Revenită în circuit după o pauză de câteva luni impusă de pandemie, Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Melbourne, Gippsland Trophy. Și fiind întrebată, după victoria (6-2, 6-4) cu nemțoaica germana Laura Siegemund, care este secretul colaborării sale cu antrenorul Darren Cahill, românca a spus: „Comunicarea”.
Firește că răspunsul pare banal în lumea civilizată a sportului, însă ar trebui să-i pună pe gânduri pe mulți dintre tehnicienii care activează la noi. Fiindcă asistăm deseori, fie pe viu, din tribună sau de pe marginea terenului, fie prin intermediul transmisiunilor TV, la scene hilare, unele în care antrenorii nu știu ce să le spună elevilor aflați în dificultate. Sau chiar mai rău, când aceștia le transmit furia lor, adâncind astfel sincopa în care se găsesc. „Faceți și voi ceva!”, a fost mesajul unui tehnician către handbalistele noastre, în urmă cu ani.
Practic, vorbind despre raporturile pe care le are cu Cahill, Simona Halep conturează o imagine specifică zonei anglo-saxone. „Mă înţelege destul de mult. Tot ce simt pe teren, tot ce am nevoie înainte de meciuri şi lucruri din acestea. Comunicarea este cheia relaţiei, cred. Este blând şi dur în acelaşi timp. Nu e uşor să lucrezi cu el, dar îi mulţumesc că este mereu de partea mea”, a spus campioana. Iar apoi a dezvăluit cum depășește Cahill o situație dificilă: „<<Hai să bem o bere, că mâine este o nouă zi>> „.
Acest răspuns îmi amintește de ceea ce declara în 2001, la București, Andy Robinson. Pe atunci antrenor secund al echipei de rugby a Angliei, acesta a condus două antrenamente-școală ale rugbyștilor noștri cu puțin timp înaintea meciului-test de pe Twickenham. Și cum la noi, pe atunci, antrenorii se manifestau gălăgios la meciuri, englezul a fost întrebat de ce în Insulele Britanice tehnicienii stau liniștiți în vârful tribunei. „Pentru fiecare meci stabilim un plan tactic, o strategie. Iar apoi jucătorii încearcă să o materializeze. După meci, facem analiza video. Vedem ce s-a făcut bine, ce s-a făcut rău. Până la urmă, rugby-ul este un joc”, a răspuns cel care conduce acum naționala noastră de rugby. „E un joc, dar e pe bani!”, a replicat ziaristul român. La care Robinson n-a rămas dator: „E pe bani, dar tot joc rămâne!”.
Filosofia aceasta nu e deloc întâmplătoare. Și englezii, și australienii au un cu totul alt mod de a trata sportul. Iar în ceea ce îl privește pe Darren Cahill, la acesta se simte faptul că a trecut pe la Institutul Australian al Sportului (AIS). Inaugurat în 1981, la Canberra, ca o soluție găsită după participarea dezastruoasă a „cangurilor” la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 (nu au câștigat nicio medalie de aur), acest organism a izbutit să facă din țara de la antipozi o mare putere a sportului mondial. Fără a forța lucrurilor, încurajându-i pe copii și juniori, dezvoltând infrastructura, punând accent pe factorul uman și implicând știința și tehnologia avangardiste.
