Dacă nu era povestea cu Djokovic, cu siguranță am fi fost mult mai contrariați că Boloni încă n-a semnat, deși e în țară deja de patru zile. Așa, ne-am concentrat atenția către Melbourne, Casa Fotbalului rămânând o chestiune secundară, ca și toate celelate. Cum ar fi creșterea incidenți cazurilor COVID, explozia prețurilor. Subiecte total neinteresante, nu-i așa?
În mod normal, în cele patru zile scurse de joi seara până luni seara, Boloni ar fi trebuit să semneze sau să plece înapoi în Franța, anunțându-ne, el sau Federația, că lucrurile nu s-au legat, că astrele nu s-au potrivit. O negociere față în față nu durează atâta, dar noi, luați cu altele, n-am mai avut timp să băgăm de seamă acest amănunt. Nu toți am fost însă așa de neatenți. Există indivizi care s-au apucat să lanseze în spațiul public, unii asumat, alții doar ”pe surse”, niște idei cu totul năstrușnice:
Idee: că Boloni trage de timp pentru că așteaptă o ofertă grasă, care trebuie să se concretizeze zlele acestea…
Comentariu: dacă avea acea ”ofertă grasă”, o aștepta acasă, la Nisa. Când vizezi altceva, nu te mai baladezi pe la București de braț cu Stoichiță, angajatul Federației.
Idee: că sunt divergențe majore de ordin salarial, și că Boloni nu acceptă să fie plătit sub nivelul lui Răoi:
Comentariu: în asemenea situații, negocierea salarială e printre ultimele capitole de pe lista de priorități. Probabil că de principiu tema a fost abordată încă de la vizita federalilor în Franța, înainte de Anul Nou. Iar dacă a acceptat să zboare la București, înseamnă că Boloni știa încă de la urcarea în avion cam care ar fi salariul, la destinație mai rămânând de pus la punct doar amănunte secundare ale acestui capitol.
Idee: că Boloni nu cunoaște fondul de jucători al fotbalului românesc.
În parte s-ar putea să fie adevărat, dar Christoph Daum îl cunoștea? Iar la cât e de ”amplu” acest fond de jucători, nici nu-ți ia prea mult timp să te pui în temă cu chestiunea.
Și mai sunt și altele…
Cum ar fi tâmpenia aceea care susține că ar fi scandal dacă Boloni, la prima convocare, ar chema la lot niște jucători de la Sepsi…
Toate cele înșirate mai sus sunt niște tâmpenii solemne. Niciuna nu stă în picioare, toate par niște săgeți otrăvite lansate de diverși inși cărora numirea lui Boloni le-ar sta în gât. E o politică șmecherească, sunt niște bețe băgate în roate, niște ”strâmbe”, cum ne place nouă să le spunem, într-o exprimare care lui Boloni s-ar putea să-i scape.
Poate că tocmai de aceea s-a lungit pelteaua negocierilor, pentru că Boloni vrea să-și dea seama de câte astfel de strâmbe ar putea să aibă parte pe parcursul eventualului său mandat de selecționer. Și cu ce fel de oameni va avea de-a face.
