Dacă era sifonerie, gogoșerie, mercerie sau covrigărie, Dinamo trăgea obloanele demult. Nu le-a tras fiindcă e brand, deși alte branduri au înțeles s-o ia de jos, iar astăzi o duc mai bine decât Dinamo, care de mai mulți ani nu face altceva decât să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
Acum intră iarăși în insolvență, pentru a doua oară în ultimii ani. E neinteresant de aflat dacă legea permite asta, probabil că permite, câtă vreme dosarul a fost acceptat. Însă din insolvențele pe care le-au străbătut, doar CFR Cluj și Gaz Metan au ieșit relativ bine. Rapidul s-a prăbușit, Dinamo a scăpat de o datorie mare, de vreo 15 milioane de euro (de fapt a fost ștearsă cu buretele acea datorie), iar între timp s-au acumulat alte datorii.
De fapt, ce urmărește Dinamo și orice alt club de fotbal care intră în insolvență?
În primul rând ca datoriile (cea mai mare parte dintre ele față de angajați, adică față de jucători, antrenori, personal administrativ) să nu mai fie scadente imediat, ci să fie trecute la răboj, urmând a fi achitate când s-o putea. Imperative rămân numai plățile la zi, salariile lunilor de insolvență trebuie plătite fără întârziere.
Asta înseamnă că jucătorii care aveau de primit patru, cinci sau câte salarii restante or avea, nu le vor mai primi acum, ci la Sfântul Așteaptă. Nu mai pot depune memorii, nu mai pot merge la Comisii, nu mai pot deveni liberi, ci trebuie să rămână legați de glie, împotriva voinței lor.
Sigur că jucătorii rămași la Dinamo acum au ceritudinea că lunile iulie, august și cele care le vor urma le vor fi achitate fără întârziere. Dar cum rămâne cu celelalte datorii? Nu rămâne nicicum, se duc la masa credală și vor fi onorate (dacă vor fi!) atunci când se va definitiva reorganizarea administrativă. Când o fi să fie!
În asemenea situații, jucătorii nu mai au încredere în club
Se simt păcăliți și, în mod normal nu mai au niciun chef să mai pună osul pentru echipa i-a păcălit. Conducătorii mizează pe profesionalismul fotbaliștilor mai vechi din lot, dar se pare că riscă foarte mult. Acestora, pur și simplu, s-ar putea ””să li se ia” de niște șefi care i-au mințit tot timpul.
Sigur, există varianta aducerii unor jucători noi, care știu că vin la un club în insolvență, dar cărora nu le prea pasă de asta, cât timp legea insolvenței impune ca plățile să nu fie întârziate. Dar, în mod normal, un administrator de insolvență corect n-ar trebu să admită noi achiziții de jucători, adică luxul unor cheltuieli pe care trebuie, ca și club, să le faci, dar nu mai poți, pentru că ai intrat în insolvență.
E ca și cum ți-ai amâna ratele la bancă și te-ai duce în vacanțe exotice, e ca și cum nu ți-ai fi plătit întreținerea la bloc, dar pui poze pe Facebook de sub palmieri, din cine știe ce insule.
Dar cum la noi problema bunului simț nu se mai pune demult, rămâne doar aspectul juridic, economic al problemei. Pe care fără îndoială că niște specialiști, în frunte cu domnul Zăvăleanu, îl vor rezolva. Rămâne doar păcăleala, gogoașa înghițită de Puljic, de Sorescu și de ceilali, obligați de șmecheriile șefilor și ale Sistemului să pună cruce pentru câțiva ani unor bani pe care sperau că-i vor încasa mult mai curând.
