Deja nu mai e glumă, e record. Primele șase meciuri fără gol primit n-au figurat nici în dreptul celor mai glorioase campioane în cele 104 ediții de întrecere fotbalistică pe meleagurile noastre!
Rapidul de azi e treabă serioasă, bine făcută! Dacă până acum s-a glosat pe elanul debutului și al promovării, pe atașamentul fanilor, pe elementul-surpriză pentru adversari, de-acum trebuie vorbit la modul serios despre fotbalul bun și eficient arărat de Rapid. Atât de bun (meciul de la Botoșani a fost de o calitate mult peste meda peisajului nostru) încât parcă e incredibil că această echipă, acum șase luni, lăsa impresia că nu va prinde playoff-ul de promovare.
Sigur că e frumos și pedagogic să vorbești despre întregul colectiv, despre forța grupului și alte asemenea exprimări, însă trebuie scoase în evidență punctual câteva personaje pozitive, cu aport decisiv în această remarcabilă ascensiune vișinie
ANTRENORUL
Încet-încet va trebui să încetăm să tot remarcăm la Mihai Iosif doar că n-are (încă) licență Pro, că pe vremuri lucra într-o benzinărie sau că e mai rotunjor decât standardul slimfit fixat, să zicem, de Edi Iordănescu. Meci după meci Miță convinge tot mai mult. Dacă Rapid e o echipă dedicată, dăruită, mereu la sacrificiu, e și meritul lui. Dacă jocul e organizat la amănunt, tot el e ”de vină”. Dar iată că uneori are și sclipiri, simte cine e obosit, cine trebuie să iasă sau să intre. La Botoșani a fost de-a dreptul determinant la schimbări, cei doi marocani introduși pe final scriindu-și numele pe tabelă și marcând exact când trebuia, când adversarii nu mai puteau să aibă niciun fel de reacție.
PORTARUL
Tot din cărțile motivaționale, de dezvoltare personală, etc, se va cita și se va spune că acel mare ZERO din dreptul golurilor primite e meritul întregului grup, că toată echipa a conlucrat la această performanșă. În mare parte așa e, avem de-a face cu doi stoperi de mare experiență, Săpunaru și Dragoș Grigore, de doi mijlocași centrali foarte buni, Albu și Crepulja, de doi laterali revitalizați, Junior Morrais și Belu, din urcările în atac ale ultimului marcându-se atât cu FCSB, cât și la Botoșani. Dar marea revelație a Rapidului în acest început de campionat e portarul Horațiu Moldovan.
La 23 de ani, fără prea mare experiență, tânărul clujean dintre buturi face parte din specia tot mai rară a portarilor de talent, de curaj, de explozie și nu e de mirare că deja a început să fie asemănat cu Bogdan Lobonț, care a avut și el un debut la fel de plăcut surprinzător, la o vîrstă tot timpurie. Puțini știu însă că Horațiu e pregătit zi de zi de unul dintre cei mai buni antrenori de portari din România. Mihai Nădăban (tot clujean și el) , fără să fi fost vreun mare apărător de buturi, derulându-și cariera mai ales la divizionare secunde din Ardeal, a avut recent, după victoria cu FCSB, o apariție cu totul reconfortantă pe canalul de youtube al Rapidului (bravo Lucian Ionescu, ofițerul de presă!) în care ți-a povestit viața și principiile. De urmărit acel filmuleț, la fel ca și personajul cu chelie și barbă care pregătește potarii din Giulești!
PATRONUL
Câteva cuvinte și despre Victor Angelescu. Alții, la așa traseu în sezonul de debut pe prima scenă, ar fi umplut deja ecranele. Numărul unu din Giulești pare un hipster care a ieșit de la multinațională și se pregătește să meargă în club, dar se pare că e o în primul rând persoană în stare să facă bani. Prea multe nu se știu despre el, însă o remarcă a lui Cornel Dinu la adresa sa îi dă credit în totalitate: la unul dintre meciurile de acasă Victor Angelescu își sprijinea mama în vârstă să urce scărle Arenei Naționale. Aproape că e de prisos orice alt comentariu.
