Am văzut o repriză din Old Firm. A doua, cea care a fost și Ianis pe teren. Prima, cam de neprivit. De fapt, nici a doua, dacă n-ar fi intrat „al nostru”. E muncă multă în Scoția, se bagă „materiale”, se pune osul, dacă n-ar fi zgomotul de fond al fanilor virtuali, s-ar auzi tibiile scrâșnind. Și asta, în marele derby. Cum o fi când se întâlnesc „distileriile” între ele, nu e greu de imaginat!
În acest șantier zgomotos, Ianis a intrat cu vioara sub bărbie. Se vedea de la o poștă că e altceva decât ceilalți, chiar și decât colegul ofensiv Kent, și el cam fără filtru… A intrat bine, a băgat arcușul între cataligele păsăroilor defensivi ai lui Celtic. A fost, să zicem, de nota 7, intr-un meci in care, tehnic vorbind, cu greu s-a trecut de 5. Și a urmat apoi repriza a treia, mult mai spectaculoasă decât meciul in sine.
Stevie G l-a laudat. A rostit „excelent”, iar noi, firește c-am făcut din asta headline și breaking news. Am fi făcut-o și dacă antrenorul lui Rangers nu era marele Gerrard, ci vreun pistruiat oarecare, venit de la „distileriile” din pluton. Apoi am scormonit prin forumurile suporterilor, am găsit câteva fraze pozitive și am făcut și din acelea titluri de pagini, cu verzale și corp 24. Acum e bine și savurăm repriza în care Ianis a cântat la vioară printre betoniere. Altădată, când e uitat pe bancă meciuri în șir, luăm noi arcușul si începem să zicem doine de jale. Atunci, când nu joacă, ne podidesc întrebările existențiale, iar comparațiile cu taică-su devin inevitabile. Începem să contrapunem număr de goluri, de meciuri, de selecții. Inutil și, totodată, profund contraproductiv. Gică, dacă ar fi intrat pe teren la pauză în acest Old Firm eminamente proletar, ar fi făcut ca echipa sa, oricare dintre cele două, să bată cu 4-0. Medicii ar fi prididit cu greu să pună comprese pe cucuiele adversarilor care s-ar fi dat cap în cap.
