Organizat în Egipt, Campionatul Mondial masculin de handbal se apropie de final. Iar Suedia și Danemarca își vor disputa titlul suprem. Dincolo de toate, surprinde, la prima vedere, absența Germaniei din faza sferturilor de finală, precum și clasarea sa abia pe locul 12. Există, însă, și o posibilă explicație.
Se spune că în sporturile de echipă cu mingea șansele de a avea o reprezentativă valoroasă cresc în cazul națiunilor care dețin și un campionat puternic. Iar, paradoxal, Germania stă foarte bine la acest capitol. Dovadă că în ultimele 11 ediții ale Ligii Campionilor trofeul a fost cucerit de 5 ori de către cluburile din acestă țară (Kiel a avut 3 succese, HSV Hamburg unul și SG Flensburg-Handewitt unul).
Problema Germaniei este că întrecerea internă a fost invadată de jucători străini. Și nu de ieri, de azi. Prin 1995, pe când lucram la „Sportul românesc”, am scris un articol cu titlul „Criza handbalului german”. Tocmai citisem într-un număr al revistei săptămânale „Sport Bild” o anchetă legată de cei mai buni jucători din 1.Bundesliga, pe posturi, iar aceștia erau în majoritate străini. ”În timp ce naționala României este afectată de plecarea celor mai valoroși jucători în străinătate, cea a Germaniei suferă din cauză că handbaliștii autohtoni nu-și mai găsesc loc la echipele de club”, scriam atunci. Iar în 1997 situația s-a confirmat, fiind pentru întâia oară când echipele masculine de handbal ale celor două țări nu s-au calificat la Mondiale. (*)
Problema „invaziei” campionatului intern cu jucători străini a fost ridicată și de către fostul antrenor și campion mondial Radu Voina după Campionatul European feminin de handbal din decembrie trecut. Acesta a pus rezultatele slabe ale naționalei noastre tot pe seama faptului că la cele mai valoroase formații din Liga Florilor predomină jucătoarele din afara țării.
Firește că adevărul se află undeva la mijloc. Fiindcă nu e suficient să-ți promovezi sportivii autohtoni în echipele de club, ci e nevoie ca ei să fie și valoroși. În acest sens, e nevoie de o strategie care să vizeze formarea lor, la copii și juniori. Iar aceasta nu poate fi lăsată doar pe seama personalului federației, ci trebuie susținută și de majoritatea cluburilor autohtone.
(*) Până în 1997, România a cucerit 4 titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) și două medalii de bronz (1967, 1990) la CM masculin de handbal, iar Germania două de aur (1938, 1978), una de argint (1954) și una de bronz (1958). După 1997, România s-a mai calificat doar la edițiile din 2009 și 2011, fără rezultate notabile (locurile 15, respectiv 19), iar Germania a câștigat titlul în 2007 și a fost finalistă în 2003.
