A fost ca un vis urât, în care număram secundele ca să scăpăm odată de acest coșmar. N-am jucat niciodată mai prost, în fața unui adversar și mai slab, poate chiar mai slab decât ne-am fi închipuit vreodată. N-o să mai prindem Germania niciodată, într-o astfel de situație și o să vedeți că în meciurile următoare va juca la un alt nivel…
Vorbim de Campionatul European de handbal din Danemarca, o competiție care ar fi trebuit să se desfășoare jumătate în Danemarca și jumătate în Norvegia. Dar norvegienii au declinat calitatea de gazde, cu doar o săptămână înainte de start, punând Federația Europeană într-o situație delicată. Salvarea a venit de la danezi, care au acceptat, într-un final, să găzduiască ei întregul eveniment – astfel, grupele A și B rămân la Herning, iar Grupele C și D au fost mutate din Norvegia la Kolding, în Danemarca.
Din start vom spune că va fi un European atipic, de o valoare îndoielnică, pentru că loturile naționale ale celor 16 participante n-au avut un program coerent de pregătire și de jocuri amicale, iar în vestiarul fiecărui team există teama de infectare – acest coronavirus a intrat în viața fiecărei naționale și puțin probabil ca să existe vreo grupare care să nu aibă moralul zdruncinat, mai mult sau mai puțin. Și mai adaug că cele participantele la acest European sunt aceleași ca acum doi ani, la CE din Franța, pentru că turneele de calificare n-au mai putut avea loc, iar Federația Europeană trebuia să găsească soluția agreată de toate echipele.
Naționala României a întâmpinat ceva greutăți, înaintea plecării spre Kolding, pentru că pivotul nostru Crina Pintea a fost depistată pozitiv chiar pe scara avionului, ca să spun așa. Și la numai o zi distanță, a apărut și Laura Chiper, tot cu semnul pozitiv și se spune că și Denisa Dedu ar fi din aceeași categorie. Oricum, fetele noastre și staff-ul tehnic au aflat, cu doar o zi înainte de start că au scăpat de COVID-19, și că pot alinia o echipă de start, care să fie agreată de organizatori, mă refer la starea medicală.
Dacă este să vorbim despre meciul contra Germaniei, atunci revin și spun: A fost ca un vis urât, în care număram secundele ca să scăpăm odată de acest coșmar. N-am jucat niciodată mai prost, în fața unui adversar și mai prost ca noi, unul mult mai slab decât ne-am fi închipuit vreodată. Dar la final, tabela a fost de partea lor, scor 22-19, după o prestație jalnică, de ambele părți.
Haideți pe semicerc, dacă n-ați văzut meciul , și vă spun exact ceea ce s-a întâmplat – am început disputa de la 0-4, în urma unei evoluții de neînțeles. Toate jucătoarele, cu Neagu în frunte, au ratat exasperant de mult, nici măcar la amicale nu s-ar fi întâmplat așa. Tabela s-a modificat și pentru noi, gol Laslo, în minutul 7, dar 1-6, apoi 1-7 în minutul 11, dar și 2-7, în același minut 11, a doua reușită fiind tot a Cristinei Laslo. Apoi Germania ne-a făcut surpriza, s-a stins, de parcă ar fi fost doar un foc de paie, iar banca noastră parcă a luat foc: 4-8, 5-8, 6-8, minutul 18, apoi 9-11 și 10-13, minutul 30.
Dacă ar fi să tragem o linie și să adunăm, nu prea am avea ce, decât ratări peste ratări, un altruism exagerat al Cristinei Neagu, care a jucat sub orice critică. A, ar fi totuși ceva – recuperările câtorva mingii, din mâinile adversarelor, și paradele portăriței Dumanska, la două aruncări de la 7 metri.
Începem mitanul secund mai bine și, după o penalitate pentru adversare, începe un joc de uzură, cu ratări și greșeli tehnice de ambele părți. Și totuși, fetele noastre fac câte-un pas înainte și egalează la 14, în minutul 36! Ar fi trebuit să fie o bornă, un nou început, să aud strigăte de luptă și să văd adevărata determinare. În minutul 50, Dumanska avea un procentaj de 50%, adică 12 parade clare, ba nu, chiar 13, 14 și tot așa. Dacă nu era ea, am suferit o umilință maximă, pentru că fetele noastre mai tinere s-au crezut pe semicercul Ligii Florilor, încercând artificii păguboase. Faulturi peste faulturi, în atac și în apărare, pase la adversare, eliminări pe bandă rulantă, ce mai!, un meci de divizie românească, poate chiar și mai jos.
Și tabela s-a dus la 16-20 pentru Panzerele germane, apoi 18-20, pentru ca în minutul 57 să se ajungă la 19-21 și atac românesc, aveam emoții și mai speram! Dar Laslo dă o pasă la adversar, iar Marlene Zapf ne semnează sentința: 19-22! Nu ne-a părut rău, nici fetele n-au fost prea afectate, pentru că au fost conștiente că n-au jucat nimic!
Epilogul nu vine acum, ci după meciul contra Poloniei, care va avea loc peste două zile. După acea întâlnire vine și nota de plată, una pe care o doresc în favoarea noastră. S-a văzut clar că nici acest cuplu de tehnicieni, Burcea-Licu, nu se bazează decât pe brațul lui Neagu, iar contra Germaniei, Cristina nu a avut decât două goluri de la 9 metri, iar alte două de la 7 metri. Fără cele 10-11 goluri ale Cristinei, că așa ne-a obișnuit, România n-are zvâc, n-are inventivitate, n-are nerv în atac. Da, a mers mai bine pe semicercul propriu, dar știți cum se spune, cea mai bună apărare este atacul. Poate contra Poloniei să avem o coloană vertebrală, pentru că din cele 16 handbaliste de pe foaie, doar Polocoșer n-a jucat, culmea!, tocmai ea, care face perfect faza de apărare și se duce deseori ca glonțul cu mingea în poarta adversă! Au jucat 15 fete, cam multe, dacă vrei să păstrezi anumite trasee, dacă vrei să dai încredere și să ai o bază de pornire. Dar gata, să-i lăsăm pe antrenori să-și facă treabă, probabil că știu și ei că meciul contra Poloniei este capital!
România – Germania 19 – 22 (10-13)
România: Elena Dincă 1, Alexandra Subțirică 2, Eliza Buceschi 3, Cristina Neagu 4, Cristina Laslo 3, Andreea Popa 1, Lorena Ostase 3, Sonia Seraficeanu 1, Ana Iuganu 1
Ionel Pană
