Aflată în campania de calificare la Campionatul Mondial din Franța 2023, naționala de rugby a fost nevoită să se antreneze prin mall-uri și pe terenuri mocirloase. Și în tot acest timp, Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” stă cu lacătul pus pe poartă fiindcă nu s-au luat avizele și toate aprobările necesare… Ministrul Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novak, se scuză dând vina pe birocrația din România. Însă în spatele acesteia se ascunde, de fapt, marea, imensa indiferență cu care este privit și tratat sportul, educația fizică în țara noastră.
În timpul „Războiului Rece”, blocul țărilor comuniste a încercat să-și dovedească superioritatea față de cele capitaliste (și) prin sport. Tocmai de aceea, dacă privim clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice, între 1952 și 1988, observăm că primele dominau Top 10. Și în România acelei perioade, sportul aducea puncte în întrecerea socialistă. De aceea, toți prim-secretarii de județ încercau să înființeze cât mai multe cluburi și echipe, iar apoi le susțineau pentru a obține cât mai multe medalii. Peste tot, sportivii se bucurau de sprijin. De pe plan local până sus, la cel mai înalt nivel, performerul român avea ușa deschisă. După decembrie 1989, susținerea sportului de performanță, dar și a celui de masă, sindical sau studențesc și școlar s-a diminuat de la an la an. Și fiindcă cei care răspund pe plan județean sau local nu mai raportează acum realizări în industrie, agricultură, turism, cultură, sport șamd, ci sunt obligați să aducă voturi partidului… Iată ceea ce contează în România de astăzi.
Și cum la noi se tot dau exemple despre cum și ce fac alte națiuni pentru sport, voi prezenta și eu unul de pe la mijlocul anilor 90. Unul despre care am aflat din cotidianul „l’Equipe”. În iunie 1997, după ce a disputat un meci test cu România pe stadionul Dinamo din București, echipa de rugby a Franței a plecat în turneul său de vară în Australia. Doar că la îmbarcarea în avion s-a descoperit că unul dintre jucători (nu-mi mai amintesc numele său) avea pașaportul expirat… Respectivul a urcat, totuși, în aeronavă, iar Jean Dunyach, managerul de turneu, a plecat imediat la Ministerul Afacerilor Interne pentru a rezolva problema. Cum era vorba despre un reprezentant al Franței, pașaportul a fost emis în regim de urgență. Iar apoi a fost trimis prin curier rapid (probabil cu un avion supersonic, Mirage) în Australia. Astfel încât în momentul debarcării echipei de rugby a Franței la Sydney respectivul act a fost înmânat jucătorului în cauză de un reprezentant al ambasadei.
Am reluat acest exemplu tot pentru a sublinia ce fac marile națiuni pentru sport, pentru sportivii lor. Iar în urmă cu două decenii am pomenit și de faptul că Dunyach, managerul de turneu al echipei de rugby a Franței (avea și un manager permanent pe Jo Maso), activa în regim de voluntariat. ”Dacă vreau să mânânc o langustă, bag mâna în buzunar și o plătesc”, declara acesta la vremea respectivă. Conturând normalitatea care domină rugby-ul din Franța, sportul de acolo.
