Chiar dacă mai este de disputat o etapă de play-off, nu mai există vreo necunoscută legată de cea de-a 104-a ediție, a 84-a, în sistem divizionar, a primului nostru eșalon.
Până la urmă s-a făcut dreptate! CFR Cluj a câștigat titlul și înaintează în istorie. Al 5-lea consecutiv și al 8-lea în total, desprinzându-se de Venus și ocupând acum locul 3 în această ierarhie all-time, imediat după echipele care au dominat multă vreme fotbalul românesc, Steaua cu 26 de titluri cucerite și Dinamo cu 18.
De ce s-a făcut dreptate? Pentru că acest sistem strâmb de disputare (nu voi obosi vreodată să-l critic și trăiesc cu speranța că vor veni într-o zi niște oameni cu minte care îl vor desființa revenindu-se la cel clasic) era pe cale să facă o mare inechitate și anume ca echipa care pe teren a cucerit cele mai multe puncte să-l piardă. Asaltul de noroc al FCSB din ultima vreme s-a oprit într-un mod cu totul neașteptat în penultima etapă. Se discută mult și prost despre acest 2-2 de pe Arena Națională. Concluzia este clară, indiferent de câte miliarde de dolari sau de euro ar fi intrat în conturile Voluntari-ului, FCSB care se considera superioară, trebuia să bată, dacă voia titlul. Neînvingând nu merita titlul. Am văzut că s-au făcut și niște teorii de a cum ar trebui o echipă să se dea la o parte, din diverse rațiuni dincolo de cele competițional-sportive, în fața alteia! „Profesorul” acestei „demonstrații” este, evident, finanțatorul FCSB. Este incredibil ceea ce a ajuns astăzi să promoveze mass-media!!! În condiții normale, într-o societate normală, i s-ar fi închis telefonul și nu s-ar mai fi continuat o asemenea… dezbatere. O altă… teorie emisă în aceste zile a fost că dacă am fi avut VAR, altul ar fi fost deznodământul. Ceva departe de adevăr și realitate. Căci se tot insistă pe ofsaidul de la golul lui Costin de pe Arena Națională, precum și pe acela de la golul lui Adjei-Boateng de la Cluj, care într-adevăr au fost. Ambele, însă ofsaiduri omenești dacă le pot numi astfel, căci au fost mai greu de sesizat de către respectivi asistenți. Însă tot un ofsaid omenesc a fost și la golul lui Fl. Tănase din poarta lui M.M. Popa din același meci cu FC Voluntari de care nu se vorbește deloc. Totodată se uită greșelile, unele flagrante, grosiere, de care a beneficiat pe parcursul întregului sezon FCSB, la care dacă ar fi acționat amintitul VAR, punctajul său ar fi fost mai mic. Oricum, FCSB merită felicitată încă o dată pentru acest nou loc 2, care este cu adevărat o performanță excepțională având în vedere modul haotic în care este condus respectivul club. Cât despre CFR Cluj, nu-i voi cădea acum într-o admirație deplină, căci a arătat destule slăbiciuni, de multe chiar foarte multe ori jocul ei a scârțâit, fiind departe de ceea ce s-ar fi presupus din partea unei campioane, fiind și ea salvată în dese rânduri de noroc. Însă acum, la final, acesta se întorsese împotriva-i. Fără acele goluri primite în minutele de prelungire, ar fi fost demult campioană și nu am mai fi asistat la discuțiile penibile din aceste zile. Dan Petrescu și ai săi au fost mai constanți și au reușit să treacă cu bine peste momentele de criză. Cât despre FC Voluntari, chiar dacă voi felicita normalitatea, o voi face, pentru că în societatea noastră anormalul este la putere. Bravo celor de-acolo pentru faptul că au abordat în mod profesionist meciul cu FCSB și s-a arătat că și în România out-siderele pot arbitra în adevăratul sens al cuvântului.
Același lucru se poate spune și despre CS Mioveni. O echipă care chiar că ai fi zis că a intrat deja în vacanță, iată că a jucat pe bune și a câștigat. Alex Pelici și ai lui au demonstrat încă o dată că nu i-am lăudat degeaba pe parcursul acestui sezon. Repet, chiar dacă jocul său nu a fost cel mai plăcut ochiului, chiar dacă unii „dăștepți” o fac Milogeni și altfel asemenea epitete, această echipă argeșeană a fost una dintre performerele acestui sezon. Apropo de argeșeni: aproape că pare incredibil că amorfa CFC Argeș este echipa mai sus situată! Cât despre Rapid, dacă unii pun la îndoială că actuala echipă nu ar fi cea veche, se înșală amarnic. Căci numai tradiționalul Rapid poate pierde așa cum a făcut-o luni seara la Mioveni.
Cuvinte bune și despre jocul celor de la Sepsi, care în ultimele săptămâni a predat niște lecții de fotbal la Craiova, ultima oară și cu echipa a doua. Indiferent ce ar spune cei de-acolo, că aseară au fost mai multe rezerve, atunci când pierzi cu 0-5 pe propria arenă, iar adversarii au putut executa relaxat toate procedeele în a marca, nu prea mai ai voie la vreo replică.
Așteptăm acum barajele. Apropo de așa-zisul baraj pentru Conference League, poate unii au spus că sunt eu prea acid atunci când mă refer că cei care conduc astăzi fotbalul sunt niște diletanți. Iată o probă care mă scutește de alte comentarii, că habar n-au ce se întâmplă cu respectivul meci dacă va câștiga Sepsi Cupa.
Și apropo de cupă, așteptăm și această finală inedită între două echipe meritorii. O finală care revine în Giulești după peste jumătate de secol.
Cifre
Jucători
Meciul 150 în Liga I: Chamed (Chindia)
Meciul 100: C. Achim (FC Voluntari)
Debut: Fl. Alexandru (Academica), T. Coman (CS Mioveni), Finica (Rapid), And. Albu (FCU Craiova)
Golul 20: Luckassen (Sepsi)
Golul 1: Jucié Lupeta (FC Botoșani), D. Oancea, Alb. Voinea (ambii CS Mioveni), G. Dragomir (Sepsi)
Arbitri
Linia a 100: Vlad Bîrleanu (București)
Debut centrali: Mircea Ardelean (Arad)
Debut asistenți: Roxana Ivanov (București), Cosmin Bojan (Târgu Mureș), Nicușor Marin (Pitești)
Echipe
Rapid golul oficial 3.000 în Liga I (prin Bnou Marzouk), iar Chindia pe al 100-lea (prin Chamed).
Prima victorie a lui CS Mioveni în fața Rapidului în Liga I, la a 7-a întâlnire
Academica a primit golul 200 (de la Haruț)
FC Botoșani a urcat pe locul 30 în clasamentul all-time, depășind pe SC Vaslui, iar Chindia pe 63, depășind pe Crișana Oradea.