Marius Croitoru, tânără speranță a antrenoratului de la FC Botoșani, l-a consiliat pe Denis Haruț la telenovela transferului cu FCSB. Ceva mai devreme, Daniel Oprița i-a sunat să-i convingă să ajungă la CSA Steaua pe Ovidiu Herea și pe Andrei Cristea.
Oare managerii clubului, directorul sportiv, președintele… ăștia cu ce se ocupă? Că antrenorii văd că fac de toate.
La cluburile din Occident, spre care tânjim și noi – cei din tribune și din fața televizorului – antrenorul se duce la conducător și spune că-l vrea pe X, Y și Z. Apoi conducătorul se apucă de treabă. Iar dacă e bun manager, rezolvă treaba.
Sigur, o să-mi spuneți că în Premier League e altfel. Vă răspund că nu mai sunt în Uniunea Europeană și au oricum alte reguli:) Dar și acolo conducerea știe de ceea ce face managerul general, nu face totul de capul lui.
Moda impresarului sportiv, care e ba antrenor, ba conducător, ba jurnalist, e veche în România. Unii au preferat s-o ia pe una dintre căi, alții le fac pe toate. Nu e normal, dar ce mai e normal în țara noastră fotbalistică?
Cum vor reacționa coechiperii lui Haruț când văd că, în loc să pregătească antrenamentele, antrenorul lor e preocupat de chichițele contractuale ale fotbalistului cu Gigi Becali și nu de ei?
E o temă sensibilă, pe care nu mulți o înțeleg. În curând, Marius Croitoru se va duce la președintele clubului, domnul Iftime, să-i spună că nu mai are autoritate. Păi, poți avea autoritate când nu te ocupi de ce scrie în fișa de post?
Antrenorii români, cei tineri mai ales, au ajuns precum președinții de club din anii 90. Ei centrau, ei dădeau cu capul, ei stabileau tot, inclusiv ce tactică să aibă tehnicianul, unii dintre ei chiar voiau să scrie la gazetă. Unii au și reușit, evident, fără să semneze.
N-ar fi mai bine dacă fiecare ne-am ocupa de ceea ce știm să facem?
