• Despre
  • Publicitate
  • Cariere
  • Contact
sâmbătă, ianuarie 4, 2025
No Result
View All Result
Revista 100% Sport Romania - Din pasiune pentru sport
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată
No Result
View All Result
Revista 100% Sport Romania - Din pasiune pentru sport
No Result
View All Result

Racing League Romania BMW GT Challenge: Walk Racing câștigă lupta în trei de la Imola

by Alex Siclovan
1 septembrie 2021
in Auto-moto
0
Racing League Romania BMW GT Challenge: Walk Racing câștigă lupta în trei de la Imola
6
SHARES
126
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Imola a fost gazda unei bătălii intense, în care trei echipaje au vizat victoria. În final, s-au impus campionii en-titre Victor Taraș și Mihai Șuțeanu (Walk Racing), grație unei strategii ce le-a permis să devanseze echipajul Textar eSports format din Sebastian Apostol și Dragoș Simion.

Noul format de calificări a determinat cele 38 de perechi înscrise în această primă etapă să-și etaleze ritmul încă din timpul săptămânii anterioare cursei, iar Sebastian Apostol și Dragoș Simion au reușit amândoi să semneze medii de sub 1:41 pe turul de circuit de la Imola. Asta le-a conferit primul pole position din sezonul al doilea la bordul modelului BMW M6 GT3. Alături de aceștia, în prima linie, se afla echipajul Walk Racing, în timp ce Aqirys Racing (Victor Nicolae/Alex Cascatău) și Motul eSports (Andrei Bechir/Cristian Berindea) se lansau din linia a doua.

Dacă Apostol a reușit să blocheze interiorul imediat după start și să rămână la conducere, Cascatău a fost devansat la prima trecere prin Tamburello de către Bechir. Imediat după aceea, a avut surpriza de a nu vedea niciun adversar în oglinzile retrovizoare, deoarece plutonul fusese întârziat de un efect domino produs de contactul dintre cei ce se lansaseră din linia a treia – Lucas Motadel (JHS Racing) și Sergiu Nicolae (Willi Motorsport).

Mai mulți piloți cu pretenții la Top 10 au spus astfel adio șanselor de a puncta după câteva secunde, de această situație profitând experimentații Mihai Rusu (Bucharest Gaming Week) și Radu Dumitrescu (Smart Driving) pentru a recupera poziții importante. De altfel, Rusu a fost primul care și-a securizat poziția în cursă: primii patru s-au desprins în avanposturi, în timp ce din spate unica amenințare a fost Bogdan Moldovan (Storm Racing), însă acesta a provocat două contacte și a primit 20 de secunde de penalizare.

În frunte, Apostol a părut confortabil până când a intervenit traficul care adesea schimbă destinele curselor de anduranță. Un contact cu un pilot întârziat în virajul Piratella a provocat daune BMW-ului M6 GT3 și l-a readus pe Șuțeanu foarte aproape. Apoi, de lupta celor doi a profitat Bechir, care a topit deficitul de circa trei secunde înainte de opririle obligatorii la boxe pentru schimbul de piloți. Cele mai intense tururi s-au consumat la jumătatea întrecerii, când primii trei au rulat în aceeași secundă.

Walk Racing au mutat primii, reușind un undercut eficient în raport cu Textar eSports. Însă Victor Taraș a ieșit pe anvelope reci în trafic și nu a putut răspunde în primele tururi la ceea ce reușea Bechir pe finalul secvenței sale, ceea ce a făcut ca Motul eSports să poată urca două poziții în momentul trecerii pe la standuri. Cristian Berindea începea misiunea de apărare în fața lui Taraș, dar nu avea aceleași argumente precum Apostol ceva mai devreme pe liniile drepte. Defensiva acestuia a dat roade timp de două tururi, până la a treia trecere a lui Berindea prin Tamburello, când a scăpat mașina de sub control.

Taraș a moștenit prima poziție și n-a mai avut emoții până la final, de vreme ce Simion nu a avut resurse să forțeze din pricina unui calcul la limită al combustibilului adăugat la standuri. Berindea a pierdut apoi și locul al treilea din pricina unei penalizări pentru depășirea repetată a limitelor pistei, ceea ce l-a făcut pe Victor Nicolae să urce pe podium și să declare: ”mi-au lipsit mult cursele din RLR în aceste ultime luni, mă bucur că am revenit cu un asemenea spectacol.” Cuvintele sale au fost oglindite și de alți protagoniști, care au etalat un nivel ridicat de profesionalism. Imediat după încheierea cursei, unii deja au început antrenamentele pentru runda ce va avea loc pe Hungaroring.

Revelația acestei etape a fost echipajul Bonk Racing format din Mihai Belașcu și Andrei Miclea. Aruncați pe ultima poziție în urma carambolului de la start, aceștia au recuperat cu răbdare și au progresat mai bine de 30 de poziții pentru a încheia pe 6. Mai mult, prin acest rezultat au semnat victoria în clasamentul debutanților. În rândul licențiaților, Alex Cascatău s-a impus, iar echipajul Textar eSports a obținut maximum de puncte în ierarhia BMW Trophy.

BMW Virtual vs Reality Tour ajunge în România

BMW se alătură misiunii de popularizare a sim racing-ului printr-o caravană europeană ce oferă ocazia participanților din nouă state europene să aibă contact cu întrecerile virtuale. Conceptul a demarat în Austria, iar România este pe lista destinațiilor unde se organizează preselecții pentru semifinalele și finalele BMW SIM Racing din 23 și 24 octombrie. De-a lungul a trei zile, caravana BMW va poposi la București (10-12 septembrie), unde oricine se poate înscrie pentru experiența virtuală.

