Mizerie, mocirlă, slugărnicie
Cele două imagini au fost surprinse în aceeași zi, sâmbătă 20 februarie, în același interval orar, 11:00-13:00, în aceeași competiție, Liga 2, la vreo trei ore de mers cu mașina de la un instantaneu la cealalt.
Nuanțe de verde
Prima, cea de sus, e de la Comuna Recea-Concordia Chiajna. Pentru cei ce nu dețin suficient aparat geografic, Recea e la periferia Băii Mari. Comună limitrofă orașului. Nu suburbană, ci limitrofă. Cu primărie proprie. Teren îngrozitor, noroios, denivelat, incalificabil. Toloacă, maidan, tăpșan, arătură, câmp cu cartofi. Și sinonime ar mai fi.
A doua poză vine de la Polul Frigului. De la Miercurea Ciuc. E din meciul Csikszereda-CSM Reșița. Teren impecabil, verde ca primăvara, nivelat, tușat, așa cum trebuie. În Harghita, în februarie, nopțile sunt geroase, multe grade sub zero, dar dacă te ocupi de teren, dacă îl prevezi cu instalație de încălzire, gazonul arată ca primăvara.
Orban vs Orban
Impecabila suprafață de la Ciuc a fost construită din fondurile Guvernului Ungariei. Al lui Orban. Al lui Viktor Orban, nu al lui Ludovic Orban. Acel hulit Guvern maghiar căruia îi reproșăm că ne amăgește cu niște filleri, acolo (filler-ul e diviziunea centesimală a forintului, pentru cei care nu știu) și după aceea ne ia fotbaliștii și, în ultimă instanță, chiar întregul Ardeal! Suspiciuni de sărăntoci, de invidioși și de campioni mondiali la lene!
Iarbă și Trianon
Într-adevăr, Executivul de la Budapesta investește în zonele cu populație predominant maghiară din afara granițelor Ungariei. Nu doar în Transilvania, ci și în sudul Slovaciei, în Ucraina Transcarpatică sau în nord-estul Serbiei, în Vojvodina. O face nu în speranța revizuirii Trianonului, ci dorind declarativ să creeze condiții materiale pentru sportul de performanță și să-i determine pe etnicii maghiari din acele regiuni să opteze pentru a reprezenta Ungaria. Concomitent însă, de acele condiții profită și etnicii români (ucraineni, slovaci, sârbi) care trăiesc în zonă. La fel de adevărat este și că bazele sportive ridicate cu sprijin guvernamental maghiar sunt întreținute de băștinași. Băștinași sunt și la Miercurea Ciuc, dar și la Recea de Maramureș. Diferența dintre cele două fotografii și dintre cele două suprafețe de joc nu ține doar de sărăcie. Ține și de educație, și nu în cele din urmă, de modul de a privi și de a respecta fotbalul.
Fotbal la hectar
La cum a arătat terenul de la Recea, arbitrul (el are ultima decizie) n-ar fi trebuit să dea drumul meciului. Însă în asemenea situații intervine un concurs de extrem de nociv de factori. Vin delegații oaspeților care spun hai, domnule, să jucăm, că am făcut aproape 700 de kilometri de la Chiajna la Baia Mare. Să n-o lăsăm pe mâine, că mai trebuie să plătim o noapte de cazare, mese și așa mai departe. Vine observatorul care-i face și el capul mare arbitrului, invocând zorul federal de a termina la timp o competiție cu un sistem de desfășurare bizar. Și-atunci se joacă, iar la final fotbaliștii arată precum practicanții luptelor în noroi. Iar reprezentantul FRF intervine triumfător la televizor (așa a făcut dl. Romeo Malac, observatorul de la Recea, intrat în direct la Telekomsport) și radiază de bucurie că nu s-a accidentat nimeni, că nu raportează niciun os rupt, ci doar încă un meci bifat. Tot înainte!
Slogane federale
FRF a dichisit frontispiciul ligii secunde cu o frază de-a dreptul înduioșătoare. Marea performanță începe aici? Unde aici? La Recea, printre glozii aceia frământați de crampoane? Cum să înceapă marea performanță în acea mocirlă? Acolo eventual se poate termina. Cu vreun os rupt, cu sânge prelins în nămol și cu rușinea de a trăi astfel în anul 2021.
