Am scris despre finala Craiova-Astra în ”ziarul lui Ioanițoaia” și am postat apoi pe Faceboolk. Am spus că această Cupă dobândită anevoios de Craiova e o bucurie, dar una paleativă, care alină doar în parte durerile unui parcurs ratat în campionat. Am fost contrat dur de radicalii din Peluza Nord și probabil vor fi tratat la fel și după ce voi publica acest text. Că nu înțeleg fiorul, că sunt vândut ”booveanului”, că mă manevrează Ioanițoaia impunându-mi ce să scriu în Gsp.
Răspund în altă parte, adică aici, în 100sport, tocmai pentru a se vedea că gândesc liber. Povestea cu „vândutul” trece deocamdată ca o copilărie, ca o lipsă de responsabilitate a autorilor ei, însă dacă se va mai repeta, semnatarii ei vor trebui să răspundă în fața Instanței.
Să rămânem, însă, la povestea cu înțelesul fiorului. Îl înțeleg, cred că mult mai bine decât acuzatorii mei, din următoarele motive:
-am fost la primul meu meci pe ”Central” la 3 octombrie 1973, în ziua în care am devenit pionier. M-a dus tata, am văzut imensa victorie cu Fiorentina (prima, nu cea din 1982), gol Oblemenco în penultimul minut. Și calificare!
-am câteva sute, poate, de meciuri, văzute de ”la stemă”, deasupra mea cântând galeria lui Ostrovski, un bruntet rotofei, care stătea în maieu pînă și iarna;
-i-am prins, copil-spectator, pe Oblemenco, Marcu, Bălan, Deselnicu și toți ceilalți, mult înainte de Craiova Maxima;
-firește că am fost și la majoritatea meciurilor Maximei. Ca și la sute de antrenamente. Pe zgură, la Luncă, la Constructorul, peste tot;
-mi-am asumat tunsul la zero (eram liceean) consecuiv chiulului de la școală pentru a vedea meciul cu Bordeaux, care începea la ora 13, dar dacă nu erai în tribune cel târziu la 9, nu mai prindeai loc, puteai să ai tu șapte bilete, nu unul;
-e adevărat, deși eram duminică în oraș, am evitat să ies acum pe străzi. Poate că și din cauza anilor care trec. Dar am fost în piațeta din fața hotelului Jiul, cu alții vreo o sută de mii, după calificarea cu Kaiserslautern, când Penișoară, ținut de după gât de Adrian Păunescu, a cântat în premieră ”Oltenia Eterna Terra Nova”. După cum am fost și pe ”Tineretului” la Cenaclul pe care Adrian Păunescu l-a ținut imediat după tristul epilog cu Benfica. Se aprinsese atunci scânteia cazului Stromberg și, odată cu ea, speranța…
-Am fost în multe deplasări, am luat bastoane pe spinare după un 1-1 la Dinamo, când a egalat Cârțu în ultima secundă sau după un meci câștigat pe ”Victoria”, când un arbitru, Rotărescu, nu a lăsat practic Craiova să treacă de jumătatea terenului.
Toate acestea pot să nu fie argumente, ci doar amintiri lăcrămoase ale unui ins care opintește să iasă din vârsta a doua, ducându-se spre a treia.
După cum argument nu e nici ”carnea” livrată pe Facebook de suporterii celeilalte echipe, atunci când am amendat murdărirea gardului lui Sorin Cârțu. De adăugat doar că acea carne a avut și garnitură: amennțări la adresa familiei.
Din toate aceste cauze înșirate aici îmi permit ca atunci când e vorba de Craiova să fiu pretențios.
Să nu mă mulțumesc cu doar două Cupe câștigate în șapte ani, ambele cu finale disputate în fața unor echipeaflate într-un fel sau altul în tangență cu divizia secundă
Să-mi doresc ca în șapte ani se se fi câștigat măcar un titlu. Paszkany, cu CFR, a intrat în prima divizie în 2004 și a luat primul campionat n 2008. Urziceniul a promovat în 2006 și a desfăcut șampania în 2009. La fel Astra, Oțelul, Viitorul, ajunse campioane fără să fi emis vreodată pretențiile umflate cu pompa ale oltenilor.
În șapte ani, așteptam nu numai măcar un titlu național, ci și un parcurs european ceva mai lung. Au ajuns în primăvară nu doar CFR și FCSB, ci și Astra, care a scos de două ori pe West Ham United și o dată pe Lyon. N-aveam pretenția unor calificări în fața lui Milan sau Leipzig, însă nu-mi închipuiam vreodată că o să apuc rușinea cu Lokomotiv Tbilisi. E același motiv pentru care am receptat destul de jenat efuziunea de după calificarea (dramatică, ce-i drept) cu Honved. Echipa maghiară e doar o umbră…
De aceea nu țopăi de bucurie acum, ci doar atrag atenția că atmosfera de Serbări Galante din aceste zile e periculoasă, poate trage echipa în jos, așa cum a făcut și cealaltă Cupă, cea cu Hermannstadt.
Nu se pune problema să trec ”dincolo”. Respect acea echipă pentru promovarea în prima ligă și sper ca această coexistență să ducă la creșterea fotbalului din Craiova, poate chiar la o mână întinsă de către unii, celorlalți. Speranță deșartă, chestiunile de ordin identitarcor fi mereu decisive.
De aceea nu mă bucur exagerat, nu fac tumbe și nu deschid șampania. Pentru că judec.