Pe 11 septembrie, la ora 17:00, acesta va fi și prilejul festivității de premiere pentru primul sezon al RLR BMW GT Challenge (ianuarie-mai 2021). Așadar, în calitate de ghizi pentru cei ce fac primii pași în sim racing vor fi chiar protagoniștii din Racing League Romania, iar cei mai rapizi doi sim raceri pe simulatoarele BMW vor primi biletele pentru faza următoare a întrecerii de la Salzburg. Detalii și înscriere: https://www.bmw.ro/ro/topics/evenimente/sim-racing-2021.html

Despre BMW M6 GT3

Al treilea model BMW omologat FIA GT3 (după Alpina M6 și Z4) și al doilea construit de uzină a debutat pe circuite în 2016 și este folosit în continuare în cele mai importante serii de profil: GT World Challenge, DTM, NLS, Intercontinental GT Challenge, IMSA Weathertech Sportscar Championship. M6 GT3 are în palmares victorii de prestigiu la Spa-Francorchamps 24h (cu ROWE Racing în 2016 și cu Walkenhorst Motorsport în 2018), Nurburgring Nordschleife 24h (ROWE Racing, 2020) și Daytona 24h (Turner Motorsport, 2021).

Parteneriatul cu BMW România continuă în 2021

Racing League Romania a venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu două sezoane regulate în decursul anului calendaristic 2020, precum și alte evenimente speciale alături de organizatorii Bucharest Gaming Week. Întrecerile sunt difuzate în direct pe pagina de Facebook BMW Romania. 2021 a adus tranziția către platforma Assetto Corsa Competizione, primul sezon al RLR în acest mediu desfășurându-se între lunile ianuarie și mai, cu modelul BMW M4 GT4. Sezonul al doilea propune trecerea la categoria GT3.

Profilurile protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bit.ly/BMW_eSports.

Calendar  

Campionatul are programate 9 etape la interval de două săptămâni, între 30 august și 19 decembrie 2021. Circuitele vizitate sunt cele pe care se va concura în realitate în GT World Challenge Europe și British GT. Primele opt etape vor avea durate alternative de o oră și jumătate sau două ore, iar finala de pe circuitul italian de la Misano se va ține pe parcursul a patru ore.

  1. Imola (2h) – 30 august
  2. Hungaroring (1,5h) – 13 septembrie
  3. Snetterton (2h) – 27 septembrie
  4. Oulton Park (1,5h) – 11 octombrie
  5. Donington Park (2h) – 25 octombrie
  6. Brands Hatch (1,5h) – 8 noiembrie
  7. Silverstone (2h) – 21 noiembrie
  8. Zolder (1,5h) – 5 decembrie
  9. Misano (4h) – 19 decembrie

 

Partajează asta:

  • Twitter
  • Facebook
Tags: Alex CascatăuAndrei BechirAssetto Corsa CompetizioneBogdan MoldovanCristian BerindeaDragos SimionImolaLucas MotadelMihai ȘuțeanuRacing League RomaniaRadu DumitrescuRLRSebastian ApostolSergiu NicolaeVictor NicolaeVictor Taras
Alex Siclovan

Alex Siclovan

Din dorința de a dezvolta automobilismul autohton, a pus bazele celei mai importante companii de management, consultanță și servicii media pentru piloții români ce vizează o carieră internațională. Ulterior, a devenit campion național de anduranță.

Next Post
Formalitate în Cupa României. Petrolul a trecut la scor de CSO Plopeni

Formalitate în Cupa României. Petrolul a trecut la scor de CSO Plopeni

Articole recomandate

OPINIE / Narcis Drejan scrie despre reușita lui Ianis din Old Firm: Mai avem puțin și-l transferăm pe Lună

OPINIE / Narcis Drejan scrie despre reușita lui Ianis din Old Firm: Mai avem puțin și-l transferăm pe Lună

o zi ago
2024 și decedații săi din fotbalul intern

2024 și decedații săi din fotbalul intern

3 zile ago
Înțelegere parafată. Adrian Mutu este noul antrenor al Petrolului

Înțelegere parafată. Adrian Mutu este noul antrenor al Petrolului

5 zile ago

Cele mai citite articole

  • 2024 și decedații săi din fotbalul intern

    2024 și decedații săi din fotbalul intern

    10 shares
    Share 4 Tweet 3
  • Înțelegere parafată. Adrian Mutu este noul antrenor al Petrolului

    8 shares
    Share 3 Tweet 2
  • Premiile IFFHS

    9 shares
    Share 4 Tweet 2
  • EXCLUSIV/ Pleacă și Alin Chița? CSM Focșani rămâne din nou fără antrenor

    11 shares
    Share 4 Tweet 3
  • OPINIE / Narcis Drejan scrie despre reușita lui Ianis din Old Firm: Mai avem puțin și-l transferăm pe Lună

    7 shares
    Share 3 Tweet 2

COMUNITATEA 100% Sport România

Newsletter

Ramai informat! Aboneaza-te si primesti informatii in timp real!

SUBSCRIBE

Categorii

Arhive

Despre

SUNTEM 100% Sport Romania

Revista 100% Sport Romania
Fara cancanuri! Fara scandaluri!
DOAR SPORT!

Din PASIUNE pentru SPORT

Un produs
Asociatia pentru Tineret ASPIRE

  • Despre
  • Publicitate
  • Cariere
  • Contact

© 2024 | 100Sport.ro | Proiect realizat de Asociatia pentru Tineret ASPIRE

No Result
View All Result
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată

© 2024 | 100Sport.ro | Proiect realizat de Asociatia pentru Tineret ASPIRE

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Share

Add New Playlist