Dacă ni i-am fi dorit pe Mircea Lucescu, pe Răzvan, pe Hagi, pe Dan Petrescu sau pe Bölöni, nu e vina lui Edi că n-au fost numiți aceștia, ci s-a ajuns la el. La un moment dat se spunea c-ar fi trebuit să se ajungă la Mutu, că toate cărțile erau făcute în acea direcție. Față de Mutu, am spus-o și atunci, Iordănescu jr. are avantajul experienței superioare ca antrenor, iar noi în ultima vreme, mai ales pentru asta am plătit, pentru lipsa de experiență a selecționerului.
Ce-am vrea de la el?
Întotdeauna selecționerului i se cer rezultate, povestea aceea cu schimbarea generațiilor, cu formarea unei noi echipe naționale, era valabilă acum două-trei-patru decenii, când încă se puteau convoca jucătorii pentru stagii îndelungi, de săptămâni întregi. Acum îi chemi pe cei mai buni și mai în formă, parcă precumpănind totuși primul dintre criterii. Așadar, nu-i cerem lui Edi Iordănescu „o nouă echipă națională”, că n-are de unde și din ce s-o facă. Vrem de la el s-o nimerească (în selecție) și s-o prelucreze pe cea pe care o avem.
Îi pretindem rezultate încă de la început!
Iordănescu junior ia echipa națională de pe locul 47 mondial și întâlnește Grecia acasă (loc 55) și Israelul în deplasare (poziția 77). Dat fiind rankingul nostru și al primilor doi adversari, îi cerem explicit să nu piardă niciunul dintre aceste meciuri și să câștige măcar unul. Teoria că rezultatele din amicale nu contează e desuetă și ea. Ba contează! Și îi mai cerem să încerce să obțină primul loc în grupa de Liga Națiunilor, cu patru meciuri în iunie și altele două în septembrie. Și povestea că Liga Națiunilor e o competiție inutilă e falsă. Nu e deloc inutilă, într-o anumită conjunctură ne-ar putea ajuta să ne calificăm la CE din 2024.
Ce-i reproșăm (deja!)
Că a fost prea didactic-pedagogic încă dinaintea debutului, prin acea scrisoare lungă de zilele trecute, explicând mult prea în detaliu de ce i-a chemat pe unii și nu i-a convocat pe ceilalți. N-avea rost! Un selecționer trimite lista și gata! E singura listă valabilă, oficială, celelalte douăzeci de milioane de liste (atâția selecționeri suntem de fapt) nu înseamnă altceva decât chibițăreală. Și-așa au apărut deja esteți ai statisticii care i-au arătat lui Edi indicii Instat ai „celui mai bun mijlocaș din campionat” (Olaru) sau neveste de potențiali selecționabili deranjate public de neconvocarea consortului.
Cel mai important lucru pe care i-l cerem
E o doleanță esențială, un punct-cheie al activității sale. Îi pretindem să încerce, dincolo de sfaturi tactice, să încerce încă de la început să le insufle tricolorilor acel sentiment de mândrie de a juca pentru România, de a reprezenta țara. În ultimii ani nu ne-a lipsit doar valoarea fotbalistică, ci și acel fior patriotic, pe care trebuie să-l privim ca pe o realitate, nu ca pe o vorbă goală, ca pe o simțire demonetizată. Am discutat asta personal cu Edi încă din ziua numirii sale și e cam același lucru pe care i l-a transmis acel bătrân, cu care s-a întâlnit pe trecerea de pietoni. Semn că noi, aceștia, mai în vârstă, gândim cam la fel, nu vedem în fața ochilor doar indici Instat, ci și acel râu și acel ram de care se vorbea în texte de literatură veche, dar adevărată.
Hai România! Succes Edi Iordănescu!
