Știm deja povestea regulii U21, ne învârtim de ceva vreme în jurul ei, am învățat-o și ne fălim cu ea atunci când apare la rampă câte un jucător tânăr sau când naționala de tineret face performanță. Spunem că de-aia facem rezultate la U21, că există această regulă, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Deși nu e chiar așa, sau măcar nu e în totalitate așa.
Știm și chichița noii reguli, aceea de a avea pe teren doi fotbaliști U21 ”la startul partidei” și doar unul ”pe toată durata partidei”. O frazare făcută de tâmplari, de electromotostivuitoriști, de vidanjori. Nu că aceste meserii n-ar fi onorabile, pentru că sunt. Ci pentru că atunci când te-apuci să scrii regulamente despre fotbal, trebuie să cunoști fotbal. Și să-ți dai seama că dacă tu scrii acolo ”la startul partidei”, înseamnă că imediat ce s-a auzit țignalul de începere a meciului, se poate face schimbare. Antrenorii sunt șmecheri, veniți din fotbal, hârșiți prin vestiare și sar peste fraza ta stupidă ca peste cel mai facil pârleaz.
Am căzut de acord că regula e proastă. Dar cei care o pun în aplicare, cum sunt? Am convenit că sunt șmecheri, pentru că o driblează fără a clipi, fără niciun fel de dificultate. Dar nu cumva sunt și puțini inumani? Anii, zecile de ani petrecuți în vestiar te încarcă de toată șmecheria pământului, dar nu-ți adaugă la buchetul sufletului și-un pic de omenie?
Cu o zi înainte de a împlini 18 ani, tânărul Ionuț Borcea (Valentin Ioan Borcea în buletin) a jucat 76 de secunde pentru Dinamo în meciul de la Clinceni. A intrat, nu se știe dacă a atins mingea, a văzut tăblița cu numărul său, 28, a mers la margine, a bătut palma cu nou-intratul Vali Lazăr, apoi s-a oploșit la pieptul lui Adi Mihalcea, care l-a îmbrățișat cu efuziune, ca un gâde care te pupă după ce te-a atins cu muchea toporului. Ce-a fost asta, cadou de majorat? Era închis la cofetărie și n-au găsit tort?
Sigur că Ionuț Borcea n-a atins recordul. Acesta îi aparține lui Alin Fica, scos de Dan Petrescu din echipa CFR-ului în secunda 39 a meciului de la Gaz Metan. Poate că Fica a avut și ghinion, a ieșit mingea mai repede afară și s-a putut face schimbarea. Sau poate că, la Clinceni, Lazăr încă nu era gata, nu-și pusese apărătorile. Dar ambele situații aparțin aceluiași registru, aceea de a nu da doi bani pe esența fotbalului, de a face o potlogărie perfect legală, permisă de regulament.
Poate că la Petrescu acea schimbare a avut și încărcătură ideologică, ia uitați-vă, domnilor federali cum vă iau eu la mișto dacă faceți regulamente proaste. La Mihalcea e greu de crezut că a existat această componentă. Când ești pe ultimul loc, când n-ai făcut niciun punct după pandemie, nu-ți arde să trimiți astfel de răspunsuri ironice pe adresa Federației. Pur și simplu așa a gândit el meciul, să-l scoată pe puștiul Borcea cât poate de repede și să-l bage pe Lazăr, cu care ar fi și început meciul dacă n-ar fi existat această regulă.
Te gândești însă și la copiii aceștia, la Alin Fica, la Ionuț Borcea. Oricât de părintește i-ai îmbrățișa după ce-i scoți de pe teren fără să fi apucat să transpire, ei rămân marcați, tarați, impregnați cu acest cinism al sistemului, le e clar că au fost folosiți nu pe post de fotbaliști, ci de unelte cu care să poți spune că ai aplicat regulamentul.
Pentru acești copii rămâne amănuntul statistic că au apucat să debuteze în prima ligă. De urmărit însă dacă acesta lasă în suflet un șanț la fel de adânc cu acela de a fi sost scoși din teren după 39 de secunde sau după 76. Ultimul șanț e al umilinței. Majorat fericit, Ionuț Borcea!
