EDI, DOAR PE MÂNA LUI
Altădată un stagiu de aproape o săptămână al echipei naționale la Mogoșoaia ar fi făcut ca tricolorii să devină personajele unor interviuri stufoase, al unor acțiuni de marketing profund gustate pe public sau al unor întâmplări de la limita dintre globalism și grotesc, așa cum s-a întâmplat pe vremea lui Daum, când jucătorii au tras de frânghiile cu care era înconjurat autocarul, încercând să-l miște, tocmai pentru a ilustra spiritul de echipă. Sau, țineți minte, în aceeași perioadă, bicicletele înșirate pe gazonul de la Mogoșoaia, pe care tricolorii trebuiau să pedaleze (ceasul rău a făcut ca atunci să și plouă) tocmai pentru a sublinia unitatea grupului.
Săptămâna porților închise
Acum, la această convocare pentru cele patru partide din Națions League, asemenea acțiuni au fost fie anulate, fie măcar reduse la minimum. Puține interviuri, doar cele strict necesare, în conferințele de presă oficiale. Cantonamentul a devenit o fortăreață, nici măcar frizerul tradițional, care în alte vremuri și în alte mandate umplea rețelele de socializare cu coafurile selecționabililor, migălite chiar în camerele jucătorilor.
Atmosfera e de seriozitate, cu accente către duritate, chiar către modul spartan, ducându-ne cu gândul la vremea tatălui lui Edi, generalul Anghel Iordănescu, ediție circa una mie nouă sute nouăzeci și ceva, pentru că în ultimul său mandat, cel de la Euro 2016, până și cazonul nea Puiu urcase o parte din militărie îndărăt în pod.
Își asumă ce face
Probabil că acest comportament dur al lui Edi nu e pe placul conducerii federale, care în mod cert și-ar fi dorit o echipă națională mult mai vizibil expusă mediatic. Dar dacă selecționerul vrea seriozitate și intransigență, federalii nu se prea pot opune. I-au dat echipa națională pe mână, trebuie să-i îngăduie un stil propriu de acțiune. Dacă tot îi condiționează prelungirea contractului de rezultatele din Liga Națiunilor, atunci trebuie să-i accepte și metodele.
Pe de altă parte, selecționerul e fără îndoială conștient că procedând astfel, ferecând porțile cantonamentului, își asumă nu doar modul de lucru, ci și rezultatele. Probabil că dacă ele vor fi cele dorite, acest stil de o disciplină extremă va continua și la următoarele convocări. Dacă nu va fi ce ne dorim, cu siguranță că i se va reproșa că și regmul cazonpe care l-a impus la lot a contribuit la eșec.
Singurul care răspunde
Ceea ce nu e tocmai o judecată corectă, de vreme ce valoarea noastră e cea care e, cu valoarea pe care i-o știm. Nu devenim însă mai buni doar dacă ne hlizim la diferite acțiuni de marketing, dacă ne fotografiem cu frzerul care ne tunde artistic de ceafă, sau dacă tragem autocarul de frânghie.
Putem însă deveni mai concentrați, mai respnsabili, mai conștienți că prezența la echipa națională nu e o vacanță, ci un lucru extrem de important. Iar selecționerul e singura persoană care pe durata convocării hotărăște ce, când și cum se întâmplă. Și singura persoană care răspunde de rezultate, în timp ce noi, ceilalți, doar chibițăm.
