. Scorul final, 2-3, a fost unul neașteptat. De altfel, gazdele au intrat pe teren cu o relaxare dată de rezultatele anterioare și de tot felul de statistici clare, subconștientul lor neputând recepta o înfrângere. Probabil că anticipau un joc de uzură, pe care încet-încet să îl controleze și în cele din urmă să obțină victoria, în cel mai rău caz să termine la egalitate. Numai că golul primit prematur de la Koljić i-a dat peste cap, le-a blocat mentalul, multă vreme neștiind ce să facă. Abia al doilea gol al lui Mihăilă a reușit să-i trezească. Dacă meciul s-ar fi terminat după acest gol, aș fi zis că CFR Cluj nu merita absolut nimic de la acest joc, și că victoria lui CSU este fără drept de apel. Numai că echipa campioană abia atunci a început să joace cu adevărat, ceea ce s-a văzut imediat și pe tabela de marcaj. Numai că o cursă de urmărire îți tocește forțele, în același timp apărând și o relaxare incontrolabilă dată de reușita acțiunii fie ea și momentană. Iar norocul știm, este ca o prostituată, îți surâde sau îți întoarce spatele când nu te aștepți. În primul caz a fost situația cu FCSB, iar reversul acum. A fost acel atac din min. 87, dus mai degrabă pentru a se da un respiro celor din apărare, dar la care mingea parcă a fost atrasă de un magnet aflat în poarta lui Arlauskis. Victoria a fost obținută corect, neputând fi invocată vreo greșeală majoră de arbitraj așa cum a încercat s-o facă fără fair-play Dan Petrescu după joc. CSU Craiova, altfel o echipă adesea stângace în acest sezon, cu multe demonstrații de neprofesionism și din teren, și din birouri, a făcut cel mai bun meci poate din toată existența sa de 7 ani, prin care relansează lupta pentru titlu. Însă așa cum am afirmat și după victoria lui CFR Cluj în fața FCSB de-acum două săptămâni, că titlul nu era decis, la fel nu mă grăbesc nici acum să mă alătur corului multora care văd deja echipa craioveană campioană. Dan Petrescu este avizat acum și știe foarte bine să citească o adversară și să ia măsurile care se impun pentru ca lucrurile să se întoarcă în favoarea sa. De aceea, dacă se va ajunge ca meciul din ultima etapă de la Craiova dintre cele două să fie decisiv pentru titlu, misiunea lui CSU va fi mult mai dificilă decât a fost duminică la Cluj, mai ales că nu va avea nici aportul fanaticului său public, care altfel i-ar fi fost de imens ajutor.
Un meci aproape la fel de interesant a fost cel de la Giurgiu. După cum începuse, FCSB zburdând și asigurându-și fără un prea mare efort avantaj de două goluri, tocmai mă pregăteam să mă dezlănțui atât la adresa Astrei, că accederea ei în play-off e doar o meschinărie ca să-și asigure continuitatea în Liga I, cât și la adresa diriguitorilor fotbalului nostru, imputându-le faptul că permit accesul în play-off al unor echipe care nu au dreptul să joace în cupele europene. Ba, o recunosc, mă gândeam chiar la un blat, apropo de datoria despre care s-a tot scris că ar avea-o Ioan Nicolaie la George Becali. Însă tocmai când o asemenea energie negativă își făcea mai bine loc în mintea mea, a venit primul gol al lui Alibec. Când am văzut ardoarea din ochii și mișcările sale, mi-am dat seama că se juca pe bune. Nu m-așteptam însă ca Astra să fie în stare să întoarcă rezultatul. Și totuși așa avea să se întâmple, iar atacantul de origine tătară al Astrei a evoluat impecabil, fiind principalul artizan al acestui nou succes al alb-negrilor. Dacă și-ar închipui mereu că o are pe FCSB în față, probabil că ar deveni cu fotbalist de neoprit. Și iat-o pe FCSB având o postură incredibilă și evident nedorită de ea, de a fi arbitru la titlu! Și încă un paradox, Cupa, de care altă dată finanțatorul din Pipera făcea mișto, a ajuns o importantă cale de ieșire din criza în care a ajuns echipa sa.
Dacă până acum zicerile despre Dinamo că va ajunge să se lupte la retrogradare aveau mai mult un caracter retoric, de această dată ele încep să aibă acoperire. Încă un insucces consecutiv acasă cu o echipă mult mai slab cotată la startul sezonului, FC Voluntari, i-a înrăutățit considerabil situația. Iar jocul etalat este direct proporțional cu ceea ce se întâmplă în clasament. La acest moment, Dinamo alături de Hermannstadt și de Chindia arată cel mai rău. Iașiul e și ea aproape, dar parcă are ceva mai mult verb. Încă un bravo pentru Mihai Teja pentru ceea ce a realizat la FC Voluntari, acolo unde Cristiano Bergodi nu s-a descurcat aproape deloc, iar acum italianul are șanse să ia titlul!!!
Cifre etapei
# Categoric, cea mai importantă bornă a fost meciul 400 al lui Cosmin Vali Frăsinescu (CSMP Iași) în Liga I, care iată, a coincis cu o victorie foarte importantă pentru nevoiașa sa echipă. El devine astfel al 23-lea fotbalist din istoria primului nostru eșalon care o atinge și totodată al 22-lea membru al „Clubului Vigu” (clubul jucătorilor care au între 400 și 499 de meciuri în Liga I, numit astfel după Iosif Vigu, primul fotbalist care a atins acest număr). Cel din urmă intrat în acest club fusese Vasile Maftei, spre sfârșitul anului 2017. # Alte numere rotunde împlinite de jucători la nivel de Liga I: al 150-lea pentru Abdul Fatai (Astra), al 100-lea pentru Acka (CSU Craiova) și Bușu (Hermannstadt), al 50-lea pentru Butean (Gaz Metan) și C. Dima (Astra). # Pentru marcatorii echipei ieșene, ambii jucători străini, în poarta Chindiei au fost primele lor goluri în LI, Chacana și Luckassen. # Vașvari (Sepsi) a ajuns la 40 de goluri, din care 27 din penalty. # FC Voluntari a urcat pe locul 52 în clasamentul all-time, depășind Dunărea CSU Galați.
