Comunicatele venite dinspre Poli iași sunt întotdeauna interesante și scrise bine. N-ai cum să scrii rău, pentru că pe străzile Dulcelui Târg încă se simt urmele Junimii. Președintele Paraschiv știe să aștearnă vorbele, nici Toni Heleșteanu n-a făcut seralul…
Ieșenii ne-au scris că l-au pus antrenor pe Cristea. Un text idilic, ca în Medelenii lui Ionel Teodoreanu. Sau ca în Dumbrava Minunată. Aproape că aștepți să fie ilustrat cu privirea ingenuă a Lizucăi sau să primești cadou un CD cu lătratul vesel al lui Patrocle.
Aceleași condeie cu har ne spuseseră cu câteva zile mai devreme altă poveste, ceva mai tristă. Cea a despărțirii de Pancu. Emoție și acolo. Cât îl apreciază ei, ce înseamnă Pancu pentru Copou și împrejurimi, și așa mai departe. Literații de pe Bahlui sunt, iată, capabili să abordeze o largă paletă de stiluri, trec cu ușurință de la o stare sufletească la alta…
Compunerea cu numirea lui Andrei Cristea pe bancă are un ton optimist. Normal, eroul principal e un simbol local, un moldovean de viță veche, un fost golgeter al României, poate cel mai important fotbalist al zonei de la Romilă și Simionaș încoace (ar trebui pus la socoteală și Pancu, dar el a jucat la Iași un singur sezon, la despărțirea de juniorat și atunci ar trebui să-i punem la socoteală și pe Vasile Iordache și Coco Deleanu, lansați și ei la Iași, dar afirmați în București).
De acord, cariera de fotbalist a lui Andrei Cristea e admirabilă. Și debutul la Bacău, și episoadele de la Steaua și Dinamo, și anii, mulți, în care golurile sale au făcut respirație gură la gură Iașiului, salvându-l mereu. În plus, Andrei e și un om de ispravă, l-am cunoscut personal, un tip civilizat, un interlocutor agreabil.
Însă, atunci când ții lanterna cu temeinicie în brațe, criteriile de alegere ale unui antrenor sunt altele. Îți trebuie un zbir, un SMURD, un salvator de profesie. Un tehnician experimentat, care a mai trecut prin astfel de focuri. Unul care dă cu pumnul în masă de se întoarce mămăliga în farfurie, unul care pune pe toată lumea la punct, care se răstește la arbitrii. Unul care, ca să vorbim de trecutul relativ apropiat, mai dă și-o primă de la el, cum făcea nu demult Rednic.
Asemenea antrenori costă, și clubul din Iași nu e deloc bogat. Chiar dacă are în spate Primăria unui oraș de aproape 400.000 de locuitori, la Iași sunt probleme. De la salarii neplătite cu lunile la heblul nocturnei care sare din priză taman când să intre mingea în poarta adversă.
I-am văzut pe ieșeni jucând (și pierzând, aproape că devin sinonimi termenii) o repriză cu UTA și întreg meciul cu FCSB. Echipa e modestă, pare peticită cu ce s-a putut și de unde s-a putut, lăsată prea mult în seama veteranilor Frăsinescu, Mihalache și Andrei Cristea, chiar dacă proaspătul antrenor n-a fost pe teren în ultimele meciuri. Singura mișcare inspirată pare aducerea lui Brănescu, un portar pe care nu degeaba a dat Juve o jumătate de milion de euro. În rest, ca de-alde Cabral găsești și la Podu Iloaiei în gară, așteptând trenul-cursă de Pașcani.
Cu ei trebuie să debuteze Andrei Cristea în meserie. Fără patalama, dar asta se rezolvă. Fără moral, dar și aici Andrei poate să intervină, fiindcă-i cunoaște. Cu bani puțini și cu speranțe tot puține. Pentru că multă lume spune că dacă nu pică Poli Iași, atunci cine pică?
Și mai spune lumea că în acest final cumplit de campionat Andrei Cristea era mai util în preajma porților adverse decât pe bancă. Însă e alegerea lor, făcută cu sufletul și mereu cu ochii pe cifrele din cont. Știu să scrie și să vorbească. Să-i vedem și pe teren.
