ECHIPA NAȚIONALĂ ARE BURTĂ!
Să ne străduim să ieșim din mijlocul finilor diagnosticieni ai fotbalului nostru, care după aceste două înfrângeri din spațiul ex-iugoslav (0-2 în Muntenegru, 0-1 în Bosnia-Herțegovina), se tot opintesc să caute cauzele eșecurilor, fără a prescrie însă și tratamentul adecvat echipei naționale. Să observăm ceea ce ar băga de seamă, cu ochiul liber, inclusiv o persoană care n-are habar de fotbal, care doar deschide televizorul așa, din divertisment , și constată imediat cât de gras poate să fie unul dintre jucătorii îmbrăcați în galben.
Fizic de bere și mici
Jucătorul în cauză e Alibec și el nu e doar gras, ci excesiv de gras chiar pentru o persoană obișnuită, nu pentru un fotbalist profesionist. Astfel de șunci răsfrânte pe sub tricou, pe care elasticul șortului nu le mai poate ține în frâu, mai vezi doar pe la miuțele pe care băieții din cartier le pun la cale pe sinteticul din cartier, până se încinge bine grătarul, până se răcește berea așa cum trebuie. Inclusiv în acele grupuri, unuia cu o astfel de burtă i se strigă ”Băi Grasule”!
Nu mai contează tehnica!
Vorbim despre echipa națională, pe care o vrem pe primele două locuri în Liga Națiunilor, o visăm calificată la Campionatul European. Adică vorbim de nivelul cel mai înalt al fotbalului. La acest nivel nu te poți prezenta cu burtă și cu colăcei, ca la o competiție câmpenească de old-boys. Chiar dacă știi mult fotbal (și Alibec știe), chiar dacă ești foarte tehnic (și Alibec este), dacă nu poți să alergi, e egal cu zero.
Burta provoacă arsură în coapsă
În minutele jucate la Podgorica, Alibec a tras singurul nostru șut pe poartă. La Zenica a intrat iarăși binișor, a dat inclusiv o pasă cu exteriorul. Dar i-a venit acea minge pe care o țineți minte cu toții, ușor în lateral stânga și după ce a încercat să sprinteze după ea, a simțit că-l arde mușchiul coapsei. Probabil că nu e ruptură, doar întindere, dar asta se întâmplă când tu cari mereu după tine un sac de șapte-opt kilograme (dacă nu chiar mai multe)!
Cel mult o repriză
Am văzut cifrele lui Alibec la Atromitos. Să reținem, o echipă subțirică, terminând sezonul din Grecia imediat deasupra liniei retrogradării. A jucat 513 minute în 12 meciuri, ceea ce înseamnă, cu indulgență, cel mult o repriză de meci. Calitatea tehnică i-ar fi dat dreptul la mai mult, dar probabil că după aceste 40-45 de minute ”se taie”. La 31 de ani e cumva firesc să nu mai fii în puterile fizice ale tinereții, dar Denis așa e demult, mereu a avut probleme cu kilogramele, cu dulciurile, cu poftele culinare pe care nu poate să și le înfrâneze.
Acceptăm, că n-avem încotro
Până la urmă, la 31 de ani, Alibec, rotunjor întotdeauna, are dreptul să fie gras. Dar dacă-l convocăm, cu burtă cu tot, la echipa națională, înseamnă că ținem neapărat să arătăm ca o echipă de amatori. Până și Gibraltarul sau Andorra au renunțat să-i mai cheme pe cei care rup cântarul, iar noi, dacă o facem, înseamnă că suntem total lipsiți de valoare și acceptăm orice, inclusiv supraponderalii pe care pleznește tricoul.
