Să începem abrupt, cu Bucureștiul. Și cu două repere esențiale: Arena Națională și clubul CSM, mai ales echipa de handbal feminin, departamentul de avangardă al structurii bugetare.
Eternul gazon
Arena a costat enorm, dar a și câștigat enorm pe timpul mandatului precedentului primar. Au fost nenumărate gafe, nenumărate probleme cu gazonul, ultima, la recentul meci cu Irlanda de Nord, când s-a tras acoperișul peste un burete deja mustind de apă, iar apoi, la contactul cu crampoanele, suprafața de joc s-a distrus. E nevoie de mai multă competență și de eliminarea clientelismului. De gazon trebuie să se ocupe cei care se pricep cu adevărat, nu prietenii, nu vasalii. Cu infinitele probleme cu gazonul, arena costă imens. E adevărat, aduce și venituri, din chiria plătită de numeroșii utilizatori (FCSB, Dinamo, echipa națională, diverse concerte), dar dacă nu ești rațional, cheltuiești mai mult decât obții. E nevoie de rentabilizarea acestei arene, care până acum se pare că a fost o imensă gaură neagră a bugetului local.
De masă sau de performanță?
La CSM lucrurile sunt ceva mai complicate. Într-un interviu al lui Nicușor Dan, în vremea când era doar candidat, acesta spunea că activitatea clubului municipal trebuie să vizeze mai ales sportul de masă. Corect, asta ar trebui să facă un club sportiv finanțat din fondurile unei Primării. Dar tot Nicușor Dan spunea că e importantă și reprezentarea de imagine. Cu alte cuvinte, e esențial cum se comportă secțiile de performanță, mai ales echipa de handbal feminin, iar ca să se comporte onorabil, măcar la fel ca și până acum, e nevoie de bani. Nu de la robinetul public, ci din contracte de publicitate și din sponsorizări!
Obiceiuri strămoșești
E de datoria Primăriei să le caute și să găsească aceste finanțări, însă după criterii reale, nu după strămoșescul obicei care spune cam așa: cu ce te ocupi dumneata, firmă privată? Cu deszăpezirea. Sau cu gunoiul. OK, ai contract de 3 milioane de euro pe an, dar îmi dai și mie o jumătate de milion la sport. Dacă nu vrei, lasă că găsim noi pe altcineva care să curețe zăpada sau să strângă gunoaiele!
Sunt cele mai bolnăvicioase legături care se pot forma în jurul sportului. Această formă de troc s-a petrecut ani și ani pe meleagurile noastre și poate că a venit momentul să scăpăm de ea, să începem să vedem lucrurile altfel.
Moștenirea fotbalului
Unii primari proaspăt aleși se vor pomeni cu o dotă substanțială, cuprinzând, printre altele, și echipe de fotbal, situate la diverse niveluri. Problema e ca noii aleși să-și dea seama cam cât li se întinde plapuma. Da, dacă ai la dispoziție o municipalitate cu două sute de mii de suflete, e normal să năzuiești la prima ligă. La zece mii de oameni îți ajunge și liga a treia, sau chiar a patra. Pentru că dacă încerci să fii în prima divizie cu 10.000 de locuitori, e greu să faci rost de fonduri pentru salariile unor fotbaliști de nivel înalt. Mizezi pe drepturi tv și „pe ce-o mai pica”, dar modalitatea aceasta de lucru nu e cea mai sănătoasă.
Banii publici, la juniori!
Cel mai normal lucru într-un club de fotbal care se pretinde a fi sănătos este ca partea de performanță să fie finanțată din fonduri private (cumpărări de jucători, salarii, comisioane pentru impresari), iar fondurile publice să deservească baza materială (stadion, autocar, cantonamente), însă mai ales centrul de juniori. În România în acest moment există o grămadă de Academii de fotbal private și prea puține locuri în care sectorul juvenil să cadă în sarcina autorităților locale. Asta ar putea face Primăriile, să crească juniori, nu să se ocupe doar de nivelul cel mai vizibil, de prima echipă. Și poate că în următorii patru ani nu vom mai auzi că primarii se bagă peste antrenori, să le facă schimbările!
